Viul vieții. Recenzie, de Mihaela Gligan

Viul vieții. Recenzie, de Mihaela Gligan

 

Tot, ceea ce am citit, /Îmi aparţine mie,/Iar ceea ce am scris,/Să fie al tuturor.”

Prin aceste cuvinte, un suflet de autor întâmpină, la începutul unui volum de poezii intitulat sugestiv Viul vieţii, sufletele cititorilor.

Alin Radu nu vrea să se ştie dator şi restituie lumii, prin cuvinte alese, ,,scântei ce pot să învie.” Lăsând în urmă un Shakespeare bătrân ,,uitat de toţi şi toate” ce-şi  ,,joacă tragedia prin sălile pustii,” autorul poartă sufletele cititorilor spre amintiri uitate, auzite cândva, demult, amintiri despre o fetiţă cu chibrituri care ,,se stinge în zăpadă” ,,când fulgii cad pe ochii ce nu mai pot să-i vadă.”

Mă opresc din drum şi privesc cu alt suflet o fetiţă cu chibrituri care mi-a şoptit, în anii copilăriei, tragica-i poveste. O privesc şi, pe buze mi se naşte aceeaşi întrebare care a zăcut, cândva, în sufletul celui ce a scris-o: ,,Cum de-ai văzut lumini prin geamurile sparte?/Căci noi le-am stins demult cu mână de sărac.” ,,N-ai tu acum chibrituri pentru atâta foc…/Ce ne lipseşte nouă de când  ne-am îniernat.” Dar, ,,printre vorbe umblă frig” şi, lăsând în urmă o poveste ce ,,e început de veac,” pătrund printre mistere şi, brusc, un vis m-opeşte.

Tac şi las versurile să-mi spună povestea unei fete ,,cu linia vieţii scurtă.” Printre şoapte de versuri aud o întrebare ,,Am cunoscut o fată,/Dar ea m-a cunoscut…?”

Zâmbesc nostalgic cu gândul la propria poveste şi, pornind mai departe, ,,am  tot zorit pe drumuri/ Ce-s fără căpătâi.” ,,Nu-i nimeni să mă plângă, de mine mi-s pustiu/Din când în când o ploaie, mă plânge-n ea, de viu…”

Obosită, mă opresc şi, negăsind  un  sprijin, ,,m-am  sprijinit de  mine, în mine să nu cad.” ,,Stau  pe-un ciot de lume” iar ,,gândul  larg  şi  năuc” începe să se răzvrătească: ,,Nebunule de  suflet! Când îţi va fi destul?” ,,cât vei mai strânge patimi în trupul meu credul/ Învolburându-mi carnea constrânsă-n jurul tău?”

Dar, sufletul îmi tace iar răzvrătirea se-mbracă-n întrebare: ,,Unde, Doamne, să mă duc?” ,,Şi plâng şi râd deodată, mă-ndepărtez şi vin,/ Mă sfârm  izbind în noapte, nemaigăsind cărarea.”

Deodată, simt cum sufletu-mi tresare, oprindu-mi  răzvrătirea  prin  şoapta  rugăciunii:,,Dă-mi, Doamne, Viul Vieţii, pe-acel Adevărat, /Nu colcăirea  vană  prin  patimi  şi  prin  tină!” ,,Dă-mi, Doamne, nepăsarea să pot iubi cândva/Şi dă-mi o  altă  lume  în  care  să  revin.”

O părere la “Viul vieții. Recenzie, de Mihaela Gligan

  1. INTERPRETARE APPASSIO-NATO
    -Modern adaptation după VEGETIUS
    ( Si vis pacem, para bellum… )
    Pentru că …n-avem ce face –
    Cum zicea, cândva, Strategul –
    Dacă vrem o viață-n Pace,
    De război ridicăm Steagul!

    Petre Cazangiu

Lasă un răspuns