VARIANTA 7 (Rezolvată). Bacalaureat, sesiunea specială, 2012

Examenul de bacalaureat 2012

Proba E. a)

Probă scrisă – Limba şi literatura română

VARIANTA 7

  • · Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu.
  • · Timpul de lucru efectiv este de 3 ore.

SUBIECTUL I (30 de puncte)

Citeşte următorul text:

Dragostea pe care ţi-o purtam pe-atunci

făcea din mine un bărbat aproape frumos.

Mă gândeam până la orizont

şi chiar

izbutisem să mă gândesc până la soare.

 

Erai atât de subţire, şi coama neagră

ţi-o lăsai fluturată, pe umeri.

Când vorbeai, glasul tău ucidea fantome,

şi bătaia inimii mele îţi dădea ocol

ca o planetă ce-ntârzie…

 

Acum,

când întâmplarea binecuvântată

mi te-a adus în cale,

soarele meu se întunecă,

şi cerul şi-arată stelele sticloase,

ca să mă gândesc încordat până la stele!

(Nichita Stănescu, Melodie povestită)

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la text:

1. Numeşte câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: izbutisem şi fantome. 2 puncte

2. Explică rolul cratimei în secvenţa: ce-ntârzie. 2 puncte

3. Construieşte un enunţ în care să foloseşti o locuţiune/expresie care să conţină substantivul glas.

2 puncte

4. Precizează două motive literare identificate în textul dat. 4 puncte

5. Menţionează două mărci lexico-gramaticale ale subiectivităţii prezente în textul citat. 4 puncte

6. Transcrie două secvenţe din text care conturează dimensiunea temporală a imaginarului poetic.

4 puncte

7. Prezintă semnificaţia a două figuri de stil diferite din strofa a doua. 4 puncte

8. Ilustrează, cu exemple din text, două trăsături ale genului liric. 4 puncte

9. Comentează prima strofă, în 60 – 100 de cuvinte (şase – zece rânduri), prin evidenţierea relaţiei

dintre ideea poetică şi mijloacele artistice folosite. 4 puncte

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului

Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare

Probă scrisă – Limba şi literatura română Varianta 7

2

SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)

Scrie un text de tip argumentativ de 150 – 300 de cuvinte (15 – 30 de rânduri) despre

bunătate, pornind de la ideile sugerate de afirmaţia lui Nicolae Iorga:

Bun cu adevărat e numai acela care nu lasă a se săvârşi răul împrejurul lui. Adevărata

bunătate e vitează.

În elaborarea textului de tip argumentativ, trebuie:

− să respecţi structura discursului de tip argumentativ: formularea ideilor în scris, utilizarea

mijloacelor lingvistice adecvate exprimării unei aprecieri; 8 puncte

− să ai conţinutul adecvat argumentării pe o temă dată: formularea ipotezei/a propriei opinii faţă

de problematica pusă în discuţie, enunţarea şi dezvoltarea corespunzătoare a două argumente

adecvate ipotezei, formularea unei concluzii pertinente; 16 puncte

− să respecţi normele limbii literare (registrul stilistic adecvat, normele de exprimare, de

ortografie şi de punctuaţie) şi limitele de spaţiu indicate. 6 puncte

Atenţie! Formulările de tipul Sunt/nu sunt de acord cu afirmaţia… / Autorul are dreptate când afirmă

că… / Afirmaţia autorului este corectănu se consideră ipoteză.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)

Redactează un eseu de 600 – 900 de cuvinte (două – trei pagini), în care să prezinţi

particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-un text dramatic studiat.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:

– prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales, prin raportare la

conflictul/conflictele din textul dramatic studiat;

– relevarea unei trăsături a personajului ales, ilustrate prin două episoade/citate/secvenţe

comentate;

– ilustrarea a patru elemente de structură şi de compoziţie ale textului dramatic, semnificative

pentru construcţia personajului ales (de exemplu: acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale,

registre stilistice, limbajul personajelor, notaţiile autorului etc.);

– susţinerea unei opinii despre modul în care se reflectă o idee sau tema textului dramatic

studiat în construcţia personajului ales.

Notă!

Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere.

Pentru conţinutul eseului vei primi 16 puncte (câte 4 puncte pentru fiecare cerinţă/reper).

Pentru redactarea eseului vei primi 14 puncte (organizarea ideilor în scris – 3 puncte; abilităţi de

analiză şi de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte;

punctuaţia – 2 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct, încadrarea în limitele de spaţiu

indicate – 1 punct).

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 600 de

cuvinte (două pagini) şi să dezvolte subiectul propus.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Profesor DAN IONESCU, doctorand al Academiei Române,

prof. gr. didactic I, C. N. N. Titulescu – Craiova

 

 

 

Rezolvare

  1. izbutisem – reuşisem;

fantome – stafii.

  1. Cratima marchează elidarea unei vocale și rostirea împreună a două cuvinte diferite.
  2. A dat glas voinței de a reuși.
  3. Aspirația spre absolut, soarele.
  4. Verbe la persoana I – purtam, izbutisem şi pronume la persoana I – mine, mă, mi.
  5. „Dragostea pe care ţi-o purtam pe-atunci;

Acum,

când întâmplarea

binecuvântată

mi te-a adus în cale”.

  1. Verbul „ucidea” personifică substantivul „glasul”; personificarea semnifică decizie a tinerei în demersul de a elimina himerele de care se înconjurase în despărțirea temporară, prietenul ei. În același timp, personificarea da față semnifică dorință de comunicare, dialog, reciprocitate.

„Ca o planetă” este o comparație. Are rolul de a semnifica importanța pe care cei doi îndrăgostiți cred despre ei că o au în univers, asemenea planetei Terra care dă ocol soarelui.

  1. Două trăsături ale genului liric sunt:

a)      Transmiterea în mod direct a unor idei şi sentimente. Exemplu: „Mă gândeam până la orizont / şi chiar / izbutisem să mă gândesc până la soare”;

b)      Prezenţa instanţelor comunicării lirice – eul liric. Exemplu: pronume și verbe la persoana I: „purtam”, „mine”, „mă gândeam”, „izbutisem”, „lăsai”, „mele”.

  1. Figurile de stil centrale din prima secvență sunt metaforele „orizont” și „soare”. Ambele au rolul de a asigura un spațiu vast pentru dragostea pe care tânărul începe să o cunoască. Starea este surprinzătoare pentru cel care trăiește dragostea. Ideea avântului, spre cer câteodată și cel mai adesea, „până la orizont” se susține și prin cuvântul „dragoste” care apare personificat de verbul „făcea”. Avântul este marcat printr-o aparență fizică nou căpătată în dragoste, de „bărbat aproape frumos”, dar și de o înălțime interioară. În concluzie, legătura dintre ideea poetică și mijloacele artistice este puternică.

 

 

Subiectul al II-lea

Despre bunătate:  Bun cu adevărat e numai acela care nu lasă a se săvârşi răul împrejurul lui. Adevărata bunătate e vitează. Nicolae Iorga

 

Problematica este de actualitate, mai ales că un popor ca al nostru de multe ori dă impresia că este prea tolerant.

În primul rând, bunătatea a preocupat pe gânditori încă din Antichitate. De exemplu, Aristotel a încercat o definiție a ei, socotind-o în cele din urmă, pronie. Dar modelul elocvent a rămas Iisus, care prin blândețea superioară, biciuind răul cu pilde, a împărțit istoria în două: înainte și după Iisus. Dacă s-ar fi ajuns la un imperiu al blândeții, fața lumii ar fi fost mai luminoasă: până și cei malefici s-ar fi transformat în agreabili. Și aceasta numai prin credință vertiginoasă poate s-ar fi reușit.

În al doilea rând, astăzi, o formă de bunătate organizată o constituie voluntariatul pe diverse domenii. Eu sunt pasionat de ecologie. M-am înscris la un cerc pe domeniu. Mi-a făcut plăcere să măsor pădurile cu pasul și să le curăț de resturi: sticle de plastic, hârtii, pungi. Binele meu a fost dinamic și a apărat natura de rău. Eliberată de atâtea lucruri inutile, în urma mea am simțit că respiră mult mai bine, aproape ca oamenii.

În concluzie, atitudinea fermă, luarea de poziție, cu alte cuvinte, față de răul din jurul nostru este mai de folos ca bunătatea nativă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)

Redactează un eseu de 600 – 900 de cuvinte (două – trei pagini), în care să prezinţi

particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-un text dramatic studiat.

 

 

 

Subiectul al III-lea

 

Piesa de teatru Iona de Marin Sorescu a fost publicată în revista „Luceafărul”. În volum, a apărut în anul 1968. Alături de operele Paracliserul și Matca, Iona face parte din trilogia Setea muntelui de sare. Tehnicile de realizare sunt cele utilizate în teatrul absurdului, farsele populare sau în trilogiile antice.

Piesa Iona, construită prin analogie cu parabola biblică, poate fi considerată o meditație alegorică asupra condiției omului pe pământ. Prin urmare, vom analiza particularitățile de construcție a personajului Iona. Pe scurt, acestea ar fi: evidențierea trăsăturilor personajului prin analogie cu personajul biblic sau cu elemente ale spațiului virtual, imaginat, monologul interior, dedublarea.

Principalul element de construcție a personajului îl reprezintă paralela cu personajul biblic, Iona. Tot ceea ce este puternic diferit între ei va ieși în evidență. Cu toate că Iona biblicul este supărat pentru că Dumnezeul lui e „milostiv” şi „îndurat”, totuşi mobilul încercării de a se abate de la porunca divină, îl regăsim dincolo de această mărturisire, care, să nu omitem, e rostită după ce el hotărăşte: „Acum, Doamne, ia-mi sufletul meu”. Deci, spre partea finală a capitolului, când asistăm la scena unei dezbateri mult mai crâncene, spre satisfacerea propriei ambiţii de a fi săvârşit un oficiu de pedepsire a celor pe care i-a vestit. Pentru Iona, finalizarea misiunii ar fi însemnat distrugerea cetăţii Ninive. El se plasează cu faţa la răsărit pentru vizualizarea „spectacolului”. În acest fel, îşi asumă cu adevărat postura de obiect. Crede într-un plan divin prestabilit, ale cărui puncte să nu schimbe perspectiva de început, după avatarurile oamenilor. Cunoaşte o frustrare pe care o va revărsa în gesturi de nelinişte. Se mută de colo-colo, parcă pentru a se regăsi pe sine însuşi.

Iona încearcă să se abată de la porunca lui Dumnezeu. Refuză limitele noi ale unui destin. O imposibilitate de a se ridica la presupusa sacralitate a misiunii. O inadaptabilitate. Vrea să fugă la Tarsis. Nu preferă destinaţia om. Totuşi, se pierde cu frenezie între oamenii de pe corabie. Refuză providenţa. Niciodată n-a privit mai departe de el însuşi. O căutare a libertăţii într-o condiţie care nu pretinde mult. Dacă ar fi acceptat de la început misiunea, sentimentul de libertate ar fi survenit mult mai târziu şi numai după ce Iona s-ar fi risipit destul cu mesaj între oameni, până la a se fi „lepădat” de sinele vechi şi atunci n-ar mai fi avut bază de revenire, în cazul vreunei nevoi de energie. Dacă, pentru mai departe, ar fi pornit la drum cu energia prozeliţilor, nu şi-ar fi pierdut cumva unicitatea? Din poruncă divină e înghiţit de un peşte. Interiorul peştelui e de fapt egoismul lui Iona.

Corabia nu e sfărâmată. E un semn că mai sunt speranţe. Fiul lui Amitai se poate prăbuşi într-un gol de activitate. Dumnezeu îl chinuieşte prin remuşcările conştiinţei. Iona se refugiază în suferinţa remuşcării, precum şi într-o stare de somn.

În Biblie, voinţa Creatorului acţionează întru ameliorarea egoismului general, tocmai printr-o persoană cu o rezervă de individualism în construcţie. Personajul biblic este sedus de respectarea propriului ritm existenţial. Asumarea unei misiuni presupune altă febră. O libertate puternică tocindu-se în impactul cu închistarea umană. Creaţia nu acceptă, pentru încă o dată, intervenţia artistului.

Legătura om – Dumnezeu, în ambele planuri, real şi spiritual, ar duce, în cazul omului, la o forţare a limitelor, iar spargerea lor, benefică pentru Dumnezeu; în sfârşit, ar dispune de o entitate pe picioare şi cu aspiraţii personale şterse. Dar Iona cultivă vocaţia anonimatului. Are capacităţi de conservare. Trăieşte ispita de a se sustrage măreţiei poruncii supreme. Capcana – de a fi înghiţit de un peşte apărut din vâltoarea pedepsei. Monstrul marin este o traducere în formă concretă a egoismului uman. Dumnezeu cere libertate pentru credinţa numai în el însuşi, pentru asigurarea unei justiţii.

Pentru Iona, personajul lui Marin Sorescu, a pescui înseamnă libertate. Prin pescuit, dă curs liber calităţilor personale în acest domeniu. Dar nu se gândeşte şi la instinctul de libertate al peştilor. Uriaşul peşte apare ca o întruchipare a zbaterii, pentru a se elibera din plase, a atâtor peşti prinşi. Gestul de a aduce lângă el „un acvariu mic în care dau vesel din coadă câţiva peşti”, mimează dorinţa libertăţii de a reuşi ca pescar. Dacă nu pescuieşte, redevine singur, captivul unui monolog.

O sursă a calvarului celor doi Iona, neîncrederea. De exemplu, eroul lui Sorescu nu observă peştele din spatele său. O neîncredere în ocazia de a se afla, o dată, în faţa unei mari prăzi. Un corespondent mitic – Prometeu. Acesta a beneficiat de libertatea de a stăpâni. Va fi înlănţuit, dar căderea este a cuiva împlinit, capabil să trăiască forme infime ale libertăţii, privind fărâmele de ficat purtate în plisc, din înlănţuire, de vultur. Vulturul este un vehicul între suferinţa lui Prometeu şi măreţia lui Zeus.

Iona construiește, într-un limbaj parodic, neconvențional, un spațiu virtual, în care se contopesc foarte multe dintre detaliile care i-au caracterizat existența până acum: părinții, soția, copiii, obiectele casnice – patul, masa, papucii de casă. Observăm astfel că totuși, Iona este o ființă sociabilă, iar separarea de oameni, de lumea lui concretă, îl duce în pragul nebuniei.

Alt element de construcție a personajului dramatic îl constituie tehnica dedublării personajului: monologului interior este mascat sub forma dialogului. Ca să-și dea speranțe și să nu cedeze prezentului caracterizat de solitudine, Iona, trimițându-și scrisori în sticle de naufragiat, își imaginează că într-o situație mai disperată ca a lui este altcineva. Această idee îl destinde și-i mai dă motive de a crede în viață. Disponibilitatea rostită de a ajuta îl salvează, temporar, de la prezentul fără șansă de reușită în profesiunea de pescar.

Personajul întreține un dialog cu un interlocutor nevăzut. El vorbește cu sine însuși pe două voci. Își depășește necazul prin umor: „Parcă-l văd pe răposatul. Mă înghițise și, cu burta plină de mine, se pregătea și el pe undeva să mă ferece. Să-i tihnesc”. O formă de a depăși situația devine autoironia: „E strâmt aici, dar ai unde să-ți pierzi mințile. Nu e greu”.

Iona poate fi considerat un simbol al individului solitar, care este capabil să accepte moartea fizică, dar nu pe cea spirituală. El crede în ideea repetabilității nașterii pentru a corecta greșelile din viețile anterioare: „Mamă, mai naște-mă o dată! Prima viață nu prea mi-a ieșit”.

Piesa Iona de Marin Sorescu, datorită particularităților de construcție a personajului dramatic, pune accent pe condiția tragică a omului, a cărui șansă de a-și depăși destinul este cuvântul, logos-ul, care permite libertatea, cel puțin de exprimare a dilemelor, slăbiciunilor.

Lasă un răspuns