Un compendiu de literatură spaniolă

Un compendiu de literatură spaniolă

de Dan Ionescu

 

 

Profesorul Geo Constantinescu a publicat, la editura Scrisul Românesc, un studiu în limba spaniolă, Poesia española del siglo XX (hasta el año 1939).

După o Introducere de precizare a principiilor, didactice în special, de realizare a cărţii, o primă secţiune este consacrată poeţilor momentului 1898, în special, lui Miguel de Unamuno, „el gran escritor“, şi lui Antonio Machado.

Cu o proză care a răspuns ideilor nouăzeciste, de regăsire a energiilor naţionale înăuntrul frontierelor, după descompunerea imperiului spaniol, José Martinez Ruiz, supranumit de Geo Constantinescu, „un prosista entre los poetas“, este prezentat în aceeaşi primă diviziune, Poetas del 98. „Scriitorul exprimă cu o expoziţie clară şi paradoxal, cu bogăţie lirică, dezaprobări aspre faţă de stadiul de lucruri şi conferă epicei spaniole o sensibilitate nouă“. Acesta este unul dintre motivele pentru care José Martinez Ruiz figurează aici.

Fără a-şi propune intervenţii de clasament sau de optică epatantă, Geo Constantinescu formulează aspectele de bază ale poeziei moderniste spaniole. Veridice îi par, în consecinţa parcurgerii mai multor pagini de istorie literară de cercetători spanioli diferiţi, observaţiile lui Pedro Aullón de Haro, expuse în lucrarea La poesia en el siglo XX (hasta 1939), tipărită la Madrid: modernismul a apărut în Spania după 1890, cu prima sosire a lui Ruben Darío în Peninsula Iberică; modernismul hispanic, care în mod cert a strâns marile sale individualităţi, este în toată substanţa, o versiune mai mult sau mai puţin conglomerată şi în bună parte întârziată faţă de tot acest proces; specificul este dat nu de către o operă eminamente a unui spaţiu spiritual şi artistic autonom, ci de către dezbaterea în operă, a unor probleme etice ale lumii, de sine şi de ţară.

Poeţii momentului [18]98 considerau realitatea un cerc perfectibil, conform viziunii romantice, şi se apropiau de această realitate, pe când moderniştii refuză realitatea care nu le convine şi se refugiază mai bine într-un spaţiu livresc, oferit de lectură sau de rutina muncii de a scrie.

Poeţi modernişti autentici sunt: Ruben Darío, Manuel Machado şi Juan Ramón Jiménez. Fiecare dintre ei este prezentat într-un număr de şapte-opt pagini, ca într-un dicţionar. Maniera ajută la izolarea în fenomen a creaţiei respectivului autor şi la o mai mare lămurire a detaliilor speciale.

Nucleul cărţii Poesia española del siglo XX (hasta el año 1939) este reprezentat de cele aproximativ şaptezeci de pagini consacrate grupului poetic de la 1927: Pedro Salinas, Jorge Guillén, Vicente Huidobro, Gerardo Diego, Luis Cernuda, Federico Garcia Lorca, Rafael Alberti, Dámaso Alonso, Vicente Aleixandre, Juan Larrea, León Felipe, Miguel Hernández.

Geo Constantinescu expune clar, fără întinări de cerneală. Este atent la amănuntele de ordin biografic, devenite motive literare.

Cosmosul tipic al operei lui Federico Garcia Lorca este Andalucia, pământul natal. Cântecul şi dansul flamenco asigură pentru andaluci, triumful maxim al vieţii. „Femeia şi natura sunt două simboluri cheie în opera lui Federico Garcia Lorca. Poezia lui este plină de viaţă şi teatrul său, bine susţinut de poezie. În toată opera lui, în special în volumul Poema del Conte Jondo, viaţa înseamnă dragoste, iubita este protagonistă şi natura devine leagănul împlinirii în amor. Însă multe rânduri exprimă tristeţea eşecului în iubire, adică strigătul pătruns de durere al inimii frânte“.

Născut în El Puerto de Santa Maria în 1902, Rafael Alberti s-a mutat la vârsta de cincisprezece ani, împreună cu familia, la Madrid. „Părăsise orizontul marin al satului său şi paradisul copilăriei. Aceste două laturi fundamentale ale fiinţei sale l-au urmărit toată viaţa. Pierderea orizontului marin este percepută ca o durere îngrozitoare, ca o pierdere irecuperabilă“.

Temele obsesive ale lui Luis Cernuda se regăsesc în volumul Perfil del aire: necesitatea acută de iubire, ca mod „de a fi al fiinţei umane şi de a se manifesta în lumea represivă a acelui timp şi lupta permanentă contra mortificării sentimentelor şi, mai ales, contra uitării“.

Vicente Alexandre s-a născut în Sevilla, dar copilăria şi-a petrecut-o în Malaga, pe litoralul Mării Mediteraneene, spaţiu care i-a oferit, fără niciun dubiu, orizontul propriei lirici.

Acestea sunt cauze particulare, pe care profesorul universitar, Geo Constantinescu, le surprinde în dreptul poeţilor reprezentativi. Însă replica societăţii la apariţia unor opere inovatoare a fost favorabilă atunci, datorită mobilităţii maselor. Ideea se regăseşte în utilul capitol final, Conclusiones.

Oamenii începutului de secol al xx-lea deschideau cărţi în starea de singurătate pe care le-o genera migraţia; erau cele mai bune repausuri şi veritabile conexiuni la inimile de sensibilitate similară şi la conştiinţele altor oameni care, în plus faţă de serviciu şi de exerciţiul călătoriei, scriau. Este mesajul de bază al acestei cărţi elaborate, Poesia española del siglo XX (hasta el año 1939).

 

Lasă un răspuns