Ultimul amurg. Lirică, de Virginia Nicola

Ultimul amurg

Privesc cum zarea se cufundă în albastru
Şi soarele aruncă spre ea săgeți de foc.
Talazuri reci dansează într-un  joc
Şi picurii cad pe fruntea-mi de alabastru.

Tot ce până acum am vrut să ia uitarea
Amurgul trist şi dur îmi fură cu cruzime.
Un gând de catifea îmi zboară către tine
Şi-un cânt de cucuvea anunță înserarea.
Peste apa neagră ce tresaltă tenebru,
O umbră diavolească se arată rânjind
Cu gura larg deschisă şi ochii-i verzi sclipind
Părând că stătea pe un monument funebru.
 

 

Lasă un răspuns