Tudor Vianu: Arta prozatorilor români (1932)

Foto: Mihaela Delamare, O zi Pământul pieirii va da

27. XII. 1897 – s-a născut Tudor Vianu, în Giurgiu (m. 21. V. 1964, în București);

27. XII. 1911 – s-a născut Ion Schinteie, în com. Peștișani, jud. Gorj (m. 19. VIII. 1995, în Craiova);

27. XII. 1925 – a murit Serghei Alexandrovici Esenin, în Sankt Petersburg (n. 3. X. 1895, în Konstantinovo).

Serghei Esenin – Ah, voi sănii, sănii!

Ah, voi sănii, sănii! Și voi cai, voi cai!
Numai dracul v-a scornit, mișelul!
Peste stepa-n goană cu alai,
Rîde pîn’ la lacrimi clopoțelul.

Pretutindeni, prin pustiuri reci
Luna nu-i, nici glas de cîini, nici ceata.
Înca n-am îmbatrînit pe veci,
Hai, da-ti suflet, viata mea-ndrazneata.

Cînta-n spargul noptii, vizitiu,
Te-nsotesc de vrei, dar cu tristete,
Despre ochii umezi care-i stiu
Si despre voioasa-mi tinerete.

Palaria mi-o pleosteam ades,
Puneam calul între hlube late,
M-asezam pe-un brat de fîn ales,
Si pe urma, tine-te, mai frate!

Cum ma mai împaunam, zburînd!
Si-n tacerea noptilor stufoase,
Guresa-mi harmonica oricînd
Sucea capul fetelor frumoase.

…Totu-i dus. Fugarul a pierit.
S-a schimbat si parul meu si glasul.
De prea mult voios palavragit
Si-a pierdut harmonica mea glasul.

Sufletul mi-i totusi plin de rost,
Gerul si zapada-mi salta telul,
Fiindca peste toate cîte-au fost
Rîde pîn’ la lacrimi clopotelul.

Serghei Esenin – Ceata, vînt, zapada si tacere

Ceata, vînt, zapada si tacere,
Raza lunii fîlfîie tacut.
Inima c-o molcoma durere
Îsi aduce-aminte de trecut.

Spulberat, omatul se despica.
Pe-asa luna, eu, pe-ascuns iesit.
Îndesîndu-mi cusma de pisica,
Casa parinteasca-am parasit.

Iarasi sunt în locurile mele.
M-au uitat? Sau minte ma mai tin?
Stau mîhnit, ca un gonit de rele,
Reîntors la vechiul meu camin.

Cusma mi-o framînt fara cuvinte,
Sufletul prin gînduri mi-l desir.
De bunicii mei mi-aduc aminte
Si de-nzapezitul cimitir.

Toti vom fi acolo… Poti sa sameni
Viata ta cu rîs sau cu tumult…
Pentru asta trag asa spre oameni
Si-i iubesc pe toti atît de mult.

Pentru asta inima mi-i moarta
Cînd privesc al anilor prapad…
Vechea casa c-un dulau la poarta,
Parca stiu ca n-am s-o mai revad.

Lasă un răspuns