Trestia

Mikhail Lermontov

15. X. 1814 – s-a născut M. Lermontov, poet și scriitor rus (m. 1841).

Când trece vântişorul

Când trece vântișorul prin auritul grâu,
Și-și leagănă verdeața pădurea răcoroasă,
Din umbra dulce-a frunzei sub cerul albăstriu
Voios îmi râde pruna cea dulce și gustoasă.


Ori când de sub o tufă, în dulcea primăvară,
În ceasul dimineții, în rumeneala serii
Prietenos privește frumoasa lăcrimioară,
Argintul viu scăldându-și în roua primăverii.
Când pârâiașul rece, scurgându-se prin vale,
Șoptind, mă acufundă în visuri și uitare,
Povești îmi povestește de pacea tării sale
De unde el pornește, cântând fără-ncetare.
Atunci mai încetează a mea neliniștire,
Speriată grija zboară din bietul piept al meu,
Atunci pricep că este în lume fericire,
Iar sus în cer albastru îl văd pe Dumnezeu.

Trestia

Şedea pescarul tânăr
Pe mal de râu, cântând,
Şi trestii fără număr
Se legănau în vânt.
Tăie cu o custură
O trestie din mal
Şi-o duse-apoi la gură,
Suflând ca-ntr-un caval.
Iar trestia-nviată
A prins atunci puteri,
Şoptind cu glas de fată
Şi glas de adieri.
„O, lasă-mă! Dă-mi pace! –
Zicea cântând cu-amar –
Mă chinui şi nu-mi place,
Frumosule pescar.
O fată minunată
Am fost, la vremea mea,
De-o maşteră-ncuiată
Ca-ntr-o-nchisoare grea.
Mi-am plâns zadarnic soarta
Cu lacrime fierbinţi.
Doream să vie moartea
Să scap de suferinţi.
Feciorul ei de-asemeni,
De vitregă-alintat,
Urât era de semeni,
Pe fete le-a-nşelat.
Odată-aici pe maluri
Într-un amurg m-a dus,
Ca să privim la valuri
În purpuriu apus.
El mă dorea cu sete,
Dar eu nu l-am iubit,
Iar banii ce mi-i dete
În faţă i-am zvârlit.
Cuţitu-atunci scoţându-l
Mi l-a-mplântat în piept
Şi mi-a săpat mormântul
Aici, pe malul drept.
O trestie mlădie
Crescu pe-al meu mormânt.
E-n ea durerea-mi vie
Şi sufletu-mi plăpând.
Dă trestia deoparte,
Frumosule fecior!
Să plângi nu ştii. N-am parte
Să-mi vii în ajutor!”

Lasă un răspuns