Traian T. Coșovei: Despre frumusețe

S-a întâmplat astăzi …

Helen_of_Troy

Azi, 01.01.2014, s-a stins din viață poetul Traian T. Coșovei. Dumnezeu să-l odihnească!
Despre frumusețe
(de Traian T. Coșovei)
Se spune că frumuseţea Elenei din Troia
putea lansa la apă patru sute de corăbii.
Gândeşte-te de două ori
până când să lansezi frumuseţea la apă.
Cerul e albastru, îndepărtat:
A te îndrăgosti este ca şi cum ai spiona un înger.
Maeștrii răbdării
Ah, copilăria mea i-a văzut pe maeştrii răbdării
încălzindu-şi mâinile la flacăra fetiţei cu chibrituri
şi singurătatea cea mai obraznică
cum îşi scria numele pe pereţi
cu un briceag în formă de peşte.
Cineva trebuie să vină în inima pietrei-îmi spuneam.
Cineva trebuie să-şi lustruiască sângele ca pe-o armă
şi cineva cu o foarfecă de argint
să tundă gardul viu al iubirii.Doar semne la geam, americi descoperite în
bâlbâiala ninsorii-doar tremurul degetelor peste
braille-ul orbitor al zăpezii.
Siropul morţii tale agăţa la ferestre gratii din colţi de gorilă şi cineva care trebuia să vină
să citească în verdele frunzei de-a fi,
la gâtul girafei că sânt-cineva care trebuia să mă asculte
în tăcerea cea mai asurzitoare.

Poate chiar tu, care împleteşti fulare din mila publică,
poate trupurile îndrăgostiţilor alcătuind o frază;
poate briantina cu care nebunia îşi netezeşte părul,
poate tu, care asculţi penseta vântului
smulgând din acoperişuri sprâncene şi glasuri,-
tu, care îmi arăţi pe masă ochelarii marelui orb al găinilor;
tu, care îmi decupezi din hârtie de ziar
săruturi dulci într-o lume de viplă.

Poate chiar tu, care spui:
ironia, o frază de dânşii inventată…

 

Lasă un răspuns