Toronto – Festivalul Luminilor, 23 decembrie 2012

Toronto – Festivalul Luminilor, 23 decembrie 2012
 de Milena Munteanu
 

La biserica St. Clements, de la colţul străzii, lângă semnul: „Be a rebel, come to church„… „Răzvrăteşte-te şi vino la biserică”…era, acolo unde de obicei se anunţau evenimentele sau talk-urile, conferinţele, o invitaţie pentru seara asta, la „Festival of Lights„… Nu ştiam ce înseamnă, să fie festivalul decoraţiilor de sezon? Am intrat din curiozitate, ca să constat că ei recreau splendid, în stil anglican, rezervat, naşterea lui Iisus. Fecioara Maria, magii, toţi erau acolo, actori costumaţi si credibili… şi bebeluşul Iisus, născut în iesle.
Şi lumea cânta colinde, unele pe care le mai ştiam şi eu, altele pe care nu le ştiam… la un moment dat eşti invitat să iei o lumânare special prevăzută pentru tine, să o aprinzi şi să dai flacăra mai departe. Şi tu faci parte, anonim, din povestea naşterii lui Iisus, nu doar asişti, ci participi. Într-o biserică splendidă, întunecată, în care doar crucea suspendată, mare, de aur, e pusă în evidenţă de un reflector, tu, ca şi tot restul lumii din biserica arhiplină, stai în întuneric, cântând colinde. Apoi, cu lumânarea aprinsă, dai ocol bisericii (pe dinăuntru, spre deosebire de ocolirea bisericii noastre de Paşti, prin exteriorul bisericii)…. si da, cânţi, în mişcare, la lumina lumânării, intr-o biserica întunecată, luminată de semnul Crucii… şi cum străbaţi biserica, descoperi zone de rezonanţă extraordinară, când vocea ţi se proiectează splendid, şi tu cânţi în grup colindele lor, în muzica orgii, trecând printre coriştii profesionişti, toţi în alb, care atacă notele înalte…iar tu treci prin „altar”, pe lângă iesle adică, să-l vezi pe puiul născut pentru izbăvirea păcatelor noastre. Eşti invitat să-ţi adaugi povestea, alegoric, la povestea reprezentată de un copac, nu un brad, ci un copac izvorât din Vechiul Testament, împodobit cu povestea lui Iisus, a învăţăturilor Noului Testament, şi tu nu numai că participi la procesiune, la comemorare, ci eşti invitat să-ţi adaugi povestea ta la copacul poveştii tuturor, să înţelegi cum se întrepătrunde povestea ta cu cea a lui Iisus. Şi pleci de acolo cumva renăscut, în credinţa a cărei naştere o celebrăm în fiecare an de Crăciun.
Procesiunea cu lumânările aprinse în întuneric, cumva familiară, cumva nefamiliară, de data asta în sunet de orgă, m-a făcut săgândesc că noi, creştinii, celebrăm credinţa cam la fel, ţesând variaţiuni pe aceeaşi temă. Deşi mă dusesem doar să observ, am participat, am trăit, am rezonat cu anglicanii, m-am bucurat chiar să-mi adaug povestea mea la copacul credinţei lor. M-am întors acasă calmă, împăcată, bucuroasă că am participat la festivalul luminii creştine.
Joy to the world!
Sâmbătă seara, eram la un mic concert românesc de colinde, condus de dirijorul Medan… câteva colinde tradiţionale, câteva internaţionale printre care „Stille Nacht”/”Silent night”, câteva prelucrate de dl. Medan însuşi. Mie mi-au plăcut cele româneşti tradiţionale. Aud că despre unul din colindele noastre, indienii ar zice că noi, românii, l-am fi copiat de la ei; ca să vezi… Eu îl ştiu din copilărie şi, după mine, sună româneşte; faptul că le place şi altora, nu mă miră de fel. „Trei Păstori” si „O, ce veste minunată” se cântau şi din sală, iar eu mi-am dat drumul la voce, fără să ştiu vorbele prea bine. Spre surpriza mea, solista corului, soprană, mă identifică din mulţime, deşi nu mă ştie… am văzut că stă întoarsă spre mine, dar n-am dat atenţie. Apoi, mi se adresează direct: Unde cânţi? Nu cânt… Cum, nu cânţi?… Puţin mai târziu, dăm glas la o altă colindă şi ea îmi face loc, zicând: Să se apropie doamna care ştie să cânte… Adică eu?… şi iar mă întreabă: Unde cânţi? Oare de câte ori să spun că nu cânt… organizat, vreau sa zic, nu sunt afiliată cu nici o instituţie muzicală, nici măcar cu un cor. Cântam totuşi atunci, în grup, şi îmi făcea plăcere. Când se ajunge la note foarte înalte, o las pe ea să ia conducerea, şi chiar glumesc puţin, că uite aşa se vede diferenţa dintre un profesionist şi restul lumii…  eu ştiind de la capul locului că sunt altistă.
 
M-a bucurat momentul întâlnirii noastre, în colind… care transcende spaţiul şi timpul…. şi ne apropie sufletele, în tradiţie şi frumuseţe.

Lasă un răspuns