Toamnă la New York – Cronică de film, de Mirela Teodorescu

descărcare (1)

“Timpul nu poate despărţi… aripa păsării de trupul ei,

Pasărea şi aripa, împreună

Coboară ca o pană.

 

Niciun lucru care a zburat vreodată…

Nu pasărea, nu tu…

Pot muri, cum mor atâţia alţii.”

Edna St. Vincent Millay – Unui poet tânăr

Pasiunea dintr-o poveste clasică de dragoste este prezentată într-o manieră contemporană în filmul „Toamnă la New York”; sentimentele profunde, care se trăiesc doar o singura data în viaţă, nasc o impresionantă poveste de iubire dintre un barbat vârstnic, ce nu crede în dragostea eterna, şi o femeie tânără, care nu poate trăi decât clipa prezenta.

„Toamnă la New York” descrie aventurile sentimentale ale lui Will Keane (RICHARD GERE) un playboy care se apropie de vârsta de 50 de ani – un seducător fără scrupule, până în momentul în care o întâlneşte pe Charlotte Fielding (WINONA RYDER). Charlotte are pe jumatate vârsta lui Will, este o tânăra de 22 de ani şi este nerăbdătoare să trăiasca emoţiile vieţii adulte.
Will este interesat de Charlotte, aşteptându-se la o idila scurtă. Dar ceea ce vor trăi cei doi nu este deloc trecător; ceea ce îi va lega, dincolo de conflictul dintre generaţii creat şi de filozofia de viaţă diferită, le lasă gustul dulce al senzualităţii şi dorinţa de a trăi o legătură trainică. În momentul în care Will încearcă să evadeze din relaţie cu replica obişnuită despre faptul că nu poate promite o viaţă întreagă împreună, Charlotte îi răspunde surprinzător: şi ea are motivele ei pentru a nu crede în eternitatea lucrurilor.

Eliberaţi pe moment de limitele impuse de timp, Will şi Charlotte trăiesc o aventură obişnuită; una care, pe toata durata toamnei, va dărâma ideile preconcepute ale lui Will despre femei, sex şi responsabilitate – pentru că dragostea adevarata, înălţătoare, care frânge inima, schimbă totul.

Dragostea, un sentiment plăcut, devastator, tema prezentă pe toata durata filmului „Toamnă la New York”, devine suflul arzând care însufleţeşte intregul oraş. Regizoarea chineză Joan Chen, oferă o perspectiva strălucitoare, unică asupra Manhatan-ului, redescoperind oraşul, într-o maniera luminoasă, după decade întregi de realism tăios.
Chen a creat in „Toamnă la New York”, sentimentul dulce-amar al unei poveşti de modă veche pe fundalul celebrităţilor fastuoase ale zilelor noastre, o lume a burlacilor care promit mereu iluzia unei legături pe viaţă, a romanţelor care nu dureaza decât din mai până în decembrie, a femeilor independente. Accentuează importanţa de a fi iubit, indiferent de vîrstă, stil de viaţă sau convingeri.

Filmul este o lecţie uimitoare, care ne învaţă că trebuie să trăim fiecare clipă a vieţii noastre la intensitate maximă ca şi cum ar fi ultima.

Mai mult, învăţăm să iubim cu toată fiinţa şi să nu regretăm nimic.

2 păreri la “Toamnă la New York – Cronică de film, de Mirela Teodorescu

    • Toamna la New York este un film sensibil, un film al trairilor secolului in care traim. Uitam sa iubim, uitam sa ne bucuram de lucrurile mici, uitam sa traim, uitam sa fim fericiti si atunci cand ni se ofera astfel de sentimente nu stim ce sa facem cu ele, ne e frica de ele, ne e frica sa le luam, ne e frica sa traim cu adevarat.

Lasă un răspuns