Theodor Damian: Refrene lirice fulgerânde. Recenzie de Daniela Gîfu

images

Refrene lirice fulgerânde

de Daniela Gîfu

Hirotonit când ochii mei primeau binecuvântarea luminii, poetul preot Theodor Damian nu conteneşte să surprindă prin cuvântul său. Un cuvânt ce pendulează neîncetat între laic şi mistic, între întuneric şi lumină – Întunericul este / lumina noastră / în timp ce adevărata lumină / ne taie la oase[1] sau Există o lumină dincolo de lumină / acolo unde arderea arde / şi ochiul îşi vede vederea-n retină[2], trenând binefăcător suflul liricii blagiene. Metafora dominantă a poeticii blagiene stă sub semnul luminii, un liant al sufletului uman cu lumina începutului: Lumina ce-o simt / năvălindu-mi în piept când te văd, / oare nu e un strop din lumina / creată în ziua dintâi, / din lumina aceea-nsetată adânc de viaţă[3]?

Timp de 15 ani[4], încrezător şi dăruit preceptelor Bisericii Ortodoxe, trudeşte în curăţie la zidirea altarului său lăuntric, excesiva supraveghere impusă de regimul comunist determinându-l, în cele din urmă, să-şi poarte paşii în locuri mai puţin poluate ideologic. Căutând spusei sale lirice un refugiu înălţător, în 1988 obţine o bursă de studii la Princeton University, doi ani mai târziu obţinând titlul de Master în Teologie. Spirit explorator şi exigent cu sine, se ambiţionează să-şi continue studiile doctorale[5] la New York, ceea ce nu-l va împiedica să scrie şi să simtă româneşte: cultura română / s-a botoşenizat definitiv / Peste New York este / toamnă fără motiv[6].

Intelectual rafinat, mult râvnitor şi dornic de propovăduire a Logosului divin, versul său devine o interfaţă între teologie şi filosofie. Însuşi titlul cărţii Rugăciuni în infern, asupra căreia ne-am oprit, e un prilej de a reflecta la duplicitatea spirituală a omului rugător, transfigurat nu din pricina intensităţii căinţei sale, ci din întărâtarea poftelor lumeşti. Întreg volumul, abundând de metafore cu adevărat grăitoare, ilustrează darea de seamă despre ceea ce înseamnă trăire conştientă a destinului uman: darea de seamă / e casa ta în care locuieşti întru / lungime de zile / poţi fi fericit acolo şi protejat / depinde de ce temelie i-ai pus [7]. Se poate bănui, deci, interesul cu care este primit fiecare volum de poezii[8] al autorului de faţă din ecourile din presa românească. Mai mult, aprecierea finală din prefaţa scrisă de redutabilul critic literar Nicolae Manolescu, cum că Theodor Damian e un poet în toată puterea cuvântului[9], confirmă profilul unei persoane înzestrate cu un condei însetat de adânc: M-a cuprins setea / de adânc / Mă cuprinde mereu[10].

Un poet introvertit, adesea îndoit de crezul său „prin însuşi sufletul tău va trece sabia” / mi s-a spus / dar nu mi s-au dat detalii / când, cum, cât timp / şi ce fel de sabie va fi / pentru că iată au trecut deja prin el / mai multe săbii / şi nu ştiu dacă vreuna din ele / a fost cea prorocită / sau dacă trebuie pe alta s-aştept / eu / oaia rătăcită[11], ne îndeamnă să ne aplecăm cu gravitate cugetele şi sufletele. Este modalitatea prin care poetul vrea să ofere lectorului, cu delicateţe, reperele necesare, chiar esenţiale, ale Învierii: Învierea e-n noi / şi nu putem scăpa de ea cum / nu scăpăm de ziua cea de apoi / Ea este rădăcina fără de care / rădăcina noastră cea de toate zilele / călătorim în ea dus-întors[12], oferind noi orizonturi lirice, mult mai apropiate de ipostazele provizoriei clipe, fapt ce amplifică valoarea versului său. Fascinant, dar şi riscant totodată, căci propune o abordare cu deschidere spre lume a religiosului, poezia sa devenind şi altceva decât psalm şi rugăciune. Şi bine face. Poezia din acest volum se citeşte ca o realizare în sine, invitându-l pe lector să descopere un poet teolog modern, care îndrăzneşte să ofere o perspectivă plurivalentă: filosofică, metafizică, ludică. Am avut întâlnire cu metafizica / Fizica n-a venit / a venit numai meta / (…) / Noroc că fizica n-a venit / căci m-am putut juca cu meta / la infinit / (…) / Toate lucrurile au un meta / ca o sămânţă ascunsă-n / altarul alcătuirii / ca un duh ce ţine barierele / firii.[13] Într-un astfel de ritual iniţiatic, în care fiecare rostire lirică se încarcă de sensuri, eşti lăsat să te contaminezi de fulgerândele adevăruri existenţiale.

Avem convingerea că poezia lui Theodor Damian este un bun universal şi că ea se alătură marilor valori ale spiritului uman: Fiinţa este mai departe decât întreaga fiinţare şi este totuşi mai aproape de om decât orice fiinţare, fie aceasta o piatră, un animal, o operă de artă, o maşină, fie ea înger sau chiar zeu. Tot astfel, enigmatică şi aproape de starea eului este şi materia auzită de poet, faţă de care se dechide, în afara oricărui orgoliu, ca un rostitor confin.[14] Aşadar, o fericită şi mult-dorită întâmplare a eliberării sinelui din carcera neputinţei, asta ne oferă acest poet, un poet dintre cei condamnaţi să simtă realitatea în metafore.

 



[1] Theodor DAMIAN, Rugăciuni în infern, Ed. Axa, Botoşani, 2000, poezia Sfială, p. 13

[2] ibidem, poezia Există o lumină dincolo de lumină, p. 25

[3] Poezia Lumina o regăsim în volumul de debut al lui Lucian Blaga, Poemele luminii (1919).

[4] Pe seama parohiei Ibăneşti-Dorohoi este hirotonit în 1973, slujind o vreme la Hăneşti (jud. Botoşani). În 1978, devine cel mai tânăr protop din România la catedrala Dorohoi, un an mai târziu obţine o bursă de studii la Institutul Ecumenic din Bossey, Elveţia. În perioada 1980-1983 slujeşte la Biserica „Sf. Trei Ierarhi” din Lausanne, unde înfiinţează şi cenaclul literar Mihai Eminescu, editând şi revista Adusu-mi-am aminte. Revine în 1983 la Dorohoi la Protopopiat, transferându-se în 1986 la Sibiu ca secretar de redacţie la Telegraful Român şi revistele mitropolitane.

[5] În martie 1993, Theodor Damian obţine titlul de doctor în Teologie la Fordham University, New York, an în care înfiinţează şi Institutul Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă, cu Biserica Română „Sf. Ap. Petru şi Pavel” şi cu cenaclul literar Mihai Eminescu. Înfiinţează şi revista de cultură şi spiritualitate românească Lumină lină, pagini în care se regăsesc multe condeie româneşti.

[6] Theodor DAMIAN, Rugăciuni în infern, poezia Toamnă, p. 70

[7] ibidem, poezia Iar tu când îţi faci darea de seamă, p. 35

[8] Amintim volumele: Liturghia Cuvântului, volum bilingv, Tremian Co., Klamath Falls, Oregon, 1989, Lumina Cuvântului, Ed. Libra, Bucureşti, 1995, Dimineaţa Învierii, Ed. Axa, Botoşani, 1999

[9] Prefaţa semnată de Nicolae Manolescu în Theodor DAMIAN, Rugăciuni în infern, p. 8

[10] Theodor DAMIAN, Rugăciuni în infern, poezia Toamnă, p. 88

[11] ibidem, poezia Prin însuşi sufletul tău, p. 28

[12] ibidem, poezia Ne trebuie roşcove, p. 32

[13] ibidem, poezia Meta, p. 53

[14] Martin HEIDEGGER, Originea operei de artă, trad. de Thomas Kleininger şi Gabriel Liiceanu, Ed. Univers, Bucureşti, 1979, ediţia a II-a , Ed. Humanitas, Bucureşti, 1996, p. 48

Lasă un răspuns