Teorema Panofsky, de Ștefan Vlăduțescu. Din cărțile profesorilor

Din cărțile profesorilor. Teorema 4 – teorema Panofsky

de Ștefan Vlăduțescu

Teorema 4 – teorema Panofsky: semnificaţia are 3 niveluri de manifestare: faptic, expresional, intrinsec (de conţinut). Există, arată Erwin Panofsky (Panofsky E., 1980, pp. 57-59), în orice activitate de comunicare şi trei niveluri de semnificaţie. Pentru a explica situaţia, reputatul cercetător american dă un memorabil exemplu: gestul ridicării pălăriei în semn de salut. Când cineva ne salută pe stradă, scoţându-şi pălăria, formal nu vedem altceva decât schimbarea unor detalii din cadrul unei configuraţii. Identificând automat această configuraţie cu un bărbat, iar schimbarea de detalii cu un eveniment (ridicarea pălăriei) vom depăşi totodată limitele unei percepţii pur formale şi vom pătrunde în prima sferă a tematicii, a semnificaţiei.

Semnificaţia percepută are astfel un caracter elementar şi uşor de înţeles, este nivelul faptic; “semnificaţia faptică” o surprindem în procesul identificării pe o cale simplă a unei serii de forme vizibile cu o serie de obiecte ce ne sunt cunoscute din experienţa empirică şi, identificând schimbarea în relaţia dintre ele, cu o serie de acţiuni sau evenimente. Obiectele şi evenimentele identificate ne vor declanşa în mod firesc o serie de reacţii lăuntrice. Judecând după modul în care se face gestul, s-ar putea să ne dăm seama dacă cel care ne salută este bine dispus ori nu, sau dacă sentimentul faţă de noi este de indiferenţă, prietenie ori ostilitate. Aceste nuanţe psihologice vor încărca gestul cu o semnificaţie suplimentară, “semnificaţia expresională”; aceasta diferă de cea faptică prin aceea că este surprins nu prin simplă identificare, ci prin empatie. Ca să-l putem înţelege este necesară o anume sensibilitate, dar este vorba de una ce face parte din experienţa noastră empirică, adică din familiaritatea noastră cu obiecte ori evenimente. Semnificaţia expresională, ca şi cea faptică, se situează la nivel primar, ele alcătuiesc nivelul natural. Oricum, faptul că recunoaştem în gestul ridicării pălăriei un salut ţine de un domeniu de interpretări total aparte. Această formă de salut derivă din salutul medieval cu coiful şi este caracteristic euro-occidental. Ca să înţelegem semnificaţia gestului este necesar nu numai să fim familiarizaţi cu sfera practică a obiectelor şi evenimentelor, dar şi cu sfera practică a obiceiurilor şi tradiţiilor culturale caracteristice unei civilizaţii. Pe de altă parte, cel care ne salută nu s-ar fi simţit îndemnat să ne salute prin ridicarea pălăriei, dacă n-ar fi fost conştient de semnificaţia gestului său. Când interpretăm ridicarea pălăriei drept un salut politicos, recunoaştem în el o semnificaţie secundară sau convenţională; acest nivel se deosebeşte de nivelul primar sau natural prin aceea că ţine mai mult de domeniul cognitivului  decât de cel al sensibilului şi prin aceea că a fost imprimat în mod conştient acţiunii practice prin care este transmis. Pe lângă faptul că este un eveniment natural în spaţiu şi timp, pe lângă faptul că indică în mod natural stări şi sentimente, pe lângă faptul că transmite un salut convenţional, acţiunea, actul comunicaţional al celui ce ne salută îi poate dezvălui unui observator versat tot ceea ce contribuie la închegarea personalităţii sale. Această personalitate este condiţionată de faptul că aparţine secolului al XX-lea, de experienţa sa naţională, socială şi culturală, de trecutul său şi de ambientul său actual; dar se mai distinge şi printr-o manieră individuală de a vedea lucrurile şi de a reacţiona faţă de mediu care, dacă s-ar exprima raţional, ar trebui denumită filosofie. În actul comunicaţional izolat al unui gest politicos nu toţi aceşti factori se manifestă neapărat inteligibil, dar oricum simptomatic. Nu am putea constitui în minte un “portret” al personalităţii celui care ne salută, în baza acestui act izolat, ci doar coordonând un număr mare de observaţii  similare şi interpretându-le pe baza datelor generale cu privire la timpul, locul, rolul, cultura, tradiţiile cărora le aparţine, adică pe baza datelor situaţiei comunicaţionale. Totuşi, toate calităţile pe care le-ar evidenţia în mod explicit un asemenea portret făcut în minte, sunt implicit prezente în fiecare acţiune luată în parte, aşa încât inversând situaţia, fiecare acţiune individuală poate fi interpretată  prin prisma acestor calităţi. Semnificaţia care este astfel dezvăluită este o semnificaţie intrinsecă; aceasta este esenţială, acest nivel este fundamental, pe când cele două anterioare (cel primar şi cel secundar) sunt fenomenale. Acest nivel poate fi definit drept principiu unificator ce subliniază şi explică atât evenimentul vizibil, cât şi semnificaţia sa cognitivă, determinând chiar şi forma asumată de evenimentul vizibil. Semnificaţia  intrinsecă (conţinutul) se află în mod normal situată la aceeaşi distanţă deasupra sferei voinţei conştiente pe cât se află semnificaţia expresională de dedesubtul acesteia.

Lasă un răspuns