Teodora Roșu: Spectacol caritabil: Povești despre tine pentru a salva viața lui Robert – COMUNICAT DE PRESA

Povesti despre tine

Spectacol caritabil:

Povești despre tine pentru a salva viața lui Robert

 

 

Luni, 06 Aprilie, de la ora 20:00, Teen Media Academy împreună cu Teatrul În Culise și Asociația Interact Goethe-Curtea Veche, te invită la spectacolul caritabil Povești despre tine pentru a-l ajuta pe Robert Draganovici.

 

Robert Draganovici este în clasa a IV-a la Colegiul German Goethe. De curând lui Robert i-a fost descoperită o tumoare în zona craniană, care necesită tratament urgent în strainatate. Banii strânși din donații vor merge la asociația Interact Goethe-Curtea Veche, iar de acolo la parinții lui Robert, în Germania. Știm că ești prea obosit, prea stresat și prea preocupat. Însă te rugăm să te oprești și să privești în jurul tău spre încercările la care sunt supuși ceilalți. Încearcă să aduci cuiva zâmbetul pe buze.

Noi, echipa În Culise și studenții Teen Media Academy am ales să nu rămânem indiferenți și vom ajuta prin ceea ce știm cel mai bine să facem – prin spectacol. Dăm în schimb o oră și jumătate de entertainment pentru a-l salva pe Robert – donația recomandată este de 10 lei.

Povești despre tine este un spectacol care dorește să-ți reamintească despre spirit, ideal și vis. Nu vrem să te pierzi în concret și material, amintește-ți că experiențele tale, aparent banale, sunt lecții de viață care-ți oferă constant și întrebări și răspunsuri. Cărțile și-au pierdut valoarea în ochii multor cititori, însă poveștile din interiorul lor nu vor muri niciodată. Spectacolul este bazat pe volumul ”92 de povești cu cărți” de Ștefan Caraman. Din distribuție fac parte: Grațiela Popa, Diana Dumbravă, Alina Pietrăreanu, Dana Roman, Ilie Nae, Bogdan Stroe, Iulian Babulea, Ionuț Gurgu, Mihai Bădoi, Cora Manole, Ioana Vișan, Tara Constantinescu și Andrei Cotocu. Regia este semnată Cristian Bajora.

În speranța că aveți dorință să ajutați, vă așteptăm Luni, 06 Aprilie, de la ora 20:00 pe bd. Hristo Botev nr. 25 (Copper’s Pub) să vedeți un spectacol și să faceți un bine!

Intrarea se face pe bază de rezervare – 0735 026 762 sau http://inculise.ro/rezervari-online/

 

***Trupa Teen Media este formată din oameni pasionați de teatru, care în urma cursului de actorie au ajuns să joace săptămânal în stagiunea Teatrului În Culise. Veniți din domenii și background-uri diferite, actorii ”de weekend” joacă de fiecare dată cu inimile deschise și se bucură de fiecare spectacol ca și când ar fi primul. Îi puteți vedea în fiecare luni în spectacole precum Audiția, Just about love, Supermarket Love și Povești despre tine la Teatrul În Culise situat în strada Hristo Botev nr. 25, în incinta Copper’s Pub. Intrarea la aceste evenimente este liberă, pe bază de rezervare. Detalii pe www.inculise.ro și pe www.teenmedia.ro.

 

Cursurile de actorie Teen Media Academy te ajută fie să faci primii pași către o carieră în actorie, fie către descoperirea și dezvoltarea sinelul. În cadrul workshop-urilor de teatru vei învăța despre tehnica vorbirii (dicție), mișcare scenică, arta actorului, interpretarea textului artistic, teoria spectacolului de teatru și arta spectacolului de televiziune. În programă vei regăsi ateliere de dicţie, pantomimă, improvizaţie, elemente de expresie non-verbală, mijloace de expresie în faţa camerei de filmat, cascadorie, clownerie, studiul textului dramatic și literar, studiul personajului. Vedeta cursului rămâne însă spectacolul de la finalul cursului, care reprezintă un punct culminant atins în momentul întâlnirii studenților cu scena și spectatorii.  

 

Lasă un răspuns