Matei Ionescu: Depozitul. Proză scurtă

Totul începe într-o vară însorită, secetoasă. Pomii aveau o culoare verde deschis, plină de viață, doar câte un tufiș maroniu se mai ivea.

Afectat de climă și simțindu-mă ca într-un cuptor, am luat hotărârea de a ieși din casă, până la magazin. În spatele magazinului, există un depozit abandonat, din curiozitate am întrebat vânzătorul, el mi-a răspuns că a fost construit pentru a depozita jucăriile unei companii celebre și că există o legendă urbană, dar nu o mai știe. Am intrat pe vechea intrare principală, când am auzit o voce:

– Cine ești?

Atunci, am plecat fugind. Acasă, am întrebat-o pe bunica despre legendă, iar ea mi-a răspuns că jucăriile ar putea vorbi.

O părere la “Matei Ionescu: Depozitul. Proză scurtă

  1. Acele jucarii

    Acele jucarii, ce ar putea vorbi
    Au fost si ele, mesterii lor, vii …
    Din vechi, darapanate – magazii…

    De-atunci, se tot incearca, prea firesc,
    A face – jucarii – care vorbesc…
    Si totusi, chiar vorbind – ce mult gresesc…

    Doar rar, atat de rar, ca nici nu stii
    De mai exista-n lume jucarii –
    Vorbeste – cate una, la copii…

    – Tu – cine esti? Pe mine – ma mai stii?

    7 mai 2017

Lasă un răspuns