Tată, ai avut dreptate! Proză, de Ion R. Popa

TATĂ, AI AVUT DREPTATE!

Într-o zi frumoasă de primăvară, arhitectul Radu Munteanu a ajuns acasă mai târziu ca de obicei. El, inginerul şi dirigintele de şantier fuseseră chemaţi la primul secretar al judeţului şi luaseră cunoştinţă de „îmbunătăţirile” ce trebuiau aduse proiectului noului edificiu spitalicesc, aflat în construcţie, pentru a-l fi pus în acord cu ultimele indicaţii ale şefului statului.

Preocupat şi obosit, nici nu şi-a dat seama când a intrat în casă. Soţia sa, Marga, acum pensionară, o femeie foarte înţelegătoare, care crescuse patru copii, l-a privit îngândurată la rându-i: „Să-i spun sau nu!?”, apoi a trecut în camera de alături, unde se afla Florin, fiul lor cel mai mic, student la ştiinţe economice. Acesta a tresărit:

-Mamă, i-ai spus?

-Nu am avut curajul. Este supărat şi foarte deprimat.

-Dacă nu-i spui dumneata, îi voi spune eu, să ştii!

-Cum este acum de răvăşit, nu vei obţine încuviinţarea dorită.

-Nu se poate, eu trebuie să rezolv asta urgent. Aşa am promis…, şi Florin a şi trecut în sufragerie, unde l-a găsit pe tatăl său pe fotoliu, urmărind „Actualităţile”. S-a aşezat pe alt fotoliu, şi-a dres glasul dând de înţeles că ar avea de spus ceva…

-Ia spune, fiule, pe tine ce te frământă? l-a îndemnat tatăl.

-Vreau să mă căsătoresc, l-a luat prin surprindere Florin.

-Dar tu ştii ce înseamnă căsătoria, familia, ai mijloacele necesare de a o întreţine? s-a mirat arhitectul după un timp de gândire.

-Voi întrerupe facultatea, mă voi angaja şi voi avea…

-Cine e … fericita? Poate ea are serviciu?

-Nu. Este încă elevă în ultima clasă şi învaţă foarte bine.

-?! În cazul ăsta, eu nu sunt de acord. Aşteaptă să devină studentă, apoi o să termini facultatea şi, dacă dragostea voastră rezistă, vă veţi căsători atunci, când veţi fi mai maturi…

-Eu i-am spus la fel, a intervenit Marga, mama lui Florin, intrând.

-Nu se poate! Eu i-am promis Deliei că ne vom căsători după examenul ei de bacalaureat, şi voi, o viaţă întreagă, m-aţi învăţat că promisiunile trebuie respectate.

-Da, însă trebuie să aibă un temei solid, pe când la voi…, i-a reproşat tatăl.

-Temeiul unei căsătorii este dragostea pe care se bazează relaţia dintre parteneri, a replicat fiul.

-Foarte adevărat, o condiţie esenţială, totodată verificabilă, dar total insuficientă şi care, uneori, determină o căsătorie neavenită, dacă produce perturbaţii în pregătirea viitorului, nu numai profesional, al unuia dintre ei. Dar părinţii fetei ştiu de planurile voastre? a reflectat tatăl.

-Nu are părinţi, au dispărut într-un accident de maşină, în urmă cu un an; ea a fost îngrijită de o mătuşă.

-E bine să fie întrebată mătuşa, probabil tutorele său…

-Nu, pentru că Delia nu o suferă, tocmai vrea să scape de ea, după împlinirea vârstei; se simte persecutată şi furată, în favoarea verişoarei, fiica mătuşii.

-Şi dacă, după un timp, Delia găseşte pe altul mai mărinimos decât tine!? a schimbat planul discuţiei tatăl, sesizând mobilul apropierii dintre cei doi.

-Nu, fiindcă ne-am jurat credinţă veşnică în dragoste.

……………………………………………………………………………………………………………………

Timp de câteva luni, tatăl şi fiul nu au mai discutat despre asta. Ba chiar au evitat subiectul, părinţii presupunând că Florin a înţeles, iar acesta că ei au acceptat.

Într-o zi, Radu şi Marga au primit un telefon. Erau invitaţi la Casa Căsătoriilor. S-a dus numai Marga.

-Unde veţi locui? i-a întrebat mama.

-Delia are casa părinţilor, a răspuns Florin.

-Din ce veţi trăi?

-Eu deja m-am angajat, sunt fierar-betonist pe şantier, în Oraşul Nou.

Casa în care locuiau fusese moştenită de la părinţi de tatăl Deliei, care o împărţea cu sora sa, Elisabeta. Dar nu au putut locui prea mult timp acolo, fiindcă aceasta le producea tot felul de neajunsuri pentru a-i fi determinat să plece, ca să rămână doar familia sa în tot imobilul. Florin a obţinut un apartament în Oraşul Nou, unde s-au mutat.

……………………………………………………………………………………………………………………

Într-o zi, venind de la serviciu, Florin a găsit în cutia de poştă un plic mai ciudat. Renunţând la studenţie, Comisariatul Militar îl chema pentru încorporare. A fost trimis la o unitate de artilerie din Lugoj.

După aproape două luni, Delia, împreună cu sora lui mai mare, i-au făcut o vizită. A durat o jumătate de oră, timp în care Delia s-a dovedit foarte rece. La despărţire, sora lui s-a depărtat cu ochii în lacrimi, Delia grăbită, iar Florin a rămas îngândurat.

După alte patru luni, Florin a primit prima permisie. În gară a fost aşteptat de Delia. După o primă îmbrăţişare, ea l-a respins cu răceală.

-Ce e cu tine? a întrebat el surprins.

-Îţi voi spune, dar mai întâi să ne aşezăm undeva. Uite, hai în cofetăria asta, dau eu o prăjitură, i-a propus ea.

S-au aşezat ca doi străini, distant.

-Sunt nerăbdător a afla, să ştii! a insistat el în timp ce îşi ocupa locul.

-Am fost cerută în căsătorie de avocatul pe care îl am în procesul cu mătuşa mea. M-a asigurat că vom obţine casa.

-Tu cum ai răspuns la cererea lui?

-Am acceptat, a răspuns ea scurt, şi privirea sa a rămas aţintită asupra lui, intersectându-se cu cea tăioasă, din sens invers, de care s-a simţit străfulgerată.

Florin s-a ridicat ca să plece, dar mai întâi i-a urat:

-Îţi doresc o viaţă fericită, deşi nu cred în asemenea căsnicii! după care a întors spatele şi a ieşit.

Florin s-a îndreptat spre casa părinţilor. Tatăl, acum pensionar, l-a îmbrăţişat bucuros de revedere şi totodată cu o privire întrebătoare, iar Florin, cu lacrimi în ochi, a reuşit să rostească:

-Tată, ai avut dreptate!

O părere la “Tată, ai avut dreptate! Proză, de Ion R. Popa

  1. Variatiuni cu diferite nefinaluri, pe o tema data

    Poti desena scenarii, ipoteze …
    Copiii – pot sa experimenteze…

    27 noiembrie 2017

Lasă un răspuns