Taina scrisului. Eseu, de Milena Munteanu

Taina scrisului

Intrigantă invitație la dezvăluire. Scrisul pare să fie o revelare a  adevărurilor tale. O descătușare. Taina se poate referi la resorturile care impun o astfel de eliberare. Să fie vorba despre magma  interioară care se cere mărturisită pe hârtie? Despre resorturile intime care de multe ori rămân necunoscute, dar care i se relevă scriitorului, în timpul creației?

Scrisul este o descoperire de sine, dar și a lumii înconjurătoare. Este, desigur, și  o conștientizare a ceea ce merge în transferul informației, a legităților ce duc la o comunicare efectivă, plenară între scriitor și cititor.

Am fost întrebată recent, într-un interviu luat de dl. George Stroia,  ce aș sfătui un începător în ale scrisului. Acesta fusese răspunsul meu:

„Mai demult auzisem un literat recomandând unui scriitor începător să nu mai strice hârtia dacă nu-i iese un scris de calitate profesională la prima mână. Dar, mă întreb eu, asta nu descurajează scrisul? Nu riști să te dai prea repede bătut? Dacă ții mai mult la hârtie decât la ce scrie pe ea, cum ajungi să înveți? Nu cumva în acest fel îți ratezi chiar devenirea? Părerea mea e contrară, eu aș recomanda oricui visează să scrie: să experimenteze, să se lase mânat de curiozitate, care poate duce chiar la inovație în exprimare.

Apoi i-aș recomada să fie el însuși. Mă uit la scris ca la o aventură de suflet. Părerea mea e că nu poți deveni un scriitor important decât dacă aduci ceva din tine și dacă originalitatea țâșnește dintr-un loc de onestitate. Și sigur, scrisul evoluează, pentru că tu însuți devii. Descoperi și te descoperi. Afli ce merge și ce nu. Cred că numai așa poți deveni o voce care merită ascultată, când inovezi, dacă scrisul e proaspăt, cross-polinat cu idei din alte domenii, ce prezintă perpective și înțelegeri originale. Cred că acestea sunt condiții necesare dar nu și suficiente. Deasemenea, există o artă care nu se lasă ușor explicată.

O altă recomandare este ca scriitorul să savureze momentul, să se bucure de însuși actul creației, căci asta  este marea recompensă. Aș spune chiar că în acest fel are mult mai multe șanse de reușită în spațiul inovației literare; în plus, prea-plinul sufletesc transpare în scris, el este perceput de cititor.

Pentru mine scrisul este un vehicol de comunicare de idei transformatoare, pe care încerc să-l rafinez la punctul că este concis, precis și nuanțat, în așa fel încât experiența lecturii să nu fie doar benefică, ci si memorabilă, să producă emoție. Cred că acestea sunt unele dintre caracteristicile ce diferențiază un scris bun de unul oarecare…

Ca cititor,  intuiesc că am o carte mare în mână când aduce o perspectivă nouă, memorabilă, care ajunge să-și lase amprenta, care (te) urmărește. Care transformă. Apoi, am remarcat că o carte mare rezistă la recitiri repetate, nu se ieftinește după prima lectură. Nu e ca un roman  pe care, după ce i-ai aflat deznodământul, îl poți lăsa din mână, că nu mai are nimic de spus. O carte mare are adâncimi, e scrisă cu nuanțe,  o poți privi din mai multe perspective… iar deliciile literare capătă la fiecare reluare alte înțelesuri și valențe  – pe măsură ce le recitești și le regândești.”

Cred că întrebarea legată de Taina scrisului se referă și la acele ingrediente, care de multe ori sunt puțin conștientizate de scriitor, care fac din scris o artă.

Înainte vreme, critici literari precum George Călinescu erau considerați judecători absoluți și înmânau badge-urile de onoare scriitorilor. Am învățat multe de la criticii profesioniști. În ziua de azi, pare că procesul se mai democratizează, având în vedere că părerea cititorului este ascultată tot mai atent. Da, e adevărat că există cititori și cititori. Totuși există niște legități care guvernează succesul de carte. Uneori se crează chiar epidemii ce afectează gustul publicului. Întrebarea este cum se poate găsi balanța între exigența scriitorului, onestitatea sa artistică și gustul de moment, sau nevoia pieții. În mod clar și aceasta este o taină, probabil de aceea se studiază succesele răsunătoare, în speranța să se deslușească tainele ce conduc la reușită. Eu nu cred că există doar o taină, ci mai multe, care împreună ajung să reprezinte diversele fațete relevante în această discuție.

Sunt astfel cu atât mai recunoscătoare domnului George Roca, pentru că a inițiat seria Taina Scrisului; căci fiecare scriitor are câte un mic gold nugget ce se poate adăuga la salba de înțelepciune colectivă despre meșteșugul scrisului. În fond, aici vorbim despre natura umană, care, de multe ori, se manifestă tainic.

2 păreri la “Taina scrisului. Eseu, de Milena Munteanu

  1. Milenară datină

    Se știe din Antichitate…
    Progresu-n oricare Cetate

    Doar cu-o cutumă se întrece:
    RESPECTUL Sfânt față de LEGE!

    Petre Cazangiu

  2. IMPOSIBILĂ ÎNARIPARE

    Dacă primești să te târăști
    Și să devii hâdă omidă,

    Poți folosi oricâte măști,
    În veci, nu fi-vei acvilidă!

    Petre Cazangiu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.