Stefan Zweig: Orele astrale ale omenirii

Stefan Zweig: Orele astrale ale omenirii

de Mirela Teodorescu

 

Stefan Zweig, unul dintre cei mai iubiţi scriitori ai veacului nostru, nu mai trebuie prezentat cititorilor români, care i-au cunoscut opera din nenumărate traduceri publicate atât după anii ’50 cât şi în perioada dintre cele două războaie mondiale. Stefan Zweig a scris un volum de “miniaturi istorice” în care a încercat să surprindă o seamă de momente de răspântie din istoria omenirii, de la cucerirea Bizanţului şi până la bătălia de la Waterloo, de la descoperirea Oceanului Pacific şi până la dureroasa competiţie care cu preţul vieţii căpitanului Scott, a dus la cucerirea Polului Sud. Şi, din această diademă  de “ore astrale” ale omenirii, nu lipsesc câteva magistrale evocări din viaţa unor mari artişti – Handel, Goethe, Dostoievski – alături de care Rouget de Lisle, “geniul unei nopţi”, îşi deapănă existenţa monotonă, luminată doar de  o singură fulgerare meteorică, în mijlocul unor vremi de mari prefaceri.

Niciun artist nu este artist tot timpul, pe întreg parcursul celor douăzeci şi patru de ore ale existenţei sale  zilnice: tot ceea ce este esenţial, tot ceea ce este durabil în reuşitele sale, se înfăptuieşte în numai puţinele şi rarele momente de inspiraţie. La fel şi istoria, pe care o admirăm ca pe cea mai mare poetă, cea mai mare artistă a tuturor timpurilor: nici ea nu este în permanenţă creatoare. Şi în acest “tainic atelier al lui Dumnezeu”, cum o numeşte Goethe cu veneraţie, se petrec nespus de multe lucruri banale cotidiene. Şi aici, ca pretutindeni în artă şi în viaţă momentele sublime, de neuitat, sunt rare. De obicei, istoria nu face decât să adauge, ca o cronicara nepăsătoare şi perseverentă, verigă după verigă, la acel lanţ imens care străbate mileniile, înşiruind fapt după fapt, căci orice moment de încordare are nevoie de timp pentru pregătirea sa, fiecare eveniment adevărat trebuie să se poată desfăşura. Întotdeauna sunt necesari, în sânul unui popor, milioane de oameni, pentru ca să apară un geniu, întotdeauna trebuie să se scurgă milioane de ore nefolositoare ale timpului lumii, pană ce se arată o oră cu adevarat astrală omenirii.

Dacă în artă apare un geniu, el supravieţuieşte vremurilor; dacă apare o astfel de oră a lumii, atunci ea se dovedeşte hotărâtoare pentru decenii şi veacuri întregi. Asa cum in vârful paratrăsnetului se concentrează electricitatea întregii atmosfere, aşa se adună, în cel mai restrâns interval de timp, o neînchipuită bogăţie de întâmplări . Ceea ce în vremi obişnuite se desfăşoară în voie, succesiv sau concomitent, se concentrează într-un singur moment de care depinde şi care hotarăşte totul: un singur Da, un singur Nu, un Prea devreme, sau un Prea târziu fac ceasul acesta ireversibil pentru o sută de generaţii şi decid asupra vieţii unui individ, a unui popor şi chiar a drumului pe care o apucă destinul omenirii întregi.

Astfel de ore dramatice condensate, alese de soartă, în care o hotărâre ce va înfrunta timpul este comprimată într-o singură zi din calendar, o singură oră şi adesea doar într-o singură clipă, sunt rare în viaţa fiecarui om şi rare în decursul istoriei. Câteva asemenea ore astrale, din toate vremurile şi din toate locurile – au fost numite astfel deoarece, luminoase şi statornice ca aştrii, depăşesc în strălucire noaptea efemeră- se incearca a se evoca în această carte.

Lasă un răspuns