Stefan Vladutescu: Teorii ale nevoilor. Din cărțile profesorilor

Teorii ale nevoilor. În ce priveşte nevoile există două teorii majore, teoria lui Abraham Maslow şi teoria lui Vance Packard.

1) Abraham Maslow a elaborat în 1943 o teorie privitoare la „human motivation” pe care ulterior, a definitivat-o în lucrarea „Motivation and Personality” (1954) . Maslow constată o ierarhizare a needs pe cinci trepte care a fost denumită Maslow΄s pyramid: physiological needs (breathing, water, food, sleep, homeostasis), safety needs (security of body, health, morality, prosperity, resources in family, employement), belonginess and love needs (friendship, love, intimacy, belongingness, family, group, organization), esteem needs (self-esteem, respect by others, respect of others, confindence, trust) and self-actualisation need (creativity, spontaneity, ideal self). Există nevoi primare şi nevoi superioare. Nevoile primare au prioritate faţă de cele superioare. Nevoile primare se satisfac primele şi până nu este satisfăcută o navoie de un nivel inferior nu se poate trece la satisfacerea unei nevoi superioare ca nivel. Self-actualization este nevoia de nivelul cel mai ridicat; despre ea A. Maslow arată: „What humans can be, they must be. They must be true to their own nature” (Maslow A., 1987, p. 22).

2) O altă perspectivă asupra needs instaurează Vance Packard. Preocupat de persuasiune, acesta constată că nu întotdeauna conform teoriei lui A. Maslow, nevoile primare sunt satisfăcute înaintea celor secundare. Dincolo de nevoile manifeste care se satisfac după regulile lui Maslow, există şi nevoi ascunse. Nevoile ascunse nu se satisfac pe cale directă, ci pe o rută ascunsă, pe ruta persuasiunii. V. Packard enumeră ca esenţiale în persuasion 8 „hidden needs”: need for emotional security, need for the reassurance of worth, need for ego gratification, need for creative outlets, need for love objects, need for sense of power, need for roots, need for immortality (Packard V., 1946, pp. 61-70). Între nevoile reale şi nevoile ascunse se integrează şi nevoile pentru care comunicarea este un mijloc de satisfacere.

11.2. Susţineri privind funcţiile comunicării. În istoria de circa 70 de ani a comunicării paradigmatice, mai mulţi specialişti s-au pronunţat în legătură cu funcţiile comunicării.

A) D. P. Cushman şi G. C. Whiting găsesc că comunicarea are o singură funcţie: “regulate consensus” (Cushman D. P., Whiting G. C., 1972, p. 219).

B) F. E. X. Dance şi C. E. Larson constată că comunicarea are 3 funcţii de bază: „the linking function” (funcţie de legătură între fiinţa umană şi mediul său), „the mentation function” (o funcţie psihică de dezvoltare a proceselor mentale superioare, altfel spus, dezvoltare a spiritualităţii) şi „the regulatory function” (o funcţie de reglare a conduitei umane) (Dance F. E. X., Larson C. E., 1976, p. 75, p. 91, p. 168).

C) La rândul său, Denis McQuail catagrafiază 84 de funcţii sau aspecte ale comunicării. Pe acestea le ordonează în 5 grupe categoriale: a) comunicarea intrapersonală, b) interpersonală, c) în grupurile sociale, d) în organizaţiile formale şi reţelele sociale şi e) în societate. Printre funcţii figurează: să exprime afecţiunea; să dea ordine; să determine frontiere simbolice; să reducă incertitudinea; să conserve o imagine coerentă şi pozitivă de sine; să dezvolte şi să menţină o conştiinţă de grup; să interpreteze mediul; să legitimeze puterea; să mobilizeze; să reproducă şi să exprime identitatea naţională; să evite, să soluţioneze şi să reducă conflictele etc. (McQuail D., 1987, pp. 327-339). D. McQuail ajunge la concluzia că patru ar fi funcţiile ce definesc în esenţă comunicarea. Cea mai importantă este being, celelalte trei sunt adapting, controlling, affiliating (McQuail D., 1987, p. 327 şi p. 349).

D) S. Sanderson King constată că comunicarea are o singură funcţie: establish, monitoring, mantaining, and terminating relationship (Sanderson King S., 1989, p. 2 ).

E) Stefan Frydrychowicz consideră 1) că „the term functions of communication indicates what can be accomplished by communicating”, 2) că „the term dimensions of comunications points to important planes that shold be incorporated in communication so that it can be complete, and this effective” şi 3) că, prin urmare, „dimensions of communication are primary and functions of communication are the spin-off” (Frydrychowicz S., 2005, p. 78). Acesta evidenţiază 4 dimensiuni ale comunicării (information; emotion energy; joint activity, participation; establishing relation). Precizează că pentru a influenţa comportamentul uman cele 4 dimensiuni trebuie să îndeplinească două condiţii 1) „all of them occur simultaneously” şi 2) „they occur in specific proportions depending on situation” (Frydrychowicz S., 2005, p. 80).

F) Sheila Steinberg este de părere că five functions „communication performs in our lives: physical and psychological need, establishing relationships providing information, assisting in decision-making, and persuading others” (Steinberg S., 2006, p. 32).

G) R. B. Adler şi G. Rodman vorbesc de  „characteristics” şi „functions”. Ei susţin că „communication (…) possesses three important characteristics: it occurs between humans, it is a process, it is symbolic” (Adler R. B., Rodman G., 2006, p. 3). Pe de altă parte, comunicarea are 4 „functions”, care sunt funcţii de a satisface nevoi: „psychical needs”, „identity needs”, „social needs” şi „practical needs” (Alder R. B., Rodman G., 2006, pp. 9-11).

Aşadar se poate vorbi de o funcţie la D. P. Cushman şi G. C. Whiting (“regulate consensus”), de 3 funcţii la F. E. X. Dance-C. Larson (linking, mentation, regulatory function), de 84 reduse la 4 funcţii la D. McQuail (being, adapting, controlling, affiliating), de o funcţie la S. Sanderson King ( establish, monitoring, mantaining, and terminating relationship), de 4 dimensiuni la S. Frydrychowicz (information; emotion energy; joint activity, participation; establishing relation/),  de 5 funcţii la S. Steinberg (physical and psychological need, establishing relationships providing information, assisting in  decision-making, and persuading others) şi de 4 funcţii de satisfacere a 4 nevoi la R. B. Adler şi G. Rodman („psychical needs”, „identity needs”, „social needs” şi „practical needs”). Dacă examinăm atent cele 84 de funcţii inventariate de Denis McQuail, constatăm că toate funcţiile reţinute de ceilalţi specialişti se regăsesc în listă. Niciuna dintre cele 84 nu este fără rezonanţă în comunicare. Poate comunicarea are aceste funcţii şi şi altele în plus.

Lasă un răspuns