Simbolismul poetic românesc, de Dumitru Vlăduț – O lucrare de anvergură despre simbolismul poetic românesc*. Cronică, de Dan Ionescu

dan ionescu.160x190x1resizedCronică, de Dan Ionescu: Simbolismul poetic românesc, de Dumitru Vlăduț – O lucrare de anvergură despre simbolismul poetic românesc*

simbolismul

O lucrare de anvergură despre simbolismul poetic românesc*

*Cronică apărută în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 2 / 2016

 

Cele mai recente lucrări ale universitarului Dumitru Vlăduț au fost consacrate simbolismului, o mișcare culturală de rang universal care a influențat considerabil literatura română, în primele două decenii ale secolului trecut. Față de un curent nou, se manifestă o anume atitudine, apoi, în funcție de specificul condițiilor autohtone, apar concepte noi, teme – identificate, între alții, de Lidia Bote –  și anumite procedee de exprimare. Despre acestea scrie Dumitru Vlăduț, în lucrarea Simbolismul poetic românesc (Editura Universității din Oradea, 2015), structurată în șase capitole: Contextul înnoitor, Disocierea valorilor. Tradiție și modernitate, Sugestia. „Ut musica poesis”, Corespondențe. Simbolul. Sinesteziile, Criteriile limbajului liric, Teoria și practica versului liber. În afara acestor capitole, lucrarea beneficiază de un Cuvânt explicativ, o Introducere, Ediții utilizate. Sigle și o deosebită Bibliografie selectivă.

Dumitru Vlăduț identifică, precum Mircea Scarlat, patru etape ale manifestării simbolismului la noi: 1. Simbolismul incipient (1898 – 1899) – marcat de textele programatice ale lui Alexandru Macedonski, 2. Glisarea convenției romantice înspre simbolism. Acestei perioade „sunt încadrabili Ștefan Petică, D. Anghel și G. Bacovia”. 3. (1908 – 1916) este etapa hegemoniei simbolismului. 4. După 1920, locul simbolismului este luat de alte orientări moderniste. Un rezultat al muncii exegetului timișorean îl reprezintă denotația principalelor articole de idei. Astfel, pentru a treia etapă, el face trimitere la articolul-program Aprindeți torțele (1908), din „Revista celorlalți”, prin care Ion Minulescu, în sfârșit, certifica supremația acestui curent.

Conform teoriei lui G. Călinescu, despre condiția adevăratului critic literar, care, pentru a fi îndreptățit să judece o operă, trebuie el întâi să scrie (în genul respectiv), Ștefan Petică, primul nostru „simbolist declarat”, îmbină teoria cu practica și cele două articole Poezia nouă și Transformarea liricei, ambele publicate în 1900, sunt considerate între „cele mai semnificative” de către Dumitru Vlăduț: „dincolo de unele referiri concrete la poezia eminesciană și macedonskiană, înțelege (Ștefan Petică – n.n) să identifice noi criterii de caracter mai general ale poeticului, constând în distincția lirism – proză, în capacitatea semnificantului de a emana o semnificație proprie, prin privilegierea aspectului muzical al cuvântului”.

Un capitol al lucrării Simbolismul poetic românesc vizează „Simbolul“, cuvânt de la care a derivat termenul „simbolism“, și un principiu inovator al simbolismului, corespondența între senzații. La unison cu Nicolae Davidescu, alt teoretician practicant (critic și poet simbolist craiovean, din secolul trecut), autorul lucrării de față scrie: „Așadar, corespondențele constituie o amplificare a procedeului existent în romantism, avându-și motive speciale în noua atitudine poetică. Simboliști români precum O. Densusianu, Pompiliu Păltănea și N. Davidescu o și spun, de altfel, explicit”. Câteva din criteriile limbajului liric inventate de poeții simboliști sunt reținute prin comparație judicioasă cu principalele note ale poeziei tradiționaliste, sistematizate de Nicolae Manolescu în studiul Despre poezie: renunțarea la retorica disproporționată, la poezia cu anecdotă sau „la anumite elemente didactice ori narative pe care le numise deja Baudelaire. În egală măsură refuză sentimentalismul, efuziunea și inspirația romanticilor, ca și erezia lungimii poemului”.

Evident, contribuția cea mai de seamă a simbolismului a fost descoperirea versului alb, iar poemul Hinov de Alexandru Macedonski este între primele în Europa scrise în vers liber. Față de acest aspect, simbolismul autohton s-a caracterizat prin câteva particularități, precum întrebuințarea ingambamentului: „Simbolismul românesc a făcut însă din ingambament o figură prozodică veritabilă prin fragmentarea unor elemente indestructibile în limbajul obișnuit. Conjuncția coordonatoare și a fost separată de elementul pe care îl introduce: Ca să citească-n cărțile de ieri / Nebănuitele dureri, / Cu care morții începură și / Cu care cei de mâine vor sfârși (Săulescu, PA, 58). Izolarea acesteia prin situarea celuilalt membru al coordonării în alt vers atribuie conjuncției, separate de poet prin virgulă, o autonomie lexicală.”

În concluzie, prin această lucrare de amploare, Dumitru Vlăduț, filolog veritabil, care a mai dat la iveală, între altele, și o monografie fabuloasă despre Ioan Budai Deleanu, aduce lămuriri asupra chestiunilor de bază (corespondențele, simbolul, sinesteziile, practica versului liber etc.) legate de curentul literar investigat. Demersul nu e descriptiv, ci propune o explicare și o configurație a codurilor poetice ale simbolismului ca mișcare literară. Publicul căruia lucrarea i se adresează e universitar, dar și din rândul pasionaților de lirica de calitate, cum a evoluat un asemenea curent modern ca simbolismul.

 

 

Lasă un răspuns