2 păreri la “Și Luna-i martor zugrăvit?, de Petre Cazangiu

  1. De mai cuminte nu-i Lumina,
    Decât o stea – ce-i mincinoasă,
    De ce e beznă groasă-acasă,
    Și nu-i vedem – nici rădăcina?

    Și ceața e – așa lăptoasă?
    Și chiar pădurile – se mișcă –
    Și viața pare-un joc de rișcă,
    Și-n iarba verde – joaca, falsă ?

    De ce se tem, mereu, poeții ?
    De lună, sau de fața vieții?
    până la ei – când luna taie –
    Și dincolo – de cine, vai e?

    Spunea odată-un sol: comoara
    cea mai de preț – mai sus de norii
    pe care luminează țara –
    Bolnavii sunt – și cerșetorii –
    scârbiți de iernile putorii…

    mai sus, e luna…
    mai jos, zorii…

    13 septembrie 2016

  2. Luminile și umbrele …Negurei

    Nu-mi ești plăcută, nicicum, Noapte…
    Discret, aprinzi cele mai dulci șoapte,
    Dar…, cu aceeași voluptate,
    Tu camuflezi și …tuciurii fapte!

    Petre Cazangiu

Lasă un răspuns