Şi, iar, va înflori liliacul alb. Poem, de Irina Lucia Mihalca

Şi, iar, va înflori liliacul alb

Îţi aminteşti cuvintele noastre,

dar, mai ales, înţepătura dragostei.

Ai venit, aici, după ce ţi-ai văzut

imaginea stingându-se

într-o oglindă spartă de durere,

o scânteie ai împrumutat

pentru-a aprinde focul,

lumina ce străbate oceanul trăirilor,

apa ei ţi-a atins gura întredeschisă,

seducător ai îmbrăţişat lichidul divin.

Ploua încet, ploua dulce,

ploua, în tine, în mine, în noi,

ploua cu cele mai dorite atingeri,

din tine în mine, din mine în tine,

– Aşhi di bunu, nu ari mardzânji!*,

îţi spuneam, privindu-te.

Viaţa este făcută, doar, din momente.

Cu unica mea, la atâta distanţă,

am avut trăiri prea intense,

se răscoleşte în mine tot universul,

nu ştiu ce am în tine uitat!

mi-ai şoptit, prin ploaia binecuvântată.

Din conturul buzelor ai muşcat,

le-ai simţit freamătul, dulceaţa, dorinţa,

aşteptai o prima reacţie, emoţiile

şi lumina stelară,

acea senzaţie de nedesprindere.

Amintiri colorate trec prin noi,

te-ndepărtezi de întuneric şi lumină,

în umbrele ei adânci vrei sa te-odihneşti,

acea parte întunecată vrei s-o filtrezi,

lăsând-o să treacă.

Eşti singur acum cu bătăile inimii,

în adânc focul îţi arde în vâlvătăi,

prin ceaţă, dincolo de orizont, te pot vedea,

un izvor te duce la acel tărâm uitat,

acolo unde sufletele curajoase

îşi îngroapă inima

sub un munte de frunze moarte,

iar îngerii suspină,

căutând mirosuri prin urme,

în speranţa primei raze de soare.

Un ritm fără sfârşit

îşi continuă firul exilat ca tăcerea,

prin limpezimea apelor adânci,

în spatele oglinzii se-aude o mişcare.

Iar este primăvară,

şi, iar, va înflori liliacul alb!

O respiraţie liniştită aşteaptă lumina

din cea mai înaltă octavă,

un dar ai primit,

sensul unui drum cumva uitat,

trezirea iubirii sub clopotul final.

_____________________

* aşhi di bunu, nu ari mardzânji – bun, fără de margini

(traducere din aromână)

Lasă un răspuns