Shakespeare sub bagheta lui Radu Penciulescu

Shakespeare sub bagheta lui Radu Penciulescu

(Monica Săvulescu Voudouri, Un Rege Lear. Jurnal de repetiţii, Ed. UArtPress, Tg. Mureş, 2012, volum îngrijit de Zeno Fodor)

de Daniela Gîfu

 

            Evenimentul aniversar 50 de ani de la înfiinţarea secţiei române a Teatrului Naţional din Târgu-Mureş a fost marcat şi de apariţia colecţiei Teatru de buzunar, din dorinţa de a readuce, în prim plan, spectacolul de azi în dialog cu cel de ieri. O iniţiativă nu doar lăudabilă, dar şi binevenită pentru cei ce sunt în căutarea suflului actului teatral mobilizator. Interesul fiind nu doar de a păstra publicul actual, dar şi acela de a stârni gustul pentru teatru al generaţiei tinere, crescută şi educată în faţa unui monitor deformator al realităţii concrete. O convorbire dramatică între generaţii.

Ne propunem să facem cunoscute volumele acestei colecţii, în ordine cronologică, tematica fiind una generoasă şi extrem de utilă înţelegerii artei dramatice. Ne gândim la critici de artă dramatică, regizori, scenografi, actori, studenţi ai Universităţilor de Arte şi, de ce nu, spectatorii care vor să cunoască ce se întâmplă dincolo de scenă.

In volumul de faţă, Regele Lear în viziunea lui Radu Penciulescu. Jurnal de repetiţii, devenim pe parcursul filelor actori-figuranţi pe o scenă care se deschide act cu act, atent îndrumaţi de marele regizor Radu Penciulescu, “un regizor-pedagog foarte bătrân”, cum se considera domnia sa la cea de-a 80-a aniversare.

Aşadar, în pas cu „părintele şcolii româneşti de regie”, asistăm la una din remarcabilele lecţii regizorale pe care ne-o împărtăşeşte fidel Monica Săvulescu, pe atunci critic de teatru, care a avut privilegiul de a asista la repetiţii, devenind astfel martorul fidel al naşterii spectacolului. Este vorba de spectacolul Regele Lear, montat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti în anul 1970, lăsat de Radu Penciulescu în patrimoniul istoriei spectacolului dramatic românesc, alături de alte memorabile realizări scenice, precum “Dansul sergentului Musgrave” la Teatrul Naţional din Târgu-Mureş, “Woyzzek” la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, “Vicarul” la Teatrul “Bulandra” şi “Doi pe un balansoar”, “Richard II”, “Tango”, “Baltagul” la Teatrul Mic pe care l-a înfiinţat în 1964.

Intr-un context favorabil de împrejurări, în anul 2011, la Festivalul Naţional de Teatru de la Bucureşti, autoarei i se propune de către Zeno Fodor, acum naşul acestei cărţi, la rându-i cunoscut teatrolog şi unul dintre fondatorii (în 1962) a secţiei române a Teatrului din Tg. Mureş, să publice jurnalul despre “acel Rege Lear, montat de Radu Penciulescu la Naţional” (p. 7). O îndeletnicire deloc uşor de dus la împlinire, jurnalul fiind scris în urmă cu 40 de ani. Soarta celor trei exemplare ale manuscrisului devenise principala necunoscută pentru autoare, plecată din ţară la începutul anilor ’80. Regăseşte un exemplar, după investigaţii stârnite de propunerea publicării, într-o ladă cu mai multe manuscrise lăsate în grija unor rude.

Volumul este structurat în două părţi: jurnalul propriu-zis, o inedită metodologie regizorală, scris de autoare şi o addenda, întocmită de Zeno Fodor, cuprinzând cronicile publicate după premieră.

In Jurnal, Monica Săvulescu Voudouri urmăreşte pas cu pas naşterea spectacolului, reuşind să ne redea atât concepţia lui Radu Penciulescu, de-a dreptul revoluţionară la acea dată în peisajul teatral românesc, cu referire la modul în care trebuie privit, cu ochi contemporani, un mare text clasic, cât şi modalităţile scenice concrete prin care regizorul – ajutat de scenografa Florica Mălureanu şi majoritatea actorilor din distribuţie[1] – a reuşit să-şi concretizeze viziunea.

Spectacolul a rupt brutal tradiţia înrădăcinată a montărilor shakespeareene, s-a îndepărtat total atât de viziunea romantică, cât şi de cea naturalistă, iar asta a stârnit, pe de o parte, entuziasmul celor care redescopereau un Shakespeare mult mai adevărat, mai conform cu gândirea şi sensibilitatea omului de azi, iar, pe de altă parte, indignarea celor care considerau demersul lui Radu Penciulescu o blasfemie. Toate aceste puncte de vedere contradictorii se regăsesc în Addenda, care încearcă să ne redea tot ce s-a scris atunci despre spectacol. Montarea lui Radu Penciulescu a cunoscut, în cele din urmă, un veritabil triumf, atât în ţară cât şi în străinătate, devenind un reper definitoriu în evoluţia spectacologiei româneşti.

Cartea de faţă reprezintă nu numai consemnarea unui moment capital al istoriei teatrului românesc, ci şi un extrem de util manual de regie, cum spunea, la lansarea cărţii, unul din foştii studenţi ai lui Radu Penciulescu, Mihai Manolescu, azi el însuşi un foarte apreciat dascăl de artă regizorală.

 

 



[1] Distribuţia la piesa Regele Lear, în regia lui Radu Penciulescu: George Constantin (Lear, Regele Britaniei), Matei Gheorghiu (Regele Franţei), Liviu Crăciun (Ducele de Burgundia), Răducu Iţcuş (Ducele de Cornwall), Constantin Dinulescu (Ducele de Albany), Costel Constantin (Contele de Kent), Gheorghe Cozorici (Contele de Gloucester), Ştefan Velniciuc (Edgar, fiul lui Gloucester), Traian Stănescu (Edmund, fiul nelegitim al lui Gloucester), Ovidiu Iuliu Moldovan (Oswald, intendentul Gonerilei), Constantin Rauţki (Bufonul), Silvia Popovici (Goneril), Eliza Plopeanu (Regan), Valeria Seciu (Cordelia), ultimele trei fiind în piesă fiicele lui Lear. In roluri secundare, regăsim alţi importanţi actori ai scenei româneşti, precum: Brandy Barasch, Mircea Cojan, Mircea Cornişteanu, Liviu Crăciun, Constantin Diplan, Ovidiu Moldovan, Bogdan Muşatescu, Grigore Nagacevschi, Mihai Niculescu, Radu Panamarenco, Eva Pătrăşcanu, Anatol Spânu şi alţii.

Lasă un răspuns