Scena târgumureşeană. Construire dialogală (Anca Rotescu, Scene în dialog, Ed. UArtPress, Tg. Mureş, 2012). Cronică, de Daniela Gîfu

06_Anca_Rotescu_130x150mm-page-001

Scena târgumureşeană. Construire dialogală

(Anca Rotescu, Scene în dialog, Ed. UArtPress, Tg. Mureş, 2012)

de Daniela Gîfu

 

Posibilitatea descrierii limbajului teatral prin secvenţe scurte fixe, bine delimitate tematic confirmă importanţa dialogisticii, predominantă încă din secolul trecut. Poate de aceea, Anca Rotescu, inspirată de această paradigmă, înţelege că dialogul între cei care au slujit scena are un rol fundamental în zugrăvirea vieţii unei instituţii teatrale.
În fapt, vorbim de un dialog indirect, informal, cu nuanţe nostalgice, care face obiectul celui de-al şaptelea volum, Scene în dialog, apărut în limba română în deja cunoscuta colecţieTeatru de buzunar, iniţiată la celebrarea a 50 de ani de teatru românesc la Târgu-Mureş.

Încă de la Cuvântul introductiv autoarea întâmpină cititorul cu aspecte despre aşteptările culturale ale populaţiei târgumureşene, împărţită în două, români şi maghiari. Este o primă explicaţie de ce două companii teatrale, Tompa Miklós şi Liviu Rebreanu, convieţuiesc decent în acelaşi spaţiu. Autoarea nu doar evidenţiază, ci şi confirmă importanţa interculturalităţii regionale. Vocile creatorilor de teatru, afirmate aici, converg spre acelaşi context al posibilităţilor de nemuritoare colaborare, ce sprijină construirea dialogală a cunoaşterii în comunităţile multiculturale. Mai mult, personalitatea creatorului nu poate fi înţeleasă decât din perspectivă dialogală: „… adevărata viaţă a personalităţii este accesibilă numai în cazul unei pătrunderi dialogale căreia îi răspunde ea înşăşi printr-o răspundere liberă şi nestigherită”[1].

În economia volumului, intervenţiile interlocutorilor Ancăi Rotescu se organizează în trei secţiuni:

Prima secţiune, Repertoriul TN Tg. Mureş, se limitează la o analiză punctuală a condiţiilor de reuşită în arta spectacolului târgumureşean, o viziune care implică personalitatea celor reţinuţi în acest dialog (şi, ca urmare, menţionarea numai a spectacolelor – unele realmente valoroase şi importante, altele însă nesemnificative în istoria teatrului târgumureşean – de care aceştia au fost legaţi într-un fel sau altul), în patru secvenţe:spectacole pe texte clasice din literatura universalăShakespeare (Cum vă place –1979, regia Dan Alecsandrescu, Regele Lear –1980 şi Furtuna – 1987, ambele în regia lui Elemér Kincses, Îmblânzirea scorpiei – 1993, regia Mircea Cornişteanu, Măsură pentru măsură, regia Theodor Cristian Popescu, Richard II – 1998, regia Mihai Manolescu, Macbeth – 1999, regia Ştefan Iordănescu); Molière (Burghezul gentilom – 1987, regia Dan Alecsandrescu), Carlo Gozzi (Regele cerb – 2009, regia Radu Olăreanu), Schiller(Don Carlos – 1977 şi  Intrigă şi iubire – 1985, ambele în regia lui Elemér Kincses), Trupa pe butoaie (farse populare franceze – 1992 şi Satyricon după Petronius, ambele în regia lui Victor Ioan Frunză, Alexandr Ostrovski (Lupii şi oile – 1991regia Eugen Mercus), Georg Büchner (Woyzeck – 1994, regia Axel Bagatsch), Feydeau (Puricele în ureche – 1985, regia Dan Alecsandrescu), Cehov (Livada de vişini – 1985, regiaGheorghe Harag, Pescăruşul, regia Elemér Kincses)), Gorki (Azilul de noapte – 2002, regia Elemér Kincses, Vassa Jeleznova – 2007, regia Alexandru Colpacci), Carmina Burana după Carl Orff – 2011, regia Gigi Căciuleanu spectacole pe texte clasice din literatura autohtonăI. L. Caragiale (O noapte furtunoasă – 1994 şi D-ale carnavalului – 1985, ambele în regia lui Mircea Cornişteanu, Năpasta – 1988, regia Cristi Juncu);spectacole pe texte din literatura universală modernă şi contemporană universală:Federico Garcia Lorca (Nuntă însângerată, regia Elemér Kincses), Evghenii Şvarţ(Regele gol – 1990, regia Tudor Chirilă), Sławomir Mrožek (Pe muchie de cuţit – 1990, regia Camelia Robe), Top Secret de Marc Camoletti – 1992, regia Andrei Mihalache, Tom Paine de Paul Foster – 1993, regia Victor Ioan Frunză,  Piesă cu repetiţii de Martin Crimp – 1993 şi Priveşte înapoi cu mânie de John Osborne – 1995, ambele puse în scenă de Theodor Cristian Popescu, Delict în Insula Caprelor de Ugo Betti – 1995, regia Elemér Kincses, Marat-Sade de Peter Weiss – 1996, regia Ţino Geirun, Job – 2000,adaptarea după Raymond Jean şi regia de Radu Afrim, Viaţa lui Helge de Sibylle Berg – 2010, regia Victor Ioan Frunză, Aniversarea de Jeroen van den Berg – 2011, regia Vlad Massaci, András Sütő (Bocet vesel pentru un fir de praf rătăcitor – 1977, regia Gheorghe Harag şi András Hunyadi, Floriile unui geambaş – 1978, regia Dan Alecsandrescu),György Méhes (33 de scrisori anonime – 1980, regia András Hunyadi), Gergely Csiky(Paraziţii – 1984, regia Dan Alecsandrescu), István Örkény (Joc de pisici – 1994, regia Raluca Iorga Mândrilă), Zoltán Egressy (Iunie – 2010, regia Victor Ioan Frunză), Locţiitorul lui Caligula de János Székely şi Dogoreşte soarele deasupra lui Seneca de Elemér Kincses, ambele în regia lui Elemér Kincses; spectacole pe texte din literatura  română modernă şi contemporană autohtonăLiviu Rebreanu (Ion – 1985, regia Dan Alecsandrescu) Lucian Blaga (Arca lui Noe – 1992, regia Dan Alecsandrescu,Cruciada copiilor – 1992, regia Victor Ioan Frunză, Înviere – 1998, regia Anca Bradu),Tudor Muşatescu (…escu – 1989, regia Nicoleta Toia), Eugène Ionesco (Cântăreaţa cheală – 2001, regia Cristian Ioan), Tudor Popescu (Milionarul sărac – 1984, regia Elemér Kincses), Mihai Ispirescu (Trăsura la scară – 1989, regia Gábor Tompa), Paul Everac (Havuzul – 1987, regia Dan Alecsandrescu), I. C. Cătina (Adolescenţii – 1979, regia Constantin Săsăreanu), Alin Fumurescu (Urma scapă turma – 1992, regia Riel Karmy-Jones din Marea Britanie), Matei Vişniec (Arthur osânditul – 1992, regia Dan Alecsandrescu), Romulus Guga (Amurgul burghez – 2012, regia Anca Bradu).

În partea a doua, Creatori, dialogul se fundamentează pe valoarea documentară şi memorialistică a experienţelor artistice a şapte făuritori ai vieţii teatrale din Târgu Mureş,
într-o abordare pilot, care ar trebui continuată, am spune noi, cu mai multă rigoare. Ne întâlnim cu regizorii Anca Bradu, Victor Ioan Frunză, Elemér Kincser, Levente Kovács, actorii Nicu Mihoc şi Monica Ristea şi scenografa Judit Dobre Kóthay. Atitudinea responsivă, receptivă şi reflectivă se manifestă explicit şi implicit, exprimând aspectele realităţii vieţii teatrale târgumureşene şi nu numai. Fiindcă intervenţia fiecăruia dintre cei intervievaţi nu poate să fie separată de cea de voce[2], nici de cea a creatorului, nici de a spectatorului.

Partea a treia, Epilog, aşa cum decide Anca Rotescu, aparţine conducerii actuale a instituţiei teatrale, formată din slujitori cunoscuţi ai scenei, dramaturgul Alina Nelega şi actorul Attila Gáspárik, care ne invită la cooperare şi dialog intercultural, specifice spaţiilor multietnice.

M-a pus pe gânduri un singur fapt: cum s-a făcut selecţia grupului intervievat? Şi când spun asta, am în vedere faptul că membrii fondatori, în puterea creaţiei chiar în Târgu-Mureş, care au slujit încă de la înfiinţare secţia română celebrată, conducând o vreme destinele teatrului invocat, nu au fost reţinuţi în paginile acestei cărţi. Mă gândesc la actorul Mihai Gingulescu, care – culmea ironiei! – a fost amintit de mai multe ori de colegii săi de breaslă[3], sau la teatrolgul Zeno Fodor, care lasă în urma sa, cel puţin până la momentul acestor consemnări, un volum memorialistic despre Teatrul Naţional din Târgu-Mureş la celebrarea a patru decenii de la înfiinţare (2002) şi un volum cu 50 de fragmente trăite pe viu, în culisele sau pe scena teatrului târgumureşean, 50 de ani în 50 de secvenţe (2012), iniţiativă concretizată la evenimentul despre care facem acum referire.

Un dialog paralel care are un caracter evident secvenţial, temporal, circumstanţă în care ne interesează cum o voce se propagă printre replici şi cum ea interacţionează cu vocile receptoare.

Nu pot să închei fără să atrag atenţia asupra unor scăpări absolut supărătoare, pe care nu ştiu cui să le atribui. De pildă: regia Floriilor unui geambaş, realizată de Dan Alecsandrescu (scris greşit, ba Alexandrescu, ba Alecsandrescu) îi este atribuită lui Gheorghe Harag; regia spectacolului Bocet vesel pentru un fir de praf rătăcitor, realizată de Gheorghe Harag şi András Hunyadi, îi este atribuită lui Dan Alecsandrescu (pp. 64-65); piesa Adolescenţii, scrisă de I.C. Cătina, îi este atribuită unui oarecare Ion Căliman (p. 97); regizoarea Camelia Robe este rebotezată Cornelia (p. 79); anii premierelor, acolo unde sunt menţionaţi, sunt de mai multe ori greşiţi ş.a.m.d. In aceste consemnări critice, acolo unde am avut datele corecte, am făcut rectificările de rigoare.

 


 


[1] M.M. Bahtin, Problemele poeticii lui Dostoievschi, trad. în româneşte de S. Recevschi, Ed. Univers, 1970,
p. 83

[2] James Wertsch, Voices of the mind, Harvard University Press, 1991, p. 51

[3] Monica Ristea: „Ştiu că la Livada de vişini, (…), domnul Gingulescu mă numise „măr domnesc”, pentru că aveam codiţe şi bujori” (p. 22), în Regele gol „Mihai Gingulescu, care juca Regele, când juca gol avea un body culoarea pielii, dar care era făcut extraodinar până la ultimul detaliu. Era foarte nostim şi foarte interesant vizual”. (p. 80) sau Elemér Kincses despre spectacolul Furtuna: „Îmi amintesc şi acum (…) cum era Jimi (de fapt, Gimi), Mihai Gingulescu, în Prospero”  (p. 30) etc.

Lasă un răspuns