Românii supt Mihai-Voievod Viteazul

Foto: Mihaela Delamare, Lacrimi de toamnă finală

29. XI. 1958 – s-a născut Carmen Firan, în Craiova;

29. XI. 1903 – s-a născut Dumitru Stăniloae, în Vlădeni (m. 1993, București);

29. XI. 1852 – a murit Nicolae Bălcescu, în Palermo (n. 29. VI. 1819, București).

nisip

de Carmen Firan

nu piatra rămâne,

nu eternitatea albă pe colinele obosite

de sandalele cuceritorilor urcând şi coborând

aceiaşi bolovani de vise şi ceaţă,

nu râul pe care dacă l-ai trece de două ori

în aceeaşi cămaşă de apă

ai ajunge în altă parte,

nu sufletul şi nici urma lui

într-o moleculă risipită cu îndoială

tot ce rămâne e nisip

civilizaţii măcinate şi timp netrăit

plata dinainte şi după fiecare secundă de fericire

nisipul nopţilor nesfârşite

când trupul îşi acoperă umbra

în ceraceafuri umede de spital

nisipul în care broaştele ţestoase îşi ascund ouăle

şi se aruncă apoi în ocean ca într-un ochi de gheaţă

în care nu pâlpâie nicio salvare

nisipul aşezat pe cascheta de soldat

îngropată departe de casă

aşteptarea încremenită ori fuga în cerc,

gura plină de nisip a învingătorului

care nu mai are ce cuceri, pe cine, de ce

nisipul cuvintelor mele

neputincioase de a te întoarce din drum

 

târziu

am părăsit tot şi am fugit la capătul lumii

mai mult să-i facem pe plac ţigăncii care ne ghicea în palmă

repovestindu-şi destinul pentru începători ca noi

care nu am mers niciodată sub colţul lunii crestate de cuţit

ori în nopţile subţiate de urletul cucuvelei

ori prin arşiţă şi deşert cu hainele sfâşiate

bolborosind blesteme şi mituri

am luat-o spre vest ca toţi fugarii

şi cum pentru slăbiciune trufie şi limbă

nu existau acunzători pe măsură

am cotit-o spre nord unde credeam

că lumea o ia de la cap nou născută

când vântul cald înşelător de primăvară

ne-a aruncat în centrul pământului

cu un colac de salvare ros de timp

doar cât să ne ţină pe jumătate afară

acolo clocoteau sărbătorile

şi ziua era mai lungă decât veacul

şi singurătatea se înfăşura în voaluri viu colorate

ni se topeau iluziile ca îngheţata de fragi

scursă pe asfaltul încins

ni se amestecau amintirile în nasturii cămăşii

unei copilării străine

de aici nu mai aveam unde fugi

cu pieptul gol ca după fiecare vis împlinit

şi somnul ca o moarte în miniatură

Lasă un răspuns