Reţeaua de socializare – Cronică de film, de Mirela Teodorescu

descărcare

Reţeaua de socializare – Cronică de film

De Mirela Teodorescu

 

 

O reţea socială este o hartă a relaţiilor dintre indivizi ce indică modurile în care ei sunt conectaţi prin diverse grade de familiaritate socială pornind de la  cunoştinţe întâmplătoare până la legături familiale puternice. Teoria reţelelor sau analiza reţelelor sociale este o tehnică utilizată în sociologie, antropologie şi în studiile organizaţionale şi se concentrează asupra felului de a rezolva problemele, de a conduce organizaţiile şi de a atinge obiectivele propuse. Reţelele sociale se referă şi la o categorie de aplicaţii online ce ajută la conectarea prietenilor, partenerilor de afaceri şi grupurilor de interese.

Relaţiile sociale sunt descrise în teoria reţelelor sociale în termeni de noduri şi legături. Nodurile sunt actorii individuali din reţea, iar legăturile sunt relaţiile dintre aceşti actori. Reţeaua este deci o hartă a legăturilor relevante dintre nodurile ce fac obiectul unui studiu. O reţea poate fi utilizată şi pentru a determina capitalul social de care dispun actorii individuali. Forma reţelelor sociale este un factor-cheie al utilităţii reţelei pentru indivizii incluşi. Reţelele dense sunt mai puţin utile pentru membri decât reţelele cu multe spaţii libere şi cu numeroase conexiuni slabe cu indivizi din afara reţelei principale. Reţelele deschise, cu legături slabe şi spaţii sociale goale introduc noi idei şi oportunităţi pentru membrii lor în măsură mai mare decât reţelele închise, care au multe legături redundante. Cu alte cuvinte, o reţea de prieteni apropiaţi, ce împărtăşesc aceleaşi credinţe, preocupări şi valori nu îşi îmbogăţeşte membrii în măsura în care o fac grupurile de indivizi care au conexiuni în alte lumi sociale şi acces la o varietate mai largă de informaţii. Este mai bine pentru succesul individual să existe conexiuni cu o varietate de reţele decît multe conexiuni într-o singură reţea. Puterea teoriei reţelelor sociale constă în abordarea sa diferită faţă de cea a studiilor sociologice tradiţionale. Acestea îşi asumau faptul că doar atributele actorilor individuali contează. Teoria reţelelor sociale a adus un punct de vedere alternativ: atributele indivizilor sunt mai puţin importante decât legăturile şi relaţiile lor cu alţi actori din cadrul reţelei

 

Abordarea structurală a studiului relațiilor interumane a devenit un punct central de interes pentru părinții sociologiei moderne, în special sub inflența paradigmei evoluționiste lansate de Darwin. Este de înţeles preocuparea primilor sociologi (Comte, Spencer, Tönnies, Durkheim)

sau teoreticieni ai economiei politice (Marx, Weber) pentru punerea schimbărilor sociale ample şi complexitatea crescândă a societăţilor vestice în contextul teoriilor evoluţioniste care ofereau o paradigmă aparent universal aplicabilă şi în unele cazuri se mulau peste conceptualizări mai

vechi ale societăţii ca organism. Influenţa pozitivistă a primilor sociologi şi-a pus amprenta asupra abordărilor structurale ale relaţiilor interumane. La începutul secolului XX identificăm primele tentative de a modela matematic fenomenele ce comportă caracteristici ale sistemelor complexe –principiul lansat de economistul italian Vilfredo Pareto sub influenţa ideilor unor

precursori ca Marx şi Spencer care au avut ca interes major teoretizarea inegalităţii sociale.

 

După al doilea război mondial Talcott Parsons a sprijinit teoria funcţionalismului structural, inspirată de avântul ciberneticii, iar concepția sa asupra sistemelor ca structuri presupunea că acestea erau ierarhice şi decompozabile în module, cu fiecare componentă funcţionând după

propriile principii intrinseci şi fiecare fiind influenţată de alte componente doar în puncte bine definite prin diverse input-uri. Stanley Milgram şi-a adus contribuţia la teoriile ce vizează reţelele sociale prin conceptul cunoscut astăzi sub numele de „six degrees of separation” (şase grade de separaţie) care se referă la faptul că între oricare doi indivizi din cadrul unei populaţii oricât de mari, sunt separaţi unul de altul de un lanţ de legături sociale cu un număr relativ mici de verigi. Această descoperire a lui Milgram mai este numită şi fenomenul lumii mici generat de faptul că societatea este de fapt o reţea foarte densă dacă luăm în calcul toate relaţiile sociale ale fiecărui individ în parte. Mark Granovetter este un alt cercetător din anii 1960 a cărui contribuţie la domeniul studiului reţelelor sociale nu poate fi omisă. Lucrând la un studiu pe tema felului în care oameni îşi găsesc slujbe, Granovetter şi-a centrat cercetarea pe felul în care oamenii îşi folosesc reţeaua socială sau legăturile sociale pentru a-şi găsi slujbe. În mod surprinzător, rezultatele studiului lui au arătat că legăturile slabe, cunoştinţele şi nu legăturile puternice, respectiv prietenii apropiaţi, sunt mai importante în identificarea unor oportunităţi de angajare şi în angajarea propriu-zisă. Albert Barabasi apreciază că Granovetter descrie un nou model al structurii societăţii –o societate structurată în clustere foarte conectate, sau grupuri de prieteni foarte închegate, în care toată lumea cunoaşte pe toată lumea. Din ultima parte a anilor 1980 până la începutul anilor 1990, sociologul german Niklas Luhmann s-a concentrat pe integrarea sociologiei cu cercetările desfăşurate în domeniul ştiinţelor cognitive şi ciberneticii de Humberto Maturana şi Fancisco Varela care deveniseră foarte influenţi în zona studiului complexităţii.

În acest context, Luhmann susţine că societatea poate fi conceptualizată ca un sistem de comunicare auto-generant, complex, emergent, auto-organizant, structural deschis,organizaţional închis, dinamic, capabil de adaptare, în continuă evoluţie şi autonom. Reteaua de socializare Facebook a confirmat toate  aceste teorii. Lumea este mica!

 

Fiecare epocă îşi are vizionarii şi geniile  ei, care lasă în urma lor o lume nouă, schimbată radical. Dar asta nu se întâmplă, aproape niciodată, fără o luptă acerbă cu oamenii şi sistemul pe care vor să le schimbe prin creaţia lor.  În Reţeaua de socializare, regizorul David Fincher şi scenaristul Aaron Sorkin ne dezvăluie momentul în care a fost creat Facebook, cel mai revoluţionar fenomen informatic de socializare de la începutul acestui nou secol – prin perspectiva oamenilor super-inteligenţi, care pretind, fiecare în parte, că ei sunt inventatorii.

Rezultatul este o dramă în care se luptă cu forţe egale atât creaţia cât şi distrugerea; o luptă în care nu ni se prezintă un singur punct de vedere, ci poveştile contradictorii, ideile diametral opuse  şi relaţiile sociale în plină metamorfoză, care definesc lumea noastră de astăzi.

Fiind relatat din mai multe perspective, filmul porneşte de pe coridoarele universităţii Harvard, conducându-ne apoi până în birourile de la Palo Alto, pentru a reda apoi entuziasmul zilelor în care se prefigura acest fenomen cultural ce a schimbat faţa lumii – şi felul în care el a unit un grup de tinere genii în informatică, pentru ca apoi să le dezbine.  În mijlocul acestui tumult se află Mark Zuckerberg (JESSE EISENBERG), strălucitul student de la Harvard care a conceput un website ce părea să redefinească peste noapte relaţiile dintre oameni; Eduardo Saverin (ANDREW GARFIELD), pe vremuri cel mai bun prieten al lui Zuckerberg, care a asigurat finanţarea de început a tinerei lor firme de soft; fondatorul Napster, Sean Parker (JUSTIN TIMBERLAKE) care a pus Facebook-ul în braţele investitorilor din Silicon Valley; şi gemenii Winklevoss (ARMIE HAMMER şi JOSH PENCE), colegii de grupă de la Harvard, care au susţinut  că Zuckerberg le-a furat ideea şi l-au  dat în judecată pentru paternitatea ei.

Fiecare îşi are versiunea lui asupra felului cum s-a născut Facebook – dar ei contribuie cu toţii la ceea ce s-ar putea numi un portret, pe mai multe planuri, al succesului numărul 1 al secolului actual – un portret în care se ţes atât visele tinerilor săi cei mai inteligenţi cât şi realităţile concrete ale epocii.

O părere la “Reţeaua de socializare – Cronică de film, de Mirela Teodorescu

  1. Ca intotdeauna doamna Mirela Teodorescu este la inaltime. Reuseste sa exprime in numai cateva fraze, esentialul. Arata cum fiecare epoca isi are vizionarii si geniile ei. Surprinde pe scurt modul cum a fost conceput acest website Facebook, ce părea să redefinească peste noapte relaţiile dintre oameni, aceasta reţea de socializare, o hartă a relaţiilor dintre indivizi ce indică modurile în care ei sunt conectaţi prin diverse grade de familiaritate socială pornind de la cunoştinţe întâmplătoare până la legături familiale puternice si care arata ca „Lumea este mica”. Surprinde felul în care el s-a unit un grup de tinere genii în informatică, pentru ca apoi să se dezbine datorita luptei intre acesti oameni super-inteligenţi, care pretind, fiecare în parte, că ei sunt inventatorii. Felicitari pentru recenzie.

Lasă un răspuns