Reflecții în marginea vieții

Reflecţii în marginea vieţii

de Dan Ionescu

La editura Scrisul Românesc, prolifică şi atentă la noutate, a apărut de curând, cartea de temă occidentală, Despre succes şi fericire, de Adi Popescu.

De sub autoritatea în domeniul mecanicii, a tatălui, autorul scapă în scrierea a două cărţi de eseuri, Secretul fericirii şi Despre succes şi fericire, a căror problemă comună, după cum se poate deduce din titlu, este fericirea sau, mai bine spus, căutarea ei.

Anxietatea, rezultată din nemulţumirea faţă de actualitate şi pe care ţi-o dă în fond, căutarea de orice tip, inspiră autorului interogaţii şi concluzii interesante, care, lansate de cele mai multe ori, în călătoriile cu trenul şi la ore de insomniac, plasează în poziţii antagonice, ceea ce este efemer, iuţeala maşinii, cu statornicia gândului.

Pe coperta a patra, autorul îşi exprimă dezamăgirea, că nu a vândut, din tirajul cărţii precedente, niciun exemplar. Deznădejdea însă, de la romantici înspre vremurile noastre, este un motiv de creaţie, o stare care te apropie de profunzimi. Cobori atât de mult din iluzie, încât un adânc mai jos ca propriul suflet, nu afli.

Un proverb latinesc sună aşa: „Nu-mi amintesc de unde am căzut, ci de unde m-am ridicat“, iar cartea de faţă surprinde ceea ce vede în ascensiune, omul care mai demult a fost căzut. Şi cărţile ridicate din interior, au pagini bune.

Eseurile sunt concepute ca lecţii, în genul Învăţăturilor lui Neagoe Basarab, dar fără un apăsat caracter didactic, ceea ce evident, ar depărta paginile de genul literar îmbrăţişat.

Faţă de Dumnezeul care ne-a dat viaţă şi în momente de cumpănă de aceea nu avem voie să ne-o luăm, avem pe pământ, independenţă.

Dimensiunea fericirii ţine de autocontrol. Dacă vom stăpâni pornirea către abis, anume dispoziţia de a ne lăsa copleşiţi de răul tuturor loviturilor, fără să ne apărăm, într-un moment tragic, vom avea un prilej bun de a descoperi noi chipuri ale destinului nostru. Trebuie să acceptăm fără patimă, ca în spiritul operei lui Oxenstierna, diversele pierderi care, evident, ne ating, pentru că în asemenea cazuri, „Dumnezeu te cam pedepseşte pentru tot răul ce l-ai făcut sau binele ce puteai să-l faci, dar nu l-ai făcut“. Adi Popescu ilustrează astfel un moment tragic: „În decursul unor ani, acumulezi cantitativ un job bun, o familie, casă, maşină şi un nume. Devii o perosnalitate fără să-ţi dai seama. Când pierzi ceva esenţial din cele de mai sus, e un moment tragic“. Mondenismul ţine şi de posesia unor asemenea elemente specificate anterior, deşi în altă perioadă, în Antichitate sau pe vremea cavalerilor medievali, am fi considerat, cu excepţia familiei, mai importante alte lucruri. Să ne amintim de vorbele înţeleptului Stilpo, care, deposedat de avere de armata romană cuceritoare, a rostit: „Omnia mea, mecum porto“.

Valorile pe seama cărora insistă autorul sunt autocontrolul şi gândirea pozitivă. În virtutea acestora, totul în viaţă este posibil, inclusiv fericirea. Suntem în stadiul gândirii pozitive, când „nu punem nimicuri la suflet. Sufletul îl primeşti când te naşti, îl îmbunătăţeşti puţin valoric pe parcursul vieţii tale, apoi îl oferi înapoi de unde l-ai primit“.

De la atenţia pe care o acordă individului descumpănit, Adi Popescu ajunge într-o pagină, la o comparaţie subtilă între destinul frunzei şi viaţa omului, cu aceeaşi detaşare pe care a cultivat-o până acum, a celui care susţine să nu reacţionăm dezastruos faţă de obstacol. Finalul are seninătate faţă de duioşia pregnantă a manierei lui Emil Gârleanu: „În covorul de frunze îşi dă obştescul sfârşit. A fost vie odată, a avut o picătură de viaţă în ea, acum e doar o entitate fizică pe cale de a deveni pământ roditor. De pământ roditor unde se întâlneşte cu rădădcina copacului ce a însufleţit-o. hrăneşte această rădăcină pentru iarna ce va să vină iar apoi la primăvară apare din nou din ram în ram. Aşa e viaţa omului“.

La fel, izgonirea din rai nu este negativă, dacă opunem consecinţelor faptului, menirea noastră actuală, „de a aduce raiul pe pământ“. Atât mai putem face, dar, mi se pare, este de ajuns.

Această carte secundă a lui Adi Popescu este superioară precedentei prin maturitate.

 

 

 

 

 

 

2 păreri la “Reflecții în marginea vieții

Lasă un răspuns