Referat: Romanul Ion, de Liviu Rebreanu

Referat: Romanul Ion, de Liviu Rebreanu

de Dan Ionescu

După o bogată experiență nuvelistică, Liviu Rebreanu avea să dea la iveală în 1920 romanul Ion, un roman realist, obiectiv, pe care Șerban Cioculescu îl considera „primul roman românesc într-adevăr desăvârșit”. La data apariției acestui „masiv muntos”, după cum îl caracteriza criticul Ion Dodu Bălan, romanul românesc număra câteva remarcabile realizări: Ciocoii vechi și noi de N. Filimon, Romanul Comăneștenilor, de Duiliu Zamfirescu, Mara, de Ioan Slavici și Neamul Șoimăreștilor, de Mihail Sadoveanu.

Niciuna din aceste opere nu a constituit un model pentru L. Rebreanu, care pentru a stăpâni bine limba română, se adresase Poveștilor ardelenești ale lui Ion Pop Reteganu și Povestirilor lui Ion Creangă, iar în ceea ce privește materia și tehnica transpunerii ei într-un roman apelase la Tolstoi și Zola.

Pentru Ion, nucleul originar este scena cu țăranul care îngenunchează și sărută pământul: „Ion, mărturisește romancierul, își trage seva dintr-o scenă pe care am văzut-o acum vreo trei decenii. Era o zi de început de primăvară. Pământul, jilav, lipicios. Ieșisem cu pușca la porumbei sălbatici. Hoinărind pe coastele dimprejurul satului Prislop, am zărit un țăran îmbrăcat în straie de sărbătoare. El nu mă vedea. Deodată s-a aplecat și a sărutat pământul, l-a sărutat ca pe o ibovnică… Scena m-a urmărit și mi s-a întipărit în minte, dar fără vreun scop deosebit, ci numai ca o simplă observație. Nici măcar n-am fost curios să aflu de ce a sărutat omul glia. M-a observat pe urmă și el, căci prefăcându-se că e grăbit, a luat-o repede spre sat. Cu toate că nu-i văzusem fața și deci nu-l cunoscusem, aș fi putut afla cine a fost și ce l-a îndemnat să facă acest gest atât de neobișnuit, dar, repet, m-a interesat numai ca o bizarerie, ca o ciudățenie țărănească”. De când cu această scenă, care l-a urmărit ca o obsesie, a început imaginația lui Rebreanu să lucreze, să inventeze.

Pentru a face din eroul său un tip reprezentativ, scriitorul s-a gândit să-i atribuie setea de pământ, o tendință obiectivă în viața țăranului din Transilvania la începutul secolului trecut, tendință care în roman determină întreaga lui conduită materială și morală.

Tema romanului este competiția pentru pământ prin căsătorie și de aceea și viața de familie se întemeiază pe interese economice. Ion, sărăntocul satului Pripas, urăște pe „bogotani” și vrea să se înavuțească exploatând singurele mijloace pe care le are, isteția și robustețea.

Întrucât venea cu altă imagine a satului, romanul a fost întâmpinat cu reproșuri de Garabet Ibrăileanu, în revista „Viața Românească”, care-l acuza pe Liviu Rebreanu de naturalism, și de Nicolae Iorga, în revista tradiționalistă „Sămănătorul”. De aceea, și în caracterizarea eroului principal, Ion, s-au emis păreri contradictorii care exprimă firea complexă a țăranului în condițiile pătrunderii relațiilor capitaliste în viața satului. Astfel, Eugen Lovinescu, care aprecia apariția romanului ca o dată istorică în procesul de obiectivare a prozei românești, afirma că „Ion este expresia instinctului de stăpânire a pământului de către țăran, în slujba căruia pune o inteligență ascuțită, o logică falsă, o viclenie proceduală și mai ales o voință imensă”. Pe de altă parte, G. Călinescu considera că „Ion este stăpânit de o viclenie instinctuală, de lăcomia de zestre, caracteristică oricărei ființe reduse”.

Ion este țăranul sărac care devenise conștient că oricât de mult ar munci, nu va ajunge niciodată să aibă și el ceva. La aceasta se adaugă mândria țăranului inteligent și harnic, care nu mai vrea să stea ca tatăl său la horă „ca un câine la ușa bucătăriei”.

Prima parte a romanului, Glasul pământului, exprimă dorința țăranului de a avea pământ, ca un instinct atavic și autorul notează că „pământul îi era mai drag ca ochii din cap și l-a stăpânit de mic copil și de pe atunci pământul i-a fost mai drag ca o mamă”.

Ion își dă seama că numai prin căsătoria cu Ana, pe care n-o iubea, poate obține pământ, așa cum obținuse de fapt și tatăl Anei, Vasile Baciu, dar în timp ce socrul său și-a iubit soția și a ținut la ea „ca la ochii din cap”, Ion se va purta brutal cu Ana după căsătorie, fiind autorul moral al sinuciderii Anei și al morții băiatului. „la început,…

După ce o seduce pe Ana, după cum îl învățase Titu Herdelea, Ion folosește șantajul față de Vasile Baciu, apreciind căsătoria ca pe un târg: „Cine dracu a mai văzut târg fără învoială”. Dar Ion se arată nerecunoscător și ingrat și față de învățător, căruia i se plânge că el i-a făcut plângerea, iar pe tatăl său îl bate pentru că îl sfătuise să ajungă la o înțelegere cu Vasile Baciu (îl pusese să se înțeleagă cu Vasile Baciu).

Glasul pământului se încheie cu nunta Anei cu Ion care, jucând pe Florica, îi spune: „Numai tu îmi ești dragă pe lume, Florică, auzi tu? Auzi? În aceeași clipă, Ana tresări ca mușcată de viperă”.

În partea a doua, în Glasul iubirii, Ion caută să-și arate noua poziție socială față de ceilalți consăteni: „umbla cu pașii mai rari și cu genunchii îndoiți”. Pentru că socrul nu se ținuse de promisiune, o gonește pe Ana. Femeia constată că la nunta lui George Bulbuc cu Florica, „ochii lui Ion erau înfipți ca niște lipitori în Florica” și-l amenință pe Ion că are să se omoare, dar bărbatul îi răspunde: „Dar omoară-te dracului, că poate așa am să scap și eu de tine”. Ana se va spânzura.

Învățătorul Herdelea, tot din cauza lui, este suspendat din învățământ, iar copilul moare tot din cauza lui, Ion lovind-o pe Zenobia, mama lui, acuzând-o că ea i-a omorât copilul.

Ion începe să dea din nou târcoale Floricăi, motivând în fața lui Titu Herdelea: „Pământul e bun, dar dacă n-ai pentru cine să-l muncești…”. Avertizat de Savista oloaga, soțul Floricăi îl pândește pe Ion și-l omoară cu sapa: „Acu l-a săturat Dumnezeu de pământ!”. Pământul trece în posesia bisericii. Autorul notează că „în Pripas nu se pomenise omucidere până atunci”, iar doamna Herdelea exprimă credința poporului în destin, afirmând: „Se vede că așa i-a fost scris”.

Arta prozatorului constă în arhitectura compozițională circulară, faptul că personajele sunt lăsate să-și dezvăluie trăsăturile de caracter prin modul de participare, autorul consemnându-le gesturile și vorbele. „Claritatea și conciziunea stilului fac din Ion o capodoperă de o măreție limitată, solemn ca un fluviu american” – scria G. Călinescu.

  1. Geneza romanului
  2. Cele 2 planuri
  3. Tema
  4. Întâmpinarea romanului
  5. Caracterizarea lui Ion
  6. Organizarea

Lasă un răspuns