Proză scurtă, de Liviu Florian Jianu

Dar…lasă, lasă…
Prima dată, după absolvirea liceului, l-am întâlnit pe domnul profesor Corneanu la Aqua Plus.

Era prima dată când făceam și eu baie. După liceu. Într-o piscină acoperită, modernă, acasă.
Cred că – pe vremea liceului – nu ne puteam lăuda cu așa ceva. Piscina liceului – ridicată în ultimii noștri ani de studii, acolo – era rezervată numai învățării înotului, celor din ciclul primar.
Iar restul piscinelor – erau pe afară: Laguna ( stadion Tineretului), Luncă (camping ), Constructorul, liceul Titulescu, Școala numărul 2 (profesor Stegaru), Combinat, Preajba, Hanul Doctorului (bălțile), Lacul Tanchiștilor și lacul Victoria (paradisul cel larg).
Nu vreau să fac nicio comparație aici – între ceea ce oferea natura – atunci – și ce oferă, nu oferă ea – și oferă artificialul – azi. Unii – vor spune – că privighetoarea mecanică – este întotdeauna mai frumoasă, cântă mai bine, este admirată de întreaga Curte și dă de lucru la oameni.
Acolo m-am bucurat că l-am întâlnit – și s-a bucurat. L-am întrebat chiar – ca un veșnic înapoiat – în tot și în toate – dar – mai ales și în specialitatea sa – stil de înotat – l-am întrebat – având de când mă știu, dificultăți să mă duc la fund – și să mai și ies afară, cum se face asta.
Mi-a explicat – am încercat – am mai luat o gură, două, de apă – și i-am mărturisit că – nu prea se învață – la vârste și imobilități mari – să fii delfin – în apă.
Curios, nu m-a admonestat. Nici nu a insistat. Mi-a spus că e greu. Că nici el nu încearcă. Peste limite. Că sub o anumită adâncime – este chiar greu de tot. Să îți ții respirația. Să te și coordonezi. Să și înaintezi. Să te și orientezi. Și asta – cât mai mult timp. Și cu lejeritate. Și că asta – în timp – îți dăunează. Dacă nu ești atent – îți dăunează.
Apele liniștite sunt adânci. Chiar dacă nu te scufunzi – le respiri. În fiecare zi. În viață. Alături de foștii – colegi – profesori – și elevi – și cei noi.
Apoi, acest gen de ape liniștite – sunt și multitasking. Înot – baschet – elevi – familii – balanțe – bilanțuri… lecții cu grupe pe grupe… făcute cu rațiune… și pasiune…
este greu – deși nu pare – par calme – par nemuritoare – pentru aceste locomotive – făcute – parcă – să fie eterne – printre noi – și să ne tragă…
și când colo,
într-o bună zi,
albă,
ne trag,
ca o mirare
absurdă,
țeapă…
am mai rămas fără o primăvară.
Albă.
26 februarie 2018

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.