Prof. Ion R. Popa: Familia COANDĂ – Interferențe cu istoria devenirii și a afirmării națiunii române și a statului național unitar

 
                        Statul naţional unitar român realizat la 1 Decembrie 1918 este rezultatul  acţiunii politice care a angajat întreaga naţiune română, al luptei de veacuri a tuturor românilor de pe vatra strămoşească, luptă desfăşurată pe multiple planuri atât în interior cât şi în străinătate. Alături de activitatea politică de amploare, ştiinţa şi cultura – angajate fie direct, fie indirect pe acest front – au avut un rol deosebit de important în istoria devenirii şi afirmării naţiunii române şi a statului naţional unitar român. Dacă în interiorul spaţiului românesc au menţinut şi strâns continuu legăturile între provinciile româneşti pe baza comunităţii de neam, limbă, cultură, obiceiuri, tradiţii, contribuind din plin la cultivarea conştiinţei naţionale, în exterior acestea au avut un aport definitoriu la formarea prestigiului românesc, la câştigarea simpatiei şi solidarităţii faţă de români, la crearea unei opinii favorabile idealurilor naţionale ale românilor, făcând ca expresiile de „român” şi „românesc” să devină cunoscute pe tot mai multe meridiane  ale vieţii internaţionale.

            Începând cu Dimitrie Cantemir, Miron Costin şi Stolnicul Constantin Cantacuzino, continuând cu Inochentie Micu şi reprezentanţii Şcolii Ardelene (Samuil Micu, Petru Maior, Gheorghe Şincai, Ioan Budai-Deleanu) şi generaţia paşoptistă (Alecsandri, Bălcescu, Kogălniceanu, A.T.Laurian), apoi cu Eminescu, Caragiale la care trebuie sa adăugăm pe Luchian, Andreescu, Grigorescu, Brâncuşi, Enescu, V. Pârvan, Nicolae Iorga, Emil Racoviţă, Victor Babeş, Gheorghe Ţiţeica, Anghel Saligny, Traian Vuia, Aurel Vlaicu, între care se integrează în toată măreţia sa Henri Coandă, sunt numai câţiva dintre cei care au dat expresie spiritului creator românesc, mulţi dintre ei aparţinând întregii lumi în aceeaşi măsură în care aparţin naţiunii române, tocmai prin larga circulaţie a operei lor.
            Născut la 7 iunie 1886, în Bucureşti, al doilea între cei şapte copii ai lui Constantin M. Coandă, Henri Coandă a fost crescut în spiritul principiilor iluministului Petrache Poenaru, „…un om mare, un cărturar ce şi-a iubit ţara, pentru care a făcut mult bine, a muncit cu folos, înăuntrul ca şi în afara ei…”, după cum i se destăinuia tatăl micuţului Henri înainte de a fi trecut pentru prima data pragul şcolii care purta numele iluministului român, preferată de viitorul general pensioanelor franţuzeşti  „pentru cultivarea încrederii în posibilităţile proprii româneşti…” „Şi astfel – îşi amintea savantul spre amurgul vieţii – a fost definită în conştiinţa mea noţiunea că sunt român, dar român-oltean, noţiune la care tatăl meu ţinea mult, de vreme ce chiar în convorbirile sale cu oameni de peste hotare…, afirma că e român, român-oltean…”, de altfel, ca şi Titulescu şi Brâncuşi.
            Posesor a patru licenţe la vârsta de 24 de ani, ca urmare a unor studii strălucite în ţară şi străinătate, Henri Coandă – cunoscut în primul rând ca inventatorul avionului cu reacţie „Coandă 1910”, cu care a şi realizat primul zbor reactiv din lume la 16 decembrie 1910, dar şi ca autor al descoperirii fenomenului fizic „Efectul Coandă” în 1934, astăzi cu enorm de multe aplicaţii în tehnica de vârf de pe toate meridianele globului – a oferit peste două sute cincizeci „daruri pentru omenire”, care i-au adus peste şapte sute de brevete, titlul de membru al Academiei Române, ordine şi medalii oferite de cele mai înalte foruri ale ştiinţei şi tehnicii din întreaga lume, între care se detaşează „Merit pentru Cercetarea Ştiinţifică” al UNESCO.
            Dar Henri Coandă a abordat, de pe aceeaşi poziţie a geniului creator românes – , dincolo de fizică şi aerodinamică între care a întemeiat fluidonica –  şi alte ştiinţe sau sfere în care acestea se interferează, ca biologia, electrotehnica, cristalografia, studii spaţiale, hidrodinamica, studiul apei în general, termodinamica, energia nucleară, în acelaşi timp având realizări importante în artă, sport şi apropiindu-se cu pasiune de literatură şi filosofie. Iată de ce putem afirma că Henri Coandă nu aparţine unui domeniu sau altuia, ci ştiinţei universale în întregul ei şi din toate timpurile, ştiinţă la rându-i aplicată cu succes în cele mai diverse ramuri ale tehnicii mondiale, fapt confirmat şi de unele reviste franceze de specialitate care l-au clasificat între primii douăzeci de savanţi ai lumii, din toate timpurile.
            Dar Henri Coanda este doar chintesenţa unei vechi familii olteneşti, ce a străbătut orizonturile istoriei de la Boierii Craioveşti şi Cezieni până în zilele noastre, cu relevanţe în multe din momentele nodale ale devenirii noastre  ca naţiune şi ca stat naţional cu drepturi depline în marea familie a statelor lumii.
            Constantin M. Coandă, tatăl savantului şi cel care avea să devină general al armatei române, purtător a cincizeci şi opt de medalii, ordine şi decoraţii, s-a născut la Craiova, în 1856. A participat la Războiul pentru Independenţa României luptând la Calafat şi Bechet, unde a fost rănit şi, pentru faptele sale de bravură, i-a fost  conferită „Virtutea Militară” şi a fost înaintat la gradul de locotenent. Reîntors pe front, a participat cu bateria sa la asaltul Griviţei, unde a generat câteva episoade demne nu numai de istoria militară, dar si de cea a relaţiilor interumane. Iată câteva. Observând că batalionul de dorobanţi comandat de maiorul Al.Candiano Popescu – autorul unei acţiuni militare antimonarhiste reprimată de armată în august 1870 – era respins de inamic, a intervenit cu bateria sa ajutându-l pe maior să îşi recapete poziţia. Pentru acest gest, Al. Candiano Popescu i-a înmânat spre amintire propriul ceas, de care Constantin Coandă a făcut uz toată viaţa. Pe frontul din Balcani, s-a mai împrietenit cu sergentul de trupă care avea să devină Mareşalul Al. Averescu, cu pictorul Nicolae Grigorescu pe care îl ajuta să îşi aleagă decorurile de luptă şi să înţeleagă detaliile tehnico-tactice  pentru a le da expresia pe care o admirăm astăzi în tablourile artistului.
            Pe linia preocupărilor generale ale statului român de a-şi făuri cadre la nivelul epocii, Constantin Coandă a fost trimis la Şcoala Superioară de Artilerie de la Fontainbleau, simultan urmând cursurile Sorbonnei, unde l-a avut coleg pe viitorul savant şi prim-ministru al Franţei, Paul Painleve.
            La Paris l-a cunoscut pe doctorul Gustave Danet, participant la Războiul Crimeeii ca medic, cu afinităţi pentru emigraţia română şi prieten cu Al. Odobescu şi V. Alecsandri. În casa doctorului, cu a cărui fiică s-a căsătorit, l-a cunoscut pe Louis Pasteur şi pe bacteriologul Pierre Paul Roux.
            Revenit în ţară, Constantin Coandă şi-a pus cele dobândite în slujba Marelui Stat Major şi a formării unei pleiade de cadre militare şi civile, atât de necesare României, ca profesor la Şcoala de Război şi la Şcoala de Poduri şi Şosele.
            În viaţa publică, Constantin Coandă a fost preşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministru de externe (24 oct .- 29 noibr.1918), exact în perioada când România a reuşit să depăşească efectele nefaste ale Păcii de la Buftea şi să ordone a doua trecere a Carpaţilor pentru eliberarea Transilvaniei străbune, ministru al industriilor şi însărcinat cu interimatul preşedinţiei (1926-1927), preşedinte al Senatului în două perioade (1920-1921 şi 1926-1927), după ce înainte de 1900 fusese ataşat militar la Viena, Paris şi Bruxelles, iar în 1899 a făcut parte din delegaţia română ce a participat la Conferinţa de la Haga; l-a cunoscut, şi au rămas prieteni, pe celebrul inginer Eiffel, autorul vestitului turn din Paris, la a cărui inaugurare, în 1889, a participat purtându-l de mână pe micuţul Henri.
            Dintre cei cinci fraţi ai generalului, Ion (Iancu) Coandă a ajuns amiral şi a fost primul comandant al bricului-şcoală „Mircea”, cu care au fost pregătiţi viitorii comandanţi de nave; a fost organizatorul Serviciului Maritim Român şi comandantul acestuia; a condus şi Liga Navală Română.  Aneta a fost căsătorită cu Constantin Dobrescu, colaborator al lui O. Goga la Ministerul Cultelor şi Artelor. Alina a avut un fiu, Rafael Feraru, care a căzut eroic la Turtucaia, şi o fiică, Laura Dragomirescu, care a tradus în limba română din germană opera „Faust”.
            Mihalache Coandă, tatăl generalului şi bunicul savantului, s-a născut la Craiova în 1829, fiind fiul lui Costăchiţă Coandă care descindea din Craioveşti, de numele cărora este legată crearea Băniei la Craiova şi care întreţineau strânse legături economice şi spirituale cu voievozii Transilvaniei şi Moldovei, cu cei din Serbia, cu negustorii din Raguza şi cu reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe din Balcani. Costăchiţă era văr cu Tudor Vladimirescu şi a avut strânse raporturi cu acesta  în timpul zaverei, când s-a împrietenit cu Petrache Poenaru, pe care l-a cunoscut şi fiul său, Mihalache. În familia Coandă se mai vorbea despre un strămoş Vlădoianu ce sălăşluia la Strehaia pe la 1630, despre Matei Coandă, din care descindea Iancu Jianu, apoi despre fraţii Marin şi Ion Coandă, panduri în oastea lui Tudor, tuturor Mihalache făcându-le în fiecare an slujbe de pomenire.
            Din cauza legăturilor sale cu Tudor Vladimirescu, Costăchiţă Coandă şi-a pierdut întreaga avere, iar fiul său Mihalache a fost nevoit să devină arendaş pe pământul statului. La Perişor-Dolj, avea curte cu slujbaşi, la Craiova, unde locuia cel mai mult, şi la Calafat, unde îşi vindea produsele şi a construit Biserica Izvorul Tămăduirii, a păstrat case, unde venea adesea şi nepotul său Henri. Mihalache Coandă a fost printre cei dintâi din această parte de ţară care a folosit mijloace şi căi de practicare a unei agriculturi intensive. În timpul Războiului de Independenţă, a cedat frontului întreaga recoltă de cereale şi furaje.
            Viaţa şi activitatea unora dintre cei şase fraţi şi surori ai lui Henri Coandă s-a împletit adesea cu firul istoriei noastre naţionale. Maria s-a  căsătorit cu Andrei Popovici, fost coleg cu Henri la Iaşi şi împreună cu care au uimit lumea prin realizările de la Bristol – Anglia, unde Coandă, ca director tehnic, conducea cea mai veritabilă echipă de ingineri din Europa, Andrei fiind primul şi de cea mai mare încredere pilot de încercare al său. Ajuns general-maior, Andrei Popovici a comandat faimoasa unitate aeriană  Grupul II Aeronautic pe frontul de la Mărăşeşti, a pus bazele Aviaţiei româneşti de transport public şi ale Uzinelor IAR Braşov, a fost secretarul general al Aero-Clubului Român şi promotor al aviaţiei sportive în ţara noastră.  Jeana a participat ca infirmieră voluntară la Primul Război Mondial. Petre, al patrulea Coandă absolvent al Liceului Militar din Iaşi şi al treilea al cărui nume figurează şi astăzi pe placa de onoare a liceului, a avut merite deosebite în exploatarea petrolului de pe Valea Prahovei şi, împreună cu Henri, a realizat prospecţiunile din 1925, punând în evidenţă noi zăcăminte petrolifere cu aport substanţial în avântul economiei româneşti din perioada interbelică şi nu numai.
            În concluzie, putem afirma că Familia Coandă are filoane adânci în solul istoriei româneşti pe care l-a fertilizat cu faptele sale în ştiinţă, tehnică, economie, artă, literatură, diplomaţie şi pe câmpul de luptă, contribuind ca naţiunea română şi statul său naţional  să-şi ocupe un loc prestigios în comunitatea internaţională.
 
                                                           Prof. Ion R. Popa,
                                                                                  Craiova, România
 
            Bibliografie:
 
1.     x x x , „Almanahul satelor”, 1980;
2.     V. Firoiu, „Convorbiri cu Henri Coandă”, Ed. Albatros, 1971;
3.    Geoff Green,” Bristol Aerospace. Scince 1910”;
4.    Ing. Ion N. Iacovachi, dr. Ion V.T. Cojocaru, „Henri Coandă”, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983;
5.    x x x, „Judeţele patriei. Dolj. Monografie.”, Ed. Sport-Turism, 1981;
6.    Aurel Leon, „Umbre”, vol IV, Junimea, Iaşi, 1979;
7.    Edmond Nicolau, I.M.Ştefan „Oameni de ştiinţă şi inventatori români”, Ed. Ion Creangă, Bucureşti, 1987;
8.    C.Olivotto, „Făuritorii de miracole. Franklin, Edison, Coandă”, Ed. ARA, Bucureşti, 1991;
9.    Ion R. Popa, „Henri Coandă – tardiţii istorice” în „Magazin istoric”, nr. 7(316)/1913.

Lasă un răspuns