Prof. Cornelia Gâtan: Dspre oameni, fapte și locuri care au răzbătut prin negura istoriei

La sfârşitul anului trecut, la Editura Autograf MJM, a apărut lucrarea monografică Între Covrea şi Somorele a profesorului Ion R. Popa. Este vorba de comuna Seaca de Pădure – cu satele Veleni şi Răchita de Sus-, aflată la 40 de kilometri de Craiova, pe direcţia Vânjului Mare, ai cărei locuitori sălăşluiesc de secole între dealurile Somorele şi Covrea, peste care zburdau cândva hergheliile Boierilor Craioveşti şi ale lui Covrea, omul lui Tudor Vladimirescu.

Fiu al satului Veleni, pe care l-a slujit ca dascăl prestigios timp de mai multe generaţii, ca şi tatăl şi bunicul său matern, beneficiind de colaborarea financiară a altui fiu al comunităţii, Dinuţ Emil, dl profesor şi-a pus în valoare capacităţile redacţionale şi a întocmit o lucrare de 230 de pagini, însoţită de mai multe anexe, prin care a reuşit să ilustreze viaţa comunei sub toate aspectele sale şi din toate epocile istorice.

            Cartea de faţă, deosebit de bine documentată, valorificând documente arheologice, de arhivă, de presă şi memorialistice, reuşeşte să integreze acest spaţiu, aproape uitat de lume, în istoria ţării, izbuteşte să facă din locuitorii acestor locuri – de acum şi de altădată – părtaşi la istoria milenară a românilor.

            Structurată pe trei părţi, lucrarea stabileşte mai întâi „Cadrul natural şi istoric în care au evoluat comunităţile săteşti dintre Covrea şi Somorele”, plecând de la vârsta geologică a locurilor şi ajungând în epoca modernă.

            Pe baza documentelor cercetate, autorul ne dezvăluie începutul acestor comunităţi săteşti  datat înainte de Vlad Ţepeş, anume din timpul primei domnii a lui Vladislav al II-lea (1447-1448), iar denumirea de „Seaca” este considerată a proveni de la valea secată prin  captarea apelor sale de către Desnăţui, la izvoare, în adâncurile Platformei Bălăciţei.

            Autorul face o asociere interesantă între denumirea primei aşezări săteşti cunoscută în spaţiul respectiv, satul „Pleana”, şi cuvântul latinesc „ plenus, -a, -um” care se traduce „plin, abundent, bogat”, lansând ipoteza că acolo ar fi fost mai întâi o aşezare romană de tip „vicus” sau „pagus”, pentru că, după cum susţine autorul, teritoriul actualei Oltenii a intrat în contact cu romanitatea şi romanii înainte de cucerirea romană şi a ieşit de sub influenţa lor mult mai târziu după retragerea romanilor, care peste acest teritoriu au avut unul din drumuri, atât la venire cât şi la retragere, dar mai ales în timpul stăpânirii, când cărau spre Roma bogăţiile exploatate din Dacia.

            Partea a doua, referindu-se la „Modul de viaţă…”, scoate în evidenţă aspecte din trecutul îndepărtat şi cel recent, pe care le coroborează cu prezentul – aspecte pe care nu le bănuiam – punând în lumina istoriei atât viaţa economico-socială şi instituţiile comunei, cât şi viaţa cotidiană din comunităţile săteşti şi, mai ales, profilul cultural, moral şi spiritual al săteanului, capitol care constituie un adevărat elogiu, bine întemeiat, la adresa locuitorilor.

            Nu doar interesant, dar şi tulburător este capitolul ce se referă la anii luptei de clasă şi ai muncii în c.a.p., ca apoi cel cu privire la anii noii democraţii să aducă cititorul în realitatea cotidiană.

            Partea a treia, la fel de interesantă, prezintă „Tradiţii, credinţe, superstiţii…” din cadrul comunei, unele pasaje fiind de-a dreptul răscolitoare.

            În anexe, lucrarea cuprinde o bogată iconografie, cititorul putând să perceapă pe cale vizuală multe din fenomenele tratate. Hărţile întregesc conţinutul istoric, căruia îi dau glas alături de mărturiile, memoriile, lecturile, graficele, tabelele sinoptice şi documentele prezentate, iar imaginile care înfăţişează dealurile şi văile, casele şi satele, oamenii si portul lor, de acum şi de altădată, dau strălucire cărţii şi vor rămâne mărturie peste ani.

Autorul foloseşte un stil accesibil, antrenant şi coerent, pe alocuri dând frâu liber vocaţiei sale scriitoriceşti, ceea ce nu-l împiedică să imprime lucrării un caracter riguros ştiinţific.

Apreciem ca inspirată formularea titlului cărţii, „Între Covrea şi Somorele”, care este nu doar cuprinzătoare şi adecvată pentru cuprinsul pe care autorul îl dezvoltă, dar evocă oameni, fapte şi locuri care trebuie să definească în conştiinţa comunităţilor existenţa de sine, individualitatea şi personalitatea lor.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.