Poveste despre instinct, nedreptate și inegalitate sau TARTUFFE în secolul XXI Luni

Tartuffe credit foto Adriana Grand (3)

O poveste despre instinct, despre nedreptate și inegalitate sau

TARTUFFE în secolul XXI

Luni, 30 noiembrie, ora 20:10, la TVR2 și TVR HD

 

 

Casa de producție a TVR continuă seria re-evaluărilor contemporană a dramaturgilor clasici prin această preluare a spectacolului „TARTUFFE sau Impostorul” de Moliere, în varianta originală, necenzurată pusă în scenă de Victor Ioan Frunză. Din distribuție fac parte George Costin, Adrian Nicolae, Nicoleta Hâncu, Adela Mărculescu.

Această poveste despre instinct, despre nedreptate și inegalitate, animată de caractere puternice, este pusă în scenă într-o cheie de joc neașteptată și proaspătă. Conflictul din sânul familiei capătă, pe rând, accente comice, dramatice și, în cele din urmă, tragice. O comedie despre bine și rău, dar și despre cât de greu e să deosebești binele de rău. Scandalul urcă pe scenă într-un spectacol deopotrivă amuzant și tulburător, crud și subtil.  Ca Teatrul.

 

La moartea lui Molière, Biserica nu a permis să i se țină slujba de înmormântare, atât a „supărat” TARTUFFE pe prelații francezi. Era 1673, trecuse aproape un deceniu de la prima reprezentație a piesei, un deceniu în care trimișii Domnului pe pământ nu înțeleseseră, totuși, nimic din teatru. Piesa despre bigotul ipocrit Tartuffe, care adăpostit de Orgon în familia sa, ajunge, de fapt, să o dezbine, să o anuleze, să o siluiască și, în final, să o distrugă, aduce în prima plan ipocrizia, folosirea religiei ca instrument de manipulare și modalitate de a ascunde cele mai josnice pofte umane.

 

Victor Ioan Frunză a propus publicului o nouă abordare a textului, pornind de la ceea ce îl făcea atât de incisiv și valoros din secolul XVII încoace – a pus în scena varianta necenzurată a piesei, fără ultimul act, cu happy-end adăugat de nevoie de dramaturgul-actor, care a trebuit să facă un compromis cu autoritățile vremii, și a tradus în versuri, verurile lui Molière.

 

„În româneşte, piesa s-a jucat în proză şi nu înţeleg de ce. Pentru că asta schimbă fundamental lucrurile. Adaptarea de la vers la proză este cu totul altceva. Imaginaţi-vă cum ar arăta scena balconului din «Romeo şi Julieta», în care el i-ar spune: «Vai de mine, eşti un soare!». Cred că va fi un lucru rar pe scena românească, pentru că Molière nu s-a mai jucat de mult timp în versuri“, spune regizorul Victor Ioan Frunză, în Ziarului Metropolis, după premieră.

 

În decursul anilor, Frunză a fost regizorul și mentorul unei trupe de actori tineri și talentați cu care a lucrat întotdeauna texte dintre cele mai dificile, precum „Don Juan”, al aceluiași Jean-Baptiste Poquelin, „Familia Tot” (Örkeny István), „Scene din viaţa insectelor” (Karel & Josef Capek), „Mobilă și durere” (Teodor Mazilu). Veți avea ocazia să vă întâlniți cu această trupă păstorită de Frunză și câștigătoare a numeroase premii, între care George Costin cu Premiul UNITER pentru cel mai bun actor în 2013.

 

Preluarea a fost realizată de Casa de producție a TVR. Spectacolul se joacă în continuare, la teatrul Metropolis.

 

 

 

TARTUFFE sau IMPOSTORUL de J.B.P. Moliere

Versiune scenică de Victor Ioan Frunză

Direcţia de scenă: Victor Ioan Frunză

 

Dramaturgia: Victor Ioan Frunză, Adrian Nicolae; decorul şi costumele: Adriana Grand;

Distribuţia: Adela Mărculescu, Sorin Miron, Nicoleta Hâncu, Adrian Nicolae, Irina Bucescu

Valere, Lucian Rus, George Costin, Mădălin Bradea, Elena Ghimpeţeanu

 

Echipa TV

Regizor TV: Andrei Măgălie; regia tehnica: Cristian Laszlo; asistenta tehnică: Gh.Cimpoieru; sunet: Dan Guinea,Stelian Miu;  Director de imagine: Daniel Serbanica; Imagine:Mihai Pătrașcu; Asistent Imagine: Alexandru Bengescu,Dragoș Tănase; sunet: Razvan Nițescu, Valentin Bartolomeu; organizator producție Sorin Cristea; producător: Lucia Constantinescu; producător coordonator: Demeter  András  István.

 

Teatrul de televiziune este un proiect coordonat de CASA DE PRODUCŢIE TVR şi difuzat pe TVR 2 în fiecare seară de luni.

 

Lasă un răspuns