Poem, de Dan Ionescu: S-a întâmplat odată…*

descărcare

S-a întâmplat odată…*

(Din volumul Pauză romantică într-un veac precipitat, Ed. SITECH, 2016:

http://www.librarie.net/p/276251/Pauza-romantica-intr-veac-precipitat-Dan-Ionescu)

 

În vie, aștept răcoarea să mă învioreze.

Am ore de când sunt în dizgrația părinților

pentru că m-am moleșit.

Car soarele întreg în spate,

așa mi se pare,

și-s uluit că totuși rămân în picioare.

Oare sunt eu?

– Tu, îmi strigă, alături de părinți,

tovarășii ceilalți de muncă, tu ești!

Nu te mai întreba, îți spunem noi –

te cunoaștem după lenevie.

O clipă ai părut altul

și am zis o poză rapid să-ți facem.

Când ai luat-o la fugă în jos,

noi am crezut că vrei să iei târna în spate,

mai repede în coșul căruței s-o golești,

însă tu alergai la urciorul de apă

și încă primul să bei, fiindu-ți silă de noi.

– Nu e acesta adevărul.

Mai bine

– conchid –

să ne dăm duhul muncind!

Am vorbit cu un sculptor

și ne va ridica statuie, în capul viei.

 

Singura înzestrare modernă la câmp

e telefonul mobil care aduce, atât de aproape,

glasul surorii stând la oraș.

 

Ca un țăcănit de mașină de scris

se auzea foarfeca în vie.

Am așteptat, aplecat pe buștean,

ca ei, lucrătorii din vie, să vină la mine,

cu năframa-n băț,

pace să-mi ceară.

Lasă un răspuns