Pălărierul ierburilor, de Liviu Florian Jianu

Pălărierul ierburilor
 
Tu ai rămas, sărmane caligraf,
Tot alb – în rezumate – de cuvinte –
Tot aplecat spre toți, să dai aminte,
Să se-aridice – din atâta – jaf –

 
Și ce puțin ai scris – din toate – praf,
Și ce frumos ai scris – din tot ce minte,
Cât de triat – și apăsat – cuminte –
Ai desenat – ca un muzeograf –
 
Doar acuarele – calme – blânde –
     Sfinte –
 
Împletituri de scris – cu crengi – de graf –
Și celor ridicati – de tine – printre,
Un tom ce nu se vinde – un Piaf
Redând lumini – din pumni –
    Primiți – în vintre –
 
Precum atâția anonimi uitați
 Și-acum, ca un surâs – de rugăminte –
Pe-aleea păcii pașilor sperați –
Ești parcă – îmbrăcat – în oseminte …
 
Și meșterii de jos – ce ți-au fost frați –
Să îți repare câte-un colț de haină
Nu au destulă știință – nici confrați –
De cât de sus –
     i-ai cazangit – în taină.
 
Și sunt atât… atât… de ocupați …
Tu ai rămas, sărmane caligraf,
Cu Hiroșima, pe un colț – de masă –
Să-ți cânte – în tăcere – un taraf –
Printre copiii tăi – în ceți –
    De-acasă…
 
Și paralac  cămașa, nu-i un scaf,
Ci cartonată-n guler, de hârtie –
Să scrie pe armura ta – cea vie –
O mai curată Poezie – alt zograf…
 
17 februarie 2017
 
Un fir verde de primăvară,
la lanul
„Eu însumi printre cuvinte”
( Exerciții de rostire poetică )

2 păreri la “Pălărierul ierburilor, de Liviu Florian Jianu

  1. Atât de cald, subtil, în armonie
    Frumosul gând înșiruit în rime,
    Te-ndeamnă să iei cartea-n custodie
    Și tot citind să prinzi din ea în tine.

    Și când o lume-o caută anume,
    Cu avariție s-o păstrezi la tine
    Și-n ceasul când te izolezi de lume,
    Ascunde-te în ploaia ei de bine…
    Melania Rusu Caragioiu

Lasă un răspuns