Ofrandă, de Liviu Florian Jianu

Domnului Profesor Ovidiu Ghidirmic si Familiei:
Ofrandă
Singur și simplu neîncăput pe un covor oltenesc.
Prea adânc la fântânile gurii luminilor minții izvoadelor firii
pe față.
Încordat ca un arc într-un verb de urcare măreață.
Spre un pisc de omăt, și de hăt, si de făt – românesc.
 

Prea –n furtună, și calmă, și iute, și-n strune, și-n sunete –
Scrâșnet de mare,
Stranie retorică – logică – tonică –
Care te-nvață.
 
Multe – despre ce n-ai să știi niciodată.
Puține – despre ce faruri – care nu-și merită – cruda lor soartă.
 
 
Singură carte. Care se umple – înghite – istorie după istorie –
Viață cu viață – fapte cu fapte.
 
Scrisă pe dinăuntru. Și ținută-n ecouri.  
 
Și restul vine ca un cofrag. Ca sarcofagul unui buștean –
Dintr-o pădure – dintr-un meleag – dintr-un noian –
Pământean –
Olimpian.
 
Singur și neîncăput pe un covor oltenesc
Ca o buturugă  ridicată după îndelungi așteptări
Să vorbească-n picioare –
Să tremure bolta
De cântecul ei apăsat . Și curat.
 
Că oricât ea ne pare
Imaculată – înaltă –
Prin toți nervii acestui copac – care suntem – ne doare –
Atâta de tare –
 
Încât își întinde – de oriunde revine –
Înapoi – sidefatele-n verde – tulpine –
 
Prea măruntele-i degete
Să ne  țină și pipăie
 
Melcii…
 
Să ne pre cugete
Fără să pregete…
 
Flori De colie.

O părere la “Ofrandă, de Liviu Florian Jianu

  1. Lecție deschisă perpetuu

    De la sfinții înaintași –
    Din …liceu, Craiova, Iași…,

    Dobândit-am drept făgaș:
    CINSTEA de MESERIAȘ!

    Petre Cazangiu

Lasă un răspuns