O viață octogenară dedicată carierei militare. Articol, de Ion R. Popa

Generalul Gheorghe Firon Zarioiu a cunoscut rigorile carierei şi ale întregii ierarhii militare, parcurgând-o de la gradul de soldat la cel de general de flotilă aeriană, timp de patru decenii, când a fost o prezenţă activă în domeniul aviaţiei şi al aeronauticii, ba chiar continuă să se manifeste în rândul colegilor mai tineri care se bucură de sprijinul, îndemnul şi aprecierea lui.

I.                  COPILĂRIA, ADOLESCENŢA ŞI ANII DE

ŞCOALĂ

Generalul Gheorghe F. Zarioiu s-a născut la 7 aprilie 1930, în com. Albeşti, jud. Argeş, satul Ungureni, localitate plasată sub poala munţilor, de unde porneşte astăzi „Transfăgărăşanul”, pe valea a Argeşului, deosebit de frumoasă şi mănoasă, propice celor mai diverse culturi agricole, precum şi pomilor fructiferi sau creşterii animalelor.

A fost al doilea între cei cinci copii ai familiei tinerilor Agripina şi Firon Zarioiu, de 21 şi, respectiv, 27 de ani. Erau oameni simpli şi îşi asigurau existenţa familiei prin munca în gospodărie, la câmp, dar şi la exploatările forestiere din zonă.

În anii ’30, când societatea românească, în special în mediul rural, mai păstra din elanul căpătat după Întregirea Naţională şi împroprietărirea cu pământ care a urmat acesteia, Familia Zarioiu îşi muncea cu sârg cele 3 ha, creştea vite mari şi mici, păsări de curte, latură a muncii la sate unde copiii aveau un rol economic precumpănitor. Copiii din Familia Zarioiu nu au făcut excepţie, numai că aceştia, spre deosebire de ai altor săteni, nu au renunţat la şcoală. Dimpotrivă, munca în gospodărie şi la câmp a devenit imboldul sârguinţei lor în activitatea şcolară, o modalitate de formare în spiritul muncii ca izvor de bunăstare şi ţinută morală exemplară, trăsături ce aveau să devină caracteristici ale personalităţii lor.

Fraţii şi surorile Zarioiu nu au fost ocoliţi de necazurile şi bolile copilăriei, în special pentru că nu exista medic în comună, iar sanitarul Ciuculescu, cât de conştiincios ar fi fost, nu putea să desfăşoare o activitate preventivă pe măsură, în special cu mijloacele de atunci.

Căpşunăria din Oeşti le-a oferit copiilor din Familia Zarioiu, ca şi multor altor tineri, posibilitatea de a-şi fi câştigat fiecare „un ban al lui”, pe care să şi-l chivernisească cum ştie mai bine. Aceasta se petrecea mai ales în vacanţa mare, cea de vară, când participarea se desfăşura prin rotaţie între copii, astfel ca nici treburile gospodăreşti sau păşunarea şi îngrijirea animalelor să fi avut de suferit. De aici au învăţat „valoarea” banului obţinut cu sudoare şi să-l respecte ca rezultat al muncii cinstite.

Pentru că în anii copilăriei jocul este o formă de învăţare, de cunoaştere în general, nu a lipsit nici copiilor Zarioiu, dar a fost trecut pe un alt plan, primul fiind ocupat de muncă. Chiar jucăriile erau produsul muncii lor, pentru că îşi confecţionau singuri obiectele de joacă, ba chiar se întreceau cu privire la designul, funcţionalitatea şi trăinicia acestora.

Între anii 1937-1944, copilul Gheorghe Zarioiu a urmat cursurile şcolii primare din comuna Albeşti-Pământeni, de altfel ca şi fraţii şi sora sa. Această şcoală a oferit un cadru favorabil copiilor dornici de învăţătură. După cum şi aminteşte d-l General, directorul şcolii, Virgil Constantinescu, instalase un climat de disciplină şi de emulaţie, însoţite de exigenţa sa şi a tuturor cadrelor, cu accent deosebit pe disciplinele fundamentale, în special pe matematică. De remarcat că notele acordate reflectau fidel rezultatele muncii şcolarilor la toate obiectele, ca şi la activităţi practice şi conduita în societate.

Poate că o explicaţie a rezultatelor bune obţinute de această şcoală constă în legătura strânsă pe care o ţinea cu părinţii copiilor, în regularitatea cu care aceştia participau la spectacolele desfăşurate cu elevii, unde cei mai merituoşi erau recompensaţi şi popularizaţi.

Anii şcolii primare ai generalului de flotilă Gheorghe Zarioiu au fost tulburaţi de Cel de-al II-lea Război Mondial şi urmările acestuia. Pe lângă faptul că tatăl, Firon Zarioiu, a fost concentrat pentru a participa la executarea de lucrări de apărare a graniţei în est şi apoi în vest, familia a fost obligată să predea unităţii militare de la Curtea de Argeş un furgon de fân, iar după război ostaşii sovietici şi-au însuşit o vacă din gospodărie, de fiecare dată fără să fi fost pusă problema unei plăţi.

Ca şi alţi săteni, părinţii săi au adăpostit, în timpul războiului, o familie de refugiaţi bucovineni.

În anul 1940, lângă şcoala din Albeşti-Pământeni a staţionat o subunitate militară motorizată, ai cărei militari contribuiau la instruirea premilitară a tinerilor, dar şi a celor cu stagiul militar satisfăcut care urmau să fie mobilizaţi. Pentru Gheorghe Zarioiu era vârsta când mintea ageră stochează   pentru totdeauna ştiri, fapte, cunoştinţe, atitudini, modele ş.a., care dau naştere apoi la conturarea unor opţiuni pe viaţă. Admirând motocicletele şi avioanele germane, dar şi pe militarii care participau la instrucţia de sâmbăta şi duminica alături de învăţătorii şcoli care erau ofiţeri în rezervă şi chiar instructori, copilul a vibrat de admiraţie faţă de disciplina şi ordinea cu care erau executate mişcările soldaţilor, manevrele cu materiale şi intonarea de cântece patriotice. Ecoul acestora în mintea copilului de 10 ani s-au întâlnit în „eul” său cu trăsăturile formate deja în bună măsură în familie şi în şcoală, rezultatul fiind orientarea spre o carieră militară, care avea să se dovedească strălucită şi pe o durată de peste patru decenii.

Studiile medii ale tânărului au fost tulburate de transformările care au avut loc în învăţământul românesc postbelic. Între anii 1944-1950, a urmat Şcoala Medie Tehnică Metalurgică din Braşov, dar nutrea încă speranţe pentru cariera militară. Sorţii au făcut ca aceasta să devină şi perioada când i se defineşte, în cadrul carierei militare, opţiunea pentru aviaţie. O conjunctură fericită a făcut să-l cunoască pe pilotul militar Puiu Rădulescu, de altfel consătean, cu care de acum s-a împrietenit, care se hazarda adesea să vină acasă cu avionul pe care-l pilota, aterizând pe izlazul comunal. Relaţiile, din ce în ce mai strânse cu acest „as al zborului” – cum îl numeşte Cezar Milescu în publicaţia de larg răsunet „Raţiunea” nr. 186 din 2012 – avea să-i definească opţiunea pentru aviaţie.

II.               ACTIVITATEA MILITARĂ

             În anii 1950-1956, după ce a înfruntat exigenţele unei admiteri dificile la Academia Tehnică Militară din Bucureşti, a urmat cursurile Facultăţii de Mecanică, Specialitatea „Avion-Motor”, şi, după promovarea examenului de stat, a devenit inginer militar cu gradul de  locotenent major în aviaţie.

Prin aceasta, tânărul Gheorghe Zarioiu a pătruns în „lumea tehnicii de vârf”, cum era considerată în acea vreme aeronautica militară, unde ajungeau numai tinerii cu chemare, cu un bogat bagaj de cunoştinţe pe multiple planuri şi dedicaţi domeniului.

Favorizat de un trup bine clădit şi de o înzestrare intelectuală pe măsură, absorbit întru totul de domeniul căruia i se dăruise, tânărul temeinic motivat s-a avântat spre noi tărâmuri ale aviaţiei – teoretice şi practice – convins că, prin această nobilă, complexă şi plină de responsabilitate profesie, poate contribui la creşterea prestigiului şi patrimoniului aeronauticii, el însuşi devenind un model pentru tânăra generaţie de atunci, de acum şi de oricând.

La vârsta de 27 de ani, în martie 1957, a fost repartizat ca inginer de escadrilă şi, apoi, de regiment la U.M.-1905 Deveselu, unde s-a ocupat de exploatarea avioanelor reactive de tip MIG-15, MIG-17, MIG-19, MIG-21, în toate variantele, până în anul 1960, când a fost detaşat, în interes de serviciu, la Întreprinderea de Avioane Bacău. Aici are rezultate strălucite ca inginer proiectant în probleme de aviaţie.

Datorită prestaţiilor sale la cote ridicate de calitate, în toamna anului 1960, a fost avansat la gradul de căpitan şi numit locţiitor al inginerului-şef pentru exploatare, precum şi şef al serviciului tehnic din U.M.-1905 Deveselu, funcţii pe care avea să le exercite până la 1 septembrie 1962.

La această dată, a fost promovat în funcţia de inginer-şef la U.M –1905 Deveselu, apoi al U.M-01941 Mihail Kogălniceanu şi avansat în mod excepţional la gradul de maior.

         În primăvara anului 1963, a revenit la Deveselu ca inginer-şef de regiment, unde se afirmă prin foarte bune rezultate în exploatarea avioanelor reactive şi, în toamna anului 1964, este mutat ca inginer-şef la U.M. 01878 Gearmata-Timişoara, care avea în dotare superavioane de tip MIG-19, MIG-21, în toate variantele. Îndeplinirea exemplară a misiunii sale face ca, în anul 1968, să i se încredinţeze funcţia de locţiitor, apoi cea de inginer-şef de divizie, la Ploieşti, ocupându-se de exploatarea avioanelor MIG-21, în trei unităţi militare.

         După cum precizează Cezar Milescu, curajul şi consistenţa în pregătire, ca specialist, coroborată cu o puternică şi motivată conduită militară, l-au ajutat, în funcţiile avute, să reuşească în deplină siguranţă, organizarea şi pregătirea avioanelor din teritoriu la unitatea militară Alexeni, între 1967-1968, perioada în care aparatele formau eşalonul de zbor pentru demonstraţiile aeriene care aveau loc deasupra Bucureştilor cu ocazia paradelor naţionale.

         Faptul că asemenea parade aeriene, prin amploarea şi complexitatea lor tehnică, s-au derulat fără evenimente de zbor, i-a asigurat, alături de alte reuşite, o tot mai mare apreciere în cadrul aviaţiei române.

         Pe fondul creşterii prestigiului său, la propunerea comandantului Apărării Antiaeriene, ofiţerul Ggheorghe Zarioiu a fost avansat la gradul de locotenent-colonel şi numit în funcţia de comandant al Şcolii Tehnice Militare de Aviaţie de la Mediaş (1968-1970). Aici avea ca misiune să pregătească personalul tehnic pentru deservirea şi exploatarea avioanelor reactive moderne aflate în dotarea aviaţiei militare şi civile din ţara noastră.

*

         Deşi îşi petrecuse cea mai mare parte a vieţii în străinătate, în anul 1966, savantul Henri Coandă şi-a declarat apartenenţa la patria-mamă şi, după câteva vizite, s-a stabilit în România. Printre specialiştii autohtoni care l-au însoţit în cea mai mare a parte a peregrinărilor acestuia prin ţară pentru a fi fost pus în temă cu noile realităţi româneşti, cel mai adesea, s-a aflat inginerul aviator Gheorghe Zarioiu, specialist în cercetatrea aeronautică. Devenit membru al Academiei Române şi consilier pentru Ştiinţă şi Tehnologie al Consiliului de Stat, Henri Coandă a formulat un vast program de cercetare ştiinţifică şi tehnică, din care, pe lângă alte mari obiective, a făcut parte Institutul de Creaţie Ştiinţifică şi Tehnică (INCREST), dar şi Întreprinderea de Avioane de la Craiova, unde erau aplicate creaţiile.

*     *

La 15 mai 1972, Ministerul Construcţiilor de Maşini l-a încadrat pe inginerul Gheorghe Zarioiu la această nouă unitate productivă de la Craiova, menită să realizeze avioane reactive de mare eficienţă, cum aveau să se dovedească aparatele IAR-93 şi IAR-99, considerându-l pe maior ca fiind cel mai corespunzător pentru o răspundere atât de mare.

         În cadrul acestei prestigioase întreprinderi, reputatul comandor-aviator inginer Gheorghe Zarioiu a ocupat diferite funcţii de importanţă covârşitoare, atât la nivel de proiectare, cât şi pe rigurosul flux tehnologic al producţiei (director cu producţia), fiind avansat la gradul de colonel.

         Recomandat de propriile-i calităţi de specialist complet, inginerul – practician şi cercetător cu o largă viziune cu rezultate de excepţie în munca de organizare – a fost numit, totodată,  director al Centrului de Încercări în Zbor din  Craiova, unde îşi va pune şi mai mult în valoare capacitatea sa creatoare.

         Impresionat de realizările aeronauticii  mondiale, dornic de autodepăşire, odată cu deschiderea României către noi orizonturi ale ştiinţei şi tehnicii, a reuşit să obţină aprobările necesare pentru a participa la manifestări internaţionale de profil aviatic, confruntându-şi propriile convingeri din ştiinţă şi tehnică cu cele de circulaţie internaţională. Astfel, la 2 septembrie 1990, a zburat pe direcţia Bucureşti-Londra cu avionul ROMBAC-111, pentru a participa la Salonul Internaţional al Aeronauticii şi Spaţiului Cosmic FARNBOROUGH, iar la 12 iunie 1991, cu avionul TU-154B, pe distanţa Bucureşti-Paris, ca invitat de onoare la AERONAUTQUE-ESPACE, cu program organizat de zbor pe aeroportul Le Bounget. La 10 august 1992, a participat la Salonul Aerocosmic MOSAE ROSHOV  din Moscova, apoi la simpozionul dedicat aeronauticii de la FARNBOROUGH, care a prilejuit un fructuos schimb de experienţă, referitor la stadiul aeronauticii mondiale şi stabilirea direcţiilor strategice pentru secolul al XXI-lea, prioritară fiind realizarea avioanelor invizibile de mare performanţă, succesoare directe ale aparatelor de vânătoare F-117 şi F-22, deosebit de apreciate cândva.

         Ca de fiecare dată, comandorul-aviator-inginer Gheorghe Zarioiu a fost nelipsit de la zborurile demonstrative efectuate cu modernul avion reactiv IAR-99 ŞOIM, pe care au zburat experimentaţi combatanţi ai aerului, printre care şi reputaţii comandori Mitică Mirea şi Gheorghe Tamaş, piloţi de încercare de cu vechi state de serviciu.

         III.  ACTIVITATEA DIDACTICĂ ÎN DOMENIUL MILITAR

               Odată cu numirea în funcţia de comandant al Şcolii Tehnice Militare de Aviaţie de la Mediaş, la 13 iulie 1968, inginerul comandor Gheorghe Zarioiu adaugă o nouă experienţă carierei sale militare, una didactică. Aceasta însemna o activitate deloc uşoară de a împărtăşi altora din vastele sale cunoştinţe şi deprinderi din aeronautică; altfel spus, însemna implicarea directă în învăţământul militar prin metode, căi şi mijloace pe care i le furniza vasta sa experienţă, în conexiune cu problemele tehnice cu care se confruntau unităţile militare şi civile din România.

            Este activitatea în care trăsăturile sale de impecabil ofiţer şi inginer se interferează cu calitatea de om al catedrei, care pătrunde în personalitatea celui din faţa sa cunoscându-i capacităţile fizice şi intelectuale, starea psihică şi disponibilităţile, de moment sau de perspectivă, spre învăţare în domeniul respectiv. Prestaţia avută s-a ridicat la cele mai înalte cote de calitate şi responsabilitate. În cadrul acestei prestigioase şcoli, a predat unul dintre cele mai importante cursuri, anume cel de „Avioane, motoare şi instalaţii”, la anii terminali, punând în valoare reale disponibilităţi pedagogice, care l-au făcut apreciat ca un exigent şi înzestrat educator. Astfel, prin secţionarea motorului şi avionului MIG-21, după zile şi nopţi fără odihnă, a reuşit o conexiune absolut necesară între cunoştinţele teoretice şi deprinderile dobândite şi, totodată, să impulsioneze munca de cercetare, chemată să rezolve o serie de neajunsuri în didactică, dar şi în creşterea performanţei în producţia de bunuri materiale.

            Mai mult, aflat la comanda şcolii din Mediaş, comandorul-inginer Gheorghe Zarioiu şi-a adus o valoroasă contribuţie la perfecţionarea metodelor de instruire, la dezvoltarea de ansamblu a bazei materiale din şcoală, anticipând eficienţa metodelor moderne de instruire militară oferite de pedagogia şi practicile europene.

            În anii 1991-2002, comandorul-aviator Gheorghe Zarioiu a predat cursul de „Istoria aeronauticii şi astronauticii” la Facultatea de Electrotehnică, Secţia „Echipamente şi instalaţii de bord”, a Universităţii din Craiova. Şi de această dată, la un nivel superior şi în cu totul alte condiţii faţă de cele de la Mediaş, a participat efectiv şi eficient la crearea bazei didactico-materiale pentru această nouă specialitate, oferindu-şi cu generozitate exemplul personal prin gestul de a fi donat importante lucrări din colecţia personală, unele purtând la autor semnătura sa prestigioasă, altele achiziţionate la saloanele aeronautice la care a participat, care, toate alăturate fondului de carte de specialitate, au întregit biblioteca facultăţii.

IV. ACTIVITATEA DE CERCETARE ŞI CREAŢIE ÎN DOMENIUL MILITAR

                  Simultan cu activitatea militară de pe câmpul de instrucţie sau de pe aparatul de zbor, care a reprezentat partea fundamentală a preocupărilor sale din programul ordonat, inginerul aviator Gheorghe Zarioiu a desfăşurat o neobosită muncă de cercetare în domeniu, căreia i-a consacrat nenumărate zile şi nopţi destinate odihnei ori agrementului. Ba chiar aşezat pe o bancă în parc – l-am cunoscut într-o asemenea ipostază – unde venise pentru o scurtă… deconectare, gândurile sale continuau să fie preocupate tot de probleme ale tehnicii aviatice. După frământări asidui, adesea părăsea banca şi se oprea la standul de probe, unde îşi verifica cele gândite.

              Dacă prin activitatea didactică şi-a pus amprenta asupra unor generaţii de aviatori sau ingineri ai aeronauticii moderne, prin îmbogăţirea literaturii de specialitate, ca rezultat al cercetării, cu cele 165 de articole publicate în presa militară şi civilă, cu cele peste 30 de articole care îi poartă cu demnitate numele în reviste de specialitate, cu cele 7 titluri de comunicări cu care a participat la conferinţele internaţionale de aviaţie şi, în special, cu cele 14 cărţi care însumează câteva mii de pagini, inginerul-aviator Gheorghe Zarioiu va lăsa posterităţii un produs vast al creaţiei sale, rezultat al unei munci asidue de cercetare şi de inovare.

Expresia cea mai grăitoare a înaltei sale aprecieri pe tărâmul ştiinţelor şi al tehnicii militare, îl constituie desemnarea sa, în anul 1989, ca membru al Comisiei Naţionale de Aeronautică a Academiei Române.

Totodată, în îndelungata sa carieră, inginerul-aviator Gheorghe F. Zarioiu a fost distins cu 16 ordine şi medalii, pentru modul exemplar cum şi-a servit patria.

                                          *

Trecerea în retragere, la 31 decembrie 1990, pentru comandorul-aviator şi inginer Gheorghe Zarioiu a însemnat doar o… permutare a preocupărilor pe un alt plan, păstrându-şi acuitatea şi continuitatea în gândire şi în faptă. Întorcând încă o filă în prodigioasa lui activitate, generalul Gheorghe Zarioiu s-a angajat cu toată forţa, începând cu anul 1990, în dificila muncă de … reînviere Asociaţiei Române pentru Propaganda şi Istoria Aeronauticii (ARPIA), al cărei membru era la organizaţia din Bucureşti. În această calitate, împreună cu încă cinci colegi, a acţionat pentru întemeierea filialei Craiova a ARPIA. Printr-o muncă neobosită,  adesea dusă cu fiecare om, la 18 iulie 1998, filiala din Craiova a ARPIA şi-a început activitatea cu 29 de membri; aceasta avea printre fondatori pe comandorul-inginer Gheorghe Zarioiu, aşa cum figurează ca membru fondator şi al Fundaţiei „Pro-Henri Coandă”, înfiinţată în aceeaşi perioadă în cadrul liceului teoretic ce poartă numele marelui savant.

 În scurt timp, această filială a devenit centrul de raliere a unor prestigioase personalităţi ale aviaţiei şi aeronauticii, şi nu numai, cunoscută la nivel naţional. Aceasta a avut, şi continuă să aibă, un rol deosebit de important în relevarea vieţii şi activităţii unor personalităţi de  mare răsunet în viaţa comunităţii prin expoziţii, conferinţe, publicaţii etc, devenind factor de educaţie în rândul tineretului. În acest sens, sunt edificatoare cuvintele rostite de comandantul ARPIA, comandorul (r) Ion Crăciunescu, pentru revista „Oltenia Aeronautică” care a apărut sub redacţia experimentatului comandor (r) Paul Sandachi cu ocazia comemorării a „60 de ani de aviaţie reactivă pe Aerodromul din Craiova”, la 27 octombrie 2012: „În anii de aur ai aviaţiei mondiale devin celebre în România şi peste hotare numele prinţului oltean George Bibescu, întemeietorul primului «Automobil-Club» şi a primului «Aero-Club» din ţară (1904 şi, respectiv, 1905) şi a lui Nicolae Romanescu, care în 1908, la vârsta de 13 ani, zbura de pe Hipodromul din Craiova cu un planor conceput şi construit de el, apreciat de conducerea Aeroclubului Franţei ca cel mai tânăr constructor de aparate de zbor…, numele gorjanului Henri, constructor de planoare şi avioane (1905-1910), al lui George (Gogu) Constantinescu, craioveanul care a creat un nou domeniu al mecanicii, sonicitatea, cu numeroase aplicaţii.”

Iată, am spune noi, Oltenia dispune de resursele necesare a adăuga acestor personalităţi noi nume prestigioase în ştiinţă şi tehnică. Şi, într-adevăr, elogiind personalitatea generalului de flotilă-inginer Gheorghe Zarioiu, am luat cunoştinţă, din materialul studiat, de numele multor personalităţi cu care acesta a conlucrat adesea, asupra cărora ne vom putea îndrepta cuvenita atenţie cu un alt prilej.

         Revista mai sus amintită, la apariţia căreia dl general (r) a avut o contribuţie binevenită, dezvoltă raporturi redacţionale cu „Oltenia Eroică” editată de Asociaţia „Cultul Eroilor” din Dolj sub preşedinţia dlui colonel (r) Grigore Păsărin, cu „Genius”, revistă a Fundaţiei Naţionale „Henri Coandă” sub redacţia prof. univ. dr. Iulian Creţu, şi nu în ultimul rând cu revista online „Cer Senin”, ai căror redactori îşi interferează activitatea.

         Nu este locul să detaliem bogata activitate desfăşurată de către membrii ARPIA, în mijlocul cărora s-a aflat nu o dată inginerul-aviator Gheorghe Zarioiu, pentru construirea replicii la Avionul „Coandă 1910”, primul avion cu reacţie din lume, prezentat publicului amator la 27 octombrie 2012, pe o bretea a Aeroportului din Craiova. Deşi a fost o zi de toamnă rece, cu o ploaie măruntă şi sâcâitoare încă de dimineaţă, participarea publicului a fost masivă. În parcarea devenită neîncăpătoare se aflau nenumărate maşini care purtau numere de înmatriculare din alte judeţe, nu numai din Oltenia, ci şi din Argeş, Teleorman, Bucureşti ş.a.

IV. FAMILIA

A. Căsătoria

Inginerul-aviator Gheorghe Zarioiu şi-a întemeiat familia în anul 1960, când s-a căsătorit cu Elena, născută Vasilescu, la 25 august 1939, în localitatea Oeşti, jud. Argeş, după care doamna a luat numele soţului, Zarioiu.

         Absolventă, în anul 1955, a Liceului Teoretic „Vlaicu Vodă” din Curtea de Argeş, a urmat, în anii 1955-1961, cursurile Facultăţii de Stomatologie a Institutului de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca.

După promovarea examenului de diplomă, a fost repartizată ca medic stomatolog la Dispensarul Comunal Stoeneşti, raionul Caracal.        După căsătorie, şi-a schimbat locul de muncă în funcţie de al soţului. În prezent este pensionară.

         Au o fiică, Maria, născută în anul 1961, salariată a Spitalului Universitar Nr. 1 din Craiova, la compartimentul de Statistică.

                            Fiica acesteia şi nepoata Familiei Zarioiu, Ana-Maria, este studentă a Facultăţii de Medicină din Craiova, Secţia Stomatologie.

             B. Părinţii:

a.     Tatăl, Firon, s-a născut la 18 noiembrie 1903, în

satul Valea Brazilor, comuna Tutana, azi Băiculeşti, jud. Argeş, nu departe de Albeşti şi Oeşti, din părinţii Ion şi Rada, având mai mulţi fraţi şi surori. La 13 ani a rămas orfan de război (1916), devenind susţinătorul familiei şi, de aceea, avea să fie scutit de serviciul militar obligatoriu. Cu toate acestea, şi chiar dacă avea numai patru clase primare, în timpul celui de Al Doilea Război mondial, a fost concentrat de mai multe ori pentru a fi participat la executarea unor obiective militare de apărare, în zona Chişineu, apoi a Orşovei, în Insula Ada-Kaleh.

                După căsătorie, care a avut loc la 29 mai 1927, s-a stabilit în comuna Albeşti, jud. Argeş şi, ajutat de socrul său, Gh. N. Chiriloiu, şi-a construit o casă şi anexele gospodăreşti necesare. Totodată, Firon Zarioiu şi-a însuşit o meserie în domeniul exploatării şi prelucrării primare a lemnului, pe care apoi să-l pună în operă rezultând case, biserici, poduri, reuşind să agonisească 40 de ani de muncă evidenţiaţi în acte, ceea ce l-a îndrituit să primească o pensie, pe atunci o adevărată performanţă. A decedat la 14 octombrie 1985, la venerabila vârstă de 82 de ani.

                        b. Mama, Agripina Chiriloiu, devenită Zarioiu. Nu a putut urma nicio clasă primară, având grijă de fraţii mai mici, pe când părinţii mergeau la muncă. S-a căsătorit la 18 ani şi după un an a  avut primul copil.

               C. Fraţii şi surorile

a.  Ion (20 iulie 1928 – 29 iunie 2004). S-a remarcat

de mic prin îndemânare şi ingeniozitate. La îndemnul directorului şcolii, Virgil Constantinescu, părinţii l-au trimis să-şi continue studiile. A fost admis la Şcoala de Brigadieri Silvici din Curtea de Argeş, unde a înfruntat rigorile internatului şi ale specificului şcolii, care îşi desfăşura majoritatea activităţilor în aer liber. A lucrat ca brigadier silvic cu mare răspundere materială în zona Beiuş, până în 1947, când a părăsit postul, fiindcă nu-i asigura existenţa.

În timpul stagiului militar la vânători de munte

(1948-1950), a absolvit şcoala divizionară cu gradul de sublocotenent; în această calitate, a participat la construirea cazematelor din SV ţării, pe timpul tensionării relaţiilor cu Iugoslavia. La insistenţele sale, a fost trecut în rezervă şi, apoi, a urmat cursurile Facultăţii Muncitoreşti de Silvicultură de la Câmpulung, apoi ale Facultăţii de Silvicultură şi Industrializarea Lemnului din Braşov (1952-1957).

           În anii 1957-1960, a  lucrat ca inginer, pe posturi de execuţie, la Fabrica de Mobilă Curbată din cadrul Combinatului de Prelucrare a Lemnului „Balta Sărată”, Caransebeş. Bun practician şi spirit inventiv, a fost autorul a o serie de invenţii şi inovaţii în industria mobilei şi, ca urmare, a fost promovat în Centrala Ministerului Silviculturii şi Industriei Lemnului, pe postul de Promovare a Cercetării şi Inovaţiilor în domeniu (1965-1970). Promovat în Ministerul Aprovizionării Tehnico-Materiale şi de Gospodărire a fondurilor Fixe, a fost responsabil de program republican cu privire la masa lemnoasă. A fost pensionat în 1990, când i-au fost aduse mulţumiri publice pentru activitatea desfăşurată.

             b. Ana, născută în 1931, a decedat în acelaşi an.

c. Vasile Zarioiu, născut la 4 aprilie 1933, la

Albeşti, satul Ungureni, jud. Argeş. După clasele elementare din comună, a fost admis la Liceul Industrial al Colegiului Militar pentru fiii invalizilor şi orfanii de război din Curtea de Argeş.

             Deşi regimul cazon din anii 1946-1948, în condiţii  de recesiune economică cauzată de război şi secetă, s-a dovedit foarte aspru, Vasile Zarioiu îi păstrează acestei unităţi şcolare amintiri meritorii în formarea sa intelectuală şi ca om dedicat unei munci productive.

             Reforma învăţământului din anul 1948 a desfiinţat liceele militare. A trebuit să urmeze clasa a VII-a elementară (1948-1949), pierzând un an. Dar, în toamna anului 1949, a fost admis la Şcoala Medie Tehnică Horticolă din Curtea de Argeş, făcând practică agricolă în proaspăt înfiinţata gospodărie agricolă de stat (g.a.s.). Apoi a trecut în învăţământul superior agronomic, fiind admis la Facultatea de Agronomie din Timişoara (1953). În cadrul acesteia a satisfăcut şi stagiul militar cu termen redus, iar practica agricolă a efectuat-o la fermele experimentale ale facultăţii sau la unităţi productive, ca cele de la Ceacova şi Jimbolia.

             În perioada ianuarie-iunie 1958, a fost trimis la G.A.C. Vlădeşti, reg. Galaţi, ca inginer-şef, unde şi-a definitivat şi teza de cercetare, cu privire la hibrizii de porumbi.

             După promovarea examenului de diplomă, 1958, a fost încadrat ca şef de secţie la IAS Călan, reg. Hunedoara, unde avea forţă de muncă foarte fluctuantă şi total dezinteresată de activitatea în agricultură, ceea ce l-a determinat să ceară transferul în reg. Piteşti. A primit postul de la SMT Vlăici, raionul Vedea, de care se vedea depăşit. A hotărât să treacă în învăţământul superior şi a susţinut examenul pentru postul de asistent. Directorul SMT s-a opus promovării, inventând motive politice, iar ing. Vasile Zarioiu a intrat în grevă (oct. 1960), alăturându-i-se şi alţi colegi. Organele de anchetă au considerat cauzele invocate ca fiind obiective, iar în urma măsurilor organizatorice adoptate a fost numit director la Întreprinderea Regională „AGROSEM” Piteşti, calitate pe care a deţinut-o de la 7 decembrie 1960 până în anul 1964.

Având probleme de sănătate, pentru şase luni a fost detaşat la GAC Tătuleşti, raionul Vedea, iar la începutul anului şcolar 1964-1965, a fost numit director al Şcolii Tehnice de Contabilitate Agricolă din Bradu şi la Şcoala de Pregătire a Cadrelor CAP Dobrogostea – Argeş.

În anul 1965, a devenit inspector tehnic pentru probleme agrare la Banca Naţională, Sucursala Argeş, iar în anul 1970 îl găsim pentru şase luni ca inginer-şef de c.a.p., apoi ca inginer principal în cadrul Direcţiei Generale Agricole, până în anul 1980, cu atribuţii în zootehnie, producţia vegetală, investiţii, raţionalizarea consumurilor materiale în producţie, instruirea gărzilor patriotice ş.a.

În anul 1980, a devenit şeful Oficiului de Studii Pedologice şi Agrochimice (OSPA) Piteşti, funcţie pe care avea să o deţină până în 1986. Această unitate, creată în 1970, a întreprins, în judeţele Argeş, Olt, Vâlcea, studii pedologice, agrochimice, geotehnice, hidrogeologice şi foraje pentru alimentarea cu apă a unităţilor agricole.

În anul 1986, a fost transferat ca inginer-şef la CAP Colibaş, jud. Argeş, pentru şase luni, la 1 aprilie 1987 fiind trecut inginer-şef la CUASC Teiu, cu o suprafaţă de aproape 20.000ha. Aici a intrat în contradicţie cu autorităţile judeţene care au dispus recoltarea porumbului împreună cu tulpina, depozitarea în büte, apoi urmând depănuşarea, ceea ce ducea la degradarea unei părţi de producţie.

        În primăvara anului 1988, a fost transferat pe postul de inginer coordonator în cadrul Trustului Horticol Argeş, unde a răspuns de derularea unor programe de investiţii, mecanizare, irigaţii, reparaţii utilaje ş.a.

        A fost pensionat la limită de vârstă, în cei mai laudativi termeni, la 1 mai 1990.

        Soţia acestuia, doamna Maria Deaconu, devenită Zarioiu în 1963, a fost desenator tehnic la ORIF şi IRE Piteşti. Au o fiică,  Cristina, doctor în fizică, profesor la Universitatea de Stat din Piteşti.

d. Elisabeta, născută la 6 ianuarie 1946. După absolvirea Liceului „Vlaicu Vodă” (1964) a ţinut să urmeze, ca şi fraţii săi, o facultate. În anii 1964-1970, a frecventat Facultatea de Stomatologie din Bucureşti, după care a funcţionat ca medic stomatolog la Agnita (1970-1971) şi Policlinica din Curtea de Argeş, unde se află şi în prezent.

             V.   BUNICII  generalului (r) Gheorghe F. Zarioiu

           a. Paterni: -Ion, decedat pe front, în 1916;

                                    -Rada, văduvă cu mai mulţi copii, băieţi şi  fete.

b.    Materni: -Gheorghe Chiriloiu a participat la

Primul Război Mondial sub comanda sublocotenentului Ioan Antonescu. A dobândit o bogată experienţă de viaţă, la vârsta de 13 ani fiind servitor în Bucureşti, apoi a slujind la un arhitect francez de la căi ferate, însuşindu-şi limba franceză.

            Ca venit de pe front, a fost împroprietărit cu o suprafaţă apreciabilă de pământ din Moşia Albeştilor, fostă a Eforiei Spitalelor Civile. Pe lângă agricultură, a practicat şi diverse meserii în domeniul prelucrării lemnului. A făcut politică liberală.

                                 -Filofteia Chiriloiu, neştiutoare de carte. A născut nouă copii, din care trei au decedat la vârste fragede.

CONCLUZIONÂND,

putem aprecia că titlul prezentei expuneri este pe deplin justificat. Ba mai mult, întreaga Familie Zarioiu, cu ascendenţii şi descendenţii săi, indiferent de gradul de şcolaritate, traversând perioade istorice definitorii ale naţiunii române, a avut contribuţii mai mult decât semnificative la întregirea ţării, la creşterea avuţiei naţionale, la apărarea valorilor materiale şi morale ale poporului român, generalul (r) Gheorghe Zarioiu – exemplu de conduită civică, de modestie, de abnegaţie, de dăruire, de forţă intelectuală şi morală, etc – fiind, de fapt, chintesenţa acesteia.

Lasă un răspuns