O enciclopedie a filmului. Recenzie, de Mirela Teodorescu

descărcare

Editura Litera ne propune în Colecţia Raftul de Cultură generală setul film:

Filmul – De la origini la al doilea război mondial  (vol. 13)

Filmul – Cinematografia postbelică  (vol. 14)

Filmul – Cinematografia de autor ( vol. 15)

 

Primul volum Filmul – De la origini la al doilea război mondial , prezintă începuturile, originile  industriei cinematografice. Filmul  a devenit posibil cu ajutorul ştiinţei opticii, la sfârşitul secolului XIX, ceea ce a permis noi observaţii fiziologice şi progrese tehnice, precum şi mai mult timp liber şi bunăstare pentru clasa de mijloc.

De la lanterna magică la fereastra de observaţie, optica s-a dovedit un mod foarte popular de distracţie. Savanţi precum Edward Muybridge şi Etienne-Jules Marrey au fost pionierii studierii imaginii în mişcare. Cinetoscopul lui Thomas Edison, o cutie în care te uitai printr-o fantă, a avut un mare succes şi, în 1895, fraţii francezi Lumiere au prezentat primul aparat de filmat funcţional şi conceptual de vizionare în public. Filmul a fost o ciudăţenie şi după 1900.

Primele poveşti au fost inspirate din vodeviluri, primele programe ofereau o întreagă varietate de amuzament. Filmele de început rareori cuprindeau mai mult de un cadru şi, când erau mai lungi, managerul sălii de cinema hotăra dacă să fie arătate mai multe cadre de sine stătătoare sau unele după altele. Aceste filmuleţe puteau fi reportaje de ştiri, care prezentau de la scene din viaţa de zi cu zi, până la reconstituirea evenimentelor curente, ori scene simple de ficţiune. Pe măsură ce convenţiile “limbajului” cinematografic prindeau forma – însoţite de unele narative cum ar fi continuitatea prin montaj şi scenele record, dar şi tehnici de producţie de tipul scenariului pe baza căruia se filma, aveau să apara genuri distincte. La începutul anilor 1910, figuri-cheie precum Carl Laemmle (Universal) şi Adolph Zukor (Paramount) au pus bazele industriei americane.

Cinematografia interbelică. În vreme ce Europa era absorbită de lupta împotriva Germaniei naziste, Statele Unite sufereau din pricina Marii Crize. În perioada de apogeu a crizei, un sfert din naţiune era şomeră, dar cinematografele erau pline. Filmele ridicau moralul publicului.

Volumul al doilea Filmul – Cinematografia postbelică, prezintă regizori, genuri, capodopere.

Un nou început. Regizorii europeni, directorii de imagine şi scenariştii fug din calea regimului nazist şi se refugiază în Statele Unite, adesea aducând cu ei stilul expresionist, caracterizat de umbre dramatice, focalizări adânci şi o abordare mai puţin tranşantă a moralităţii. Filmele lor noir sunt unele ieftine, de categorie B, în care eroii nu erau neaparat agreabili şi nici personajele negative uşor de identificat. Cineaştii filmelor noir au fost adesea influenţaţi, asemenea lui Alfred Hitchcock, de psihanaliza freudiană. Glacialele femei fatale şi detectivii duri din Şoimul Maltez (The Maltese Falcon, 1941), Dubla recompensă (Double Indemnity) şi Intr-un loc singuratic (In A Lonely Place, 1950) devin filme-cult, care le inspiră pe cele neo-noir şi îmbogăţesc stilul hollywoodian.

Reinventarea genurilor. Odată cu succesul cinematografelor drive-in, cineaştii cu buget mic au inceput să facă filme de groază pline de imaginaţie, cum ar fi I walked with a Zombie de Jacques Tourneur (1943), şi hibrizi horror cu SF, precum Plan 9 from Outer Space al lui Ed Wood Jr. Sub presiunea concurenţei cu televiziunea, studiourile au început să folosească scenarii tot mai complexe şi mai strălucitoare, apar Gene Kelly, John Ford. Sunt prezentaţi marii regizori si capodoperele lor: Vicente Minnelli, Elia Kazan, Alfred Hitchcock, Vittorio De Sica, Frederico Fellini, Ingmar Bergma, Fracois Truffaut, Michelangelo Antonioni, şi mulţi alţii…

Volumul al treilea, Filmul – Cinematografia de autor , propune o incursiune în lumea fascinantă a marilor regizori precum Woody Allen, Francis Ford Coppola, Arthur Penn sau Martin Scorsese, de la regizori la „filme cult” rămâne doar un pas.

Politică şi blockbustere. Deceniu de tulburari şi inovaţii, anii 1970 s-au caracterizat prin schimbări politice şi sociale. De la revoluţia sexuală, la mişcarea de emancipare a afroamericanilor, Black Power, şi de la contracultură, la Războiul din Vietnam şi politicile neoconservatoare, cineaştii s-au inspirit din realitate.

 

Regizorii Noului Hollywood precum Francis Ford Coppola şi Martin Scorsese au utilizat bugete mari şi vedete pentru a exprima noi forme şi convenţii, creând filme spectaculoase şi epopeice, care se adresau unui număr tot mai mare de cinefili dintr-o generaţie tot mai receptivă. Foarte cultivaţi şi solidari, regizorii Noului Hollywood nu s-au mulţumit să rămână între anumite graniţe şi au împrumutat din istoria filmului pentru a crea pelicule complexe, referenţiale, precum Carrie (1976).

Dezvoltarea tehnologiei de captare a imaginii permite tuturor personajelor digitale să fie mai veridice. Senzorii care captează mişcarea sunt plasaţi pe trupurile actorilor şi transformă realitatea în imagini digitale 3-D furnizându-le spontaneitatea unor interpretări reale. Tehnologia poate fi folosită pentru a lega cadre cadre filmate cu diverse camere precum cele poziţionate in jurul lui Keanu Reeves in Matrix (1999).

Ediţia enciclopedică Filmul, reprezintă pentru cititor o incursiune fascinantă în lumea filmului de la apariţie şi până azi, plină de ilustraţii de o calitate remarcabilă. Cele mai multe dintre filmele prezentate le-am vizionat, am fost emoţionaţi mai mult sau mai puţiun, pentru celelalte este o invitaţie.

Lasă un răspuns