Nunta. Proză, de Ion R. Popa

NUNTA

 

(Fragment din romanul PARFUMUL DE LAVANDĂ, Ed. Autograf MJM, Craiova, 2014, pp 292-297,

autor Ion R. Popa)

            În ziua de Duminica Tomii a fost o vreme caldă şi însorită, care trezise din plin natura la viaţă. De altfel, toată săptămâna fusese nesperat de călduroasă. Iarba creştea văzând cu ochii, frunzişul, mai ales al sălciilor de pe firul văii, devenea tot mai împlinit de la o zi la alta, după cum remarcau sătenii, bucuroşi că au scăpat de iarnă.

            -Şi grâul, ai văzut ce bine arată grâul? a insistat unul cu întrebarea.

            -Daa! Ca niciodată în ultimii ani, i-a răspuns altul, nu departe de naş.

            -Cu porumbul cum staţi? a întrebat chiar naşul, cândva negustor între sat şi oraş, un om voinic, cu perciuni până sub lobul urechilor, surprinzându-l cu vocea sa baritonală pe vecin, nimeni altul decât naşul lui Crângaşu, faimosul Dae Firoiu, rămas mai mult tăcut tot timpul mesei, dar urmărindu-l cu privirea pe fiul său adoptiv, Achim, aflat în horă.

            -Eu am semănat jumătate, a zis unul.

            -Eu am terminat, a zis altul, completând: Da’ eu am puţin, numa’ trei pogoane, ăsta are mult, vreo şapte, pân-o mărita fata.

            Alămurile stupărenilor atrăseseră lume multă în curtea lui Crângaşu, în afara celor veniţi la masă, în special tineret. În timp ce primii, care ocupau două rânduri de mese pe lungimea curţii învăţătorului, se ospătau în acordurile alămurilor, tinerii încingeau horă după horă sub privirile admirative, dar şi critice, ale mesenilor.

            -Ia uite-l şi pe Teotoaşe-ăl mic, parcă Tică îi spun ai lui, ia uite-l cum învârte hora! l-a remarcat Lache Brumaru.

            -Or ăsta e băiatul lui Paraschiv, nu ştia Şerban Stănculescu,  primarul în funcţie.

            -Da, însă nu e nici ca tată-său, nici ca bătrânu-său.  E băiat deştept, nu ştiu de ce nu l-or fi dat la şcoală!

            -Crezi că ăsta îl dezminte pe tată-său? a insistat Stănculescu, care avusese de a face cu înaintaşii băiatului, cândva vestiţi în scandaluri şi ca hoţi, dar mult mai discreţi decât alţii.

            -Lasă că acum nici Paraschiv nu măi este cum a fost. Îşi munceşte pământu’, are cei mai frumoşi boi din partea asta de sat, plug şi grapă, l-a lăudat Udrea Dulgheru, vecin, al cărui fiu, Iancu Dulgheru, era în tovărăşia lui.

            -Poate că ai dreptate. A furat cât a furat, şi-a luat boi şi car, plug şi grapă cum spuneai, şi acum s-a potolit. Tot e bine. Au rămas în loc ăia de-i învăţase el meserie: Trică, Zgaibă, Booveanu…

            -Dar le-a găsit leacul Iordache, a ţinut să completeze Stănculescu.

            -Nu măi e mult şi or să iasă toţi trei, şi-a adus aminte fostul notar, Valeriu Păunescu.

            -Mă, dar mare condamnare le-a dat ăstora pentru o pereche de boi! s-a mirat cineva mai spre mijlocul mesei.

            -Cu perechea de boi doar i-a prins la mână, dar acolo au fost nevoiţi să recunoască alte furturi şi spargeri, la care s-a adăugat un spor de pedeapsă pentru maltratarea animalelor, sacrificarea altora în condiţii groaznice, ştia fostul notar.

            Cei din fruntea mesei au făcut linişte. Dae, tăcut mai tot timpul, se ridicase şi intrase în beci cu oala de vin pe care o terminase înaintea altora, a umplut-o şi a revenit la masă. Îi admirau statura mijlocie, cu umeri laţi, pasul apăsat, iar pantalonii albi, strânşi peste mijloc în chimir, din care nu-i lipseau pistolul şi banii; haina neagră şi pălăria de fetru îi dădeau o alură de care numai el se putea bucura.

            Liniştea aceea a fost tulburată de focuri de armă venite dinspre horă. La început, unul, apoi a venit altul. Mulţi au gândit că nişte tineri fac pe grozavii cu pistoalele. Dar, după al treilea foc, s-a auzit un „Auuu!” şi fligornistul trupei de lăutari a căzut ca secerat.

-Cine, cine? Cine a tras în fligornist? veneau întrebări

din toate direcţiile.

Când şi-a dat seama că mai multe priviri se concentrează asupra sa, Tică Teotoaşe a rupt-o la fugă. Un grup a luat-o după el ca să-l prindă. Vanghele a încercat să-i oprească, explicând:

            -El trase, dar fără voia lui, fără să vrea, vă spun eu, care ştiu ce vorbesc! Stătui cu ochii pe ei, de când venii. Mă şi miram de nu se întâmpla!

            Fiindcă Tică dispăruse, nuntaşii şi-au abătut atenţia asupra lui Vanghele, care a continuat:

            -Mă şi miram, să ştiţi! Asta nu e sculă cu care să se joace băieţandri de-ăştia. Strică cine i-a dat-o în mână, ăla e de vină!

            -Dar cum făcu de-l nimeri pe lăutar?

            -Fără să vrea, fără voia lui, ascultaţi-mă pe mine! El trase primul foc. Pe urmă trase altul de măi încolo. El, ca să nu se lase la ăla, trase iar, dar nu luă foc pistolul şi, când să-l pună în buzunar, tocmai atunci plecă şi glonţul de se opri în pulpa lăutarului.  Dar el nu vru! Ceasu’ rău! Ce să-i faci, de!

            Din depărtare s-a auzit un nechezat, care a tulburat liniştea în care era ascultat Vanghele. Dae s-a ridicat în grabă de la locul său şi s-a îndreptat spre porţile deschise, sărind peste ce-i ieşea în cale. Încă nu ajunsese când în cadrul acestora a părut Roibul său, cu frâul rupt, coama zburlită, coada în vânt şi lucindu-i transpiraţia pe crupele-i frumoase. Necheza uşor de data asta, privind într-o parte şi alta, căutându-şi stăpânul.

            -Sunt aici, aici, Roibule, tată! i-a strigat Dae şi calul s-a îndreptat spre el, care tocmai ieşea dintre rândurile de mese.

            Nuntaşii, între care şi naşul, prin a cărui mână trecuseră mulţime de cai şi chiar era deţinător a doi armăsari negri, au rămas uimiţi, punându-şi cele mai ciudate întrebări.

            Văzând aceasta, Dae le-a explicat pe scurt, în timp ce băgase umărul sub gâtul calului mângâindu-l în timp ce murgul alintat parcă îi murmura ceva la ureche:

            -Roibu’ meu aşa este învăţat, nu vă miraţi! Când îl strig, vine de oriunde ar fi, mai ales de m-aş afla la ananghie, şi, dacă nu mă găseşte, are câteva locuri unde trebuie să ajungă pentru a da de ştire.

            -Bine, dar acum nu erai în primejdie şi nici nu-l chemaşi, a observat naşul.

            -Adevărat, dar el auzi zgomot de pistol, rupse frâul şi veni cât putu de repede, şi din nou i-a mângâiat bărbia şi l-a bătut uşor cu palma peste greabăn.

            -Ăsta e măi deştept ca un om! s-a mirat alt nuntaş.

            -Este cel mai credincios prieten sau aliat al meu, din toţi pe care-i am. Dar nici câinele nu e mai prejos!

            -Urmează să ajungă şi el? a glumit unul.

            -Nu, că e legat la foişor! a râs, în sfârşit, Dae, alături de ceilalţi, pe care îi „studiase” tot timpul.

            Încă îl pansau pe muzicant când pe poartă a apărut Marcu. A fost întâmpinat de tinerii căsătoriţi, bucuroşi că-l văd.

            -Bine ai venit, Marcule! Nu era rău dacă erai aici ceva mai devreme, şi s-au îmbrăţişat.

            -Auzii de întâmplare. Cred că vă spuse tata că o să ajung mai târziu.

-Desigur! Dar ce a păţit Irinuş? s-a interesat Victoria.

            -Toată noaptea a avut temperatură şi a plâns. Nu am dormit deloc niciunul. Vera rămase cu el.

            Lăutarul rănit s-a retras din formaţie, dar restul au continuat să cânte. Asistenţa, cea de pe margini, se împuţinase simţitor, încă de la sosirea roibului. În afara mesenilor, doar câţiva mai apropiaţi au rămas.

            Nunta, desfăşurată în toamnă, într-o perioadă care a debutat cu ceaţă sâmbătă dimineaţa, dar a beneficiat de vreme însorită în următoarele trei zile, nu a cunoscut incidente şi a avut o participare numeroasă, între care mulţi învăţători din satele învecinate. Printre aceştia, nu au lipsit Pavel Năstăsescu din Crânguleţ şi Zaharia cu Sorina de la Capu Dealului.

            După nuntă, tânăra pereche s-a mutat în locuinţa de la Milosteni, unde, peste un an, au avut o fetiţă, Ileana. Formau o familie îndrăgită de săteni şi apreciată de autorităţi, bucurându-se adesea de invitaţie la conacul senatorului Marinaş Bănulescu.

            Anul următor a aruncat nori negri peste întreaga Europă. Alianţele-„scuturi” pe care România le înjghebase cu vecinii au început să se clatine, apoi să se destrame. După căderea Austriei, a urmat dezmembrarea Cehoslovaciei, asupra căreia s-au abătut „corbii lacomi”, cum i-a identificat în cartea sa Ghiţă Gurgui pe jinduitorii la pământurile altora.

            Aşa cum prezicea Ghiţă Gurgui, peste un alt an, Craiul Negru de la apus şi-a dat mâna cu cel Roşu de la răsărit şi au lichidat Polonia, alt aliat al nostru. Un „crai” fiind la extrema dreaptă, celălalt la cea stângă, au profitat că cei plasaţi la „centrul” vieţii politice nu reacţionează pe măsură şi, la timpul potrivit, au extins conflictul asupra întregii lumi,  „împământenindu-se” pe unde au apucat.

            În această conjunctură, rezervistul Emanoil Călugăru a fost mobilizat de două ori şi tot de atâtea ori s-a întors acasă, părând că situaţia revine la normal.

            În vara următoare a venit rândul României. Ea intra în… malaxorul înţelegerilor celor doi crai, „negru şi roşu”; teritoriile agonisite cu jertfa fiilor săi care îi întregiseră trupul au devenit prada lor. În felul acesta, noii „aliaţi” au avut grijă să creeze pretextul antrenării ţării noastre în cea mai mare conflagraţie a lumii. Astfel, Basarabia şi Bucovina au devenit mărul discordiei din care România a trebuit să muşte şi să meargă spre răsărit sub comanda mareşalului Antonescu, care deţinea, practic, întreaga putere, după sfârşitul regimului  lui  Carol al II-lea, care părăsise ţara în goana unui tren, urmărit de bande de legioanari călări.

            După astfel de evenimente petrecute în vara anului 1940, în anul următor armata română avea să înainteze rapid dincolo de Prut şi  teritoriile răpite anterior au fost reintegrate în graniţele statului român.

            Emanoil Călugăru a fost mobilizat din nou sub arme, la începutul lui septembrie, lăsând acasă soţia şi doi copii, între care unul abia născut.

            A mers cu îndârjire, într-un fel şi pentru a revedea plaiurile pe care petrecuse un al tinereţii sale. Pe de altă parte, aflase cum s-a comportat administraţia sovietică şi venea ca eliberator.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.