Dan IONESCU: Motive și teme ale prozei actuale reflectate într-o potrivită antologie

Cronică apărută în revista „Scrisul Românesc”.

O antologie interesantă de proză scurtă, sub titlul Alertă de grad zero în proza scurtă românească actuală, a pregătit Igor Ursenco, pentru editura Herg Benet Publishers. „Antologia, după cum afirmă autorul ei, acoperă o geografie literară românofonă suficient de extinsă pentru a include Basarabia și zona diasporei, luând în vizor autori trans-generaționiști și trans-etnici”.

Lansarea de incipit a Antologiei, care cuprinde 55 de autori, fiecare cu un text de cinci-șase pagini, a avut loc în Chișinău. Alte orașe importante unde a fost prezentată cartea au fost: Iași, Alba-Iulia, Oradea și Timișoara. Antologia a fost constituită, după cum se menționează în Prefață, fără pretenții taxonomice exhaustive, însă criteriile de la temelia ei, respectate până la capăt, sunt interesante. Culegerea „a reușit să acopere o geografie literară de expresie română suficient de extinsă pentru a include România, Basarabia și o parte din zona Diasporei (SUA, Canada, Marea Britanie, Franța, Slovacia, Emiratele Arabe)”. Au fost antologați  autori trans-generaționiști și trans-etnici, capabili să genereze acele „noduri semantice complexe”.

În La Rovine… în câmpii…, Horia Gârbea parafrazează replici din Comediile lui I. L. Caragiale. Narația desigur este dramatică și dă conflictului inaugurat pe ton ludic, dinamism. Raport despre două cupluri smulse realității, însoțit de un comentariu vag, imprecis, privind realitatea ca atare de Liviu Antonesei se înscrie în veritabila proză de idei. La fel, povestirea Lili de Robert Șerban. În sfera prozei esoterice, s-ar încadra Ochii lui Gabriel de Olimpiu Nușfelean, Ultima vânătoare de Șerban Tomșa; Adrian Ioniță sondează granița dintre anotimpuri și impactul acestui moment (din an) asupra sufletului. Piesa lui se intitulează Astenie. Cu Faună de apartament sau Despre cum a scăpat autorul din ghearele cărții, Remus Valeriu Giorgioni se plasează între prezentul citadin și oniric, poate în replică la Timpuri noi de Ovidiu Bufnilă. Sugestia acvaticului și a terorii pe care ar declanșa-o natura într-un moment apocaliptic, o regăsim în Pirania de Grigore Chiper.

Felix Nicolau, Adrian Buzdugan, Leonard Ancuța, Marian Coman, Emanuel Luca, Sorin Mihai Grad, Lucian Merișca, Alexandru Potcoavă, Liviu G. Stan, Aleksandar Stoicovici propun creații care prezintă destine în derivă. În clasa prozei însuflețitoare a ambientului uman, reținem: Porțelan cu elan de Yigru Zeltil, Câinele de lemn și jumătatea de matrioșcă de Cosmin Perța. Distanța de discreție e un ecou al vieții noastre cotidiene prestabilite în norme impuse de bănci, astfel încât vom păstra distanțe exacte, impuse de mai cine știe cine, față de propriul sine – crede Vasile Baghiu. Ca într-un tablou de Leonardo da Vinci, își fixează Oleg Garaz Ocupanții din ograda lui Gavril. Unul cel puțin, ca în Cina cea de taină, va trăda. Emilian Galaicu-Păun, Adrian Suciu, Alexandru Petria își fixează personajele, pentru care nu mai este timp să depășească probleme, în preocupări desuete. După titlurile din Cuprins, putem identifica momente ale zilei: Întoarcerea acasă de Matei Bâtea, Cina de Attila F. Balazs, hobby-uri: După țigări de Florin Irimia, Jucând șah de Marius Surleac, dragostea neîmplinită: Perechea de rezervă de Ionuț Caragea, Ellen Lee de Oliviu Crâznic, Nopți de nesomn de Mircea Pricăjan, aspecte de viață religioasă: Ioan de Ștefan Doru Dăncuș, Fecioara Maria și pruncul de Dmitri Miticov, consecințe ale dorului, ale traiului dedus din profesii actuale: Masca de taximeTRIST de Andrei Răcășan, ale adorației sincere: Bunicul divin de Emanuel Pope. Alte titluri sunt exotice: 1 la 1 cu LeBron James de Ștefan Bolea,  Micuța B.B., asasina fantastică de Dorin Cozan etc.

De la dialogurile convenționale pe care le impune o greșeală de apel telefonic, din incipitul prozei Lumină și aer pentru cactuși de Cornel Nistea, se ajunge înspre epilog, la subiecte filosofice despre moarte. Motivul insistenței în conversație rezultă din impresia apelantului bărbat, că vocea de la capătul celălalt al firului aparține unei femei frumoase. Când flirtul nu reușește la prima vedere sau la primul apel, sunt semne că va avea sorți de izbândă când se atacă subiecte serioase de către cei doi interlocutori care doar se aud. Din păcate, au rutina solitudinii și nu se rup de ea pentru o întâlnire față-n față. Personajul martor descoperă în final esența: convorbirile telefonice sunt pentru el o adevărată gură de aer, tot după cum, într-un mediu favorabil de seră, care oferă totul unor cactuși, te miri ce le lipsește acestora de „nu viețuiesc într-un număr mai mare”. „Lipsa de lumină și de aer” este răspunsul.

În genul lui Urmuz scrie Gh. Swartz. Un defect neameliorat este în stare să te captureze cu totul. O carie netratată produce o cavitate în care „d-l Gough băgă mâna până la cot”. Personaje contemporane populează proza lui Bedros Horassangian. Fostului premier, Emil Boc, care atribuie un rol bizar revistelor, de a-și face pe căldură, vânt cu ele, îi este încă neclar dacă e bine să-și comande, acum sau mai târziu, o statuie ca a lui Mihail Kogălniceanu (premierul lui Al. Ioan Cuza). Gabriel Liiceanu și Caius Dragomir sunt prezentați în ipostaze apropiate de ceea ce știm în realitate (oficial) despre ei.

În Cum mi-am pierdut și regăsit în aceeași zi inocența, de Igor Ursenco suntem părtașii unor noi învățături, care ne aduc aminte de cele date de Neagoe Basarab, fiului Teodosie. De data aceasta, învățăturile despre Basarabia, despre istoria națională sunt predate de bunic. Într-un dialog deschis cu acesta (om sfătos și inteligent, cu profunzime patriotică), nepotul, școlar încă, sosit rapid de la școală, într-un extaz de cunoaștere, află despre adevărurile mari ale vieții, toate venind în consecința întrebării auzite în clasă, de la profesori: „Ce înseamnă să-ți pierzi inocența?”. Concluzia: toate se află la vremea lor și este bine să-ți trăiești vârsta. Înțelepciunea înseamnă să afli multe, dar și să spui despre ele numai când poți fi auzit. Altfel, periclitezi vraja dialogului revelatoriu. Fragmentul de proză se situează, cu multe unghiuri, în perimetrul grav al filosofiei.

Literatura feminină este prezentă prin câteva dintre numele semnificative: Florica Bud, Carmen Firan, Maria Postu, Ruxandra Cesereanu, Ivona Boitan, Anamaria Peride, Carmen Manuela Măcelaru, Liliana Corobca, Rucsandra Pop, Lucia Dărămuș, Cristina Nemerovschi,

Călătoria, somnul sunt motive perpetui care se îmbină cu motivul modern al trenului, pe o suprafață de fix patru pagini, atât cât are excelenta proză semnată de Carmen Firan, Căciula rusească. Piesa este un tot, cu incipit, conflict, punct culminant și epilog. Grija pe care Boris o exprimă în fel exagerat, pentru soția Olga, poate fi comparată cu insistențele pe fantasmagorii ale conului Leonida. Tehnica este a povestirii în ramă. Într-un spațiu casnic, unde se recapitulează, de către cei doi soți, Boris și Olga, detaliile unei călătorii obișnuite, au loc plecarea și revenirea protagonistei, care pare a călători numai între puneri la punct ale vieții. Gândurile că ar fi putut avea un soț mai bun ca Boris de asemenea, marchează nestatornicia Olgăi, tendința ei de a nu se mulțumi cu darurile prezentului. Zona Manhattan este o țintă perfectă și rămâne la acest nivel de popas ideal, din cauza surprizei care dă totul peste cap, planificările și vizita în sine (alt motiv) pe care Olga trebuia s-o facă la spital, verișoarei sale. Spaima de lume, transmisă de soț, o împovărează cel mai mult în compartimentul trenului. După un somn bun, „își duse mâna la cap și i se puse un nod în gât. Nu mai avea căciula. (…) În schimb, bărbatul din față avea pe cap exact căciula ei rusească. Probabil i-o luase când ațipise. O trecură transpirațiile, de data asta de necaz și de frică. Se uită la el fix. O namilă de om”. Cu toate acestea, Olga reușește să-și recupereze căciula. Așa crede. Ajunsă în fugă acasă, își descoperă căciula (de negăsit în tren) în gluga paltonului, alături de cea luată de pe creștetul călătorului. Deci, a furat. Reparația, de a înapoia omului din compartiment, căciula șterpelită, nu se mai întâmplă, deși „câteva săptămâni a stat în ziarul din Queens anunțul că în trenul expres F a fost găsită o căciulă rusească”.

Fluența și logica expunerii sunt aspecte de stil ale distinsei autoare, Carmen Firan.

Motivul deșertului, rar la noi, nu apare din nostalgie sau din plăcerea de a vizita oaza El-Djari, ci din nevoia învățării la fața locului, despre nemurire: „Nimic nu se șterge în deșert”. Atributele deșertului sunt calme datorită particularității presupuse de gen: scrisoarea se citește departe de locul pe care-l evocă. Diana Adamek semnează o proză elevată; este nevoită să refacă (și-i reușește) imaginea unei zone care impresionează și agresează totodată.

Cartea merită citită întrucât reunește la un loc stiluri diferite. Temele și motivele sunt dintre cele mai diverse.

Lasă un răspuns