Moment. Lirică, de Dan Ionescu

Tăcerea se refugiază în mine

și stă, fără a vorbi nimic

despre ce are de gând să cuprindă la noapte,

dar a doua zi, pe la cinci,

începe să-mi spună

ce a mai deslușit pe drum.

Picăturile de apă,

întrevăzute, în bătaia lunii, pe găleata de lemn

– suspendată în cercul de piatră al fântânii -,

se aud noaptea,

când ia apă un consătean…

 

Cade clipa din ceas!

 

O părere la “Moment. Lirică, de Dan Ionescu

  1. Vindecarea aripei rupte

    Umblând – ades – prin gând pustiu,
    Cuvinte caut și le scriu

    Să-și cheme-n vers silabele acasă,
    Și dorul de catren nu mă mai apasă…

    Petre Cazangiu

Lasă un răspuns