Mirela Teodorescu: CALEA EROILOR – ISTORIA UNEI CAPODOPERE – Cronică de film

descărcare

CALEA EROILOR – ISTORIA UNEI CAPODOPERE  – Cronică de film

de Mirela Teodorescu

CALEA EROILOR – ISTORIA UNEI CAPODOPERE este un film dedicat Ansamblului Monumental de la Târgu Jiu al lui Constantin Brâncuşi.

Lucrările monumentale au fost realizate în baza unui proiect, care aşa cum mărturisea chiar Constantin Brâncuşi era alcătuit din elemente arhitecturale cu valoare simbolică: „o alee, care plecând de pe digul Jiului, care este locul de evocare al actelor de vitejie gorjeană, ar trece pe sub un portal, ce în viitor ar marca şi intrarea în grădina publică, pentru ca, continunând spre biserica ce se renovează, să se termine această cale ce va purta chiar şi denumirea de Calea Eroilor, la monumentul recunoştinţei, întruchipat dintr-o coloană înaltă de circa 29 m, înălţându-se fără sfârşit, aşa cum trebuie să fie şi recunoştinţa noastră.”
Ansamblul a fost inaugurat la data de 27 octombrie 1938 şi reprezintă un omagiu adus eroilor căzuţi în timpul primului război mondial.

Complexul operelor este asimilat cu un sanctuar arhaic similar celui de la Stonhedge făcând legătura între trecut şi prezent, ăntre viaţă şi moarte.

Filmul este un documentar de excepţie cu elemente artistice traditionale populare. Autorul, Horia Muntenuş, ne prezintă istoria unei capaodopere, Coloana Infinitului.

Acest documentar are cinci părţi: I.Facerea, II.Călăuza,  III.Sacrilegiul, IV. Anul 2000 , În crucea mileniilor, V. Între clipe,  fiecare prezentând o secvenţă din istoria capodoperei Brâncuşiene, culminând cu momentul restaurării sale.

Filmul întâmplărilor şi evemnimentelor este ilustrat de o documentare temeinică, de o cercetare îndelungată care aduce în prim plan mărturii şi documente inedite. Este o radiografie a atitudinilor, percepţiilor publice dar şi a tratamentului (nemeritat) la care a fost supusă de-a lungul vremii.

Autorul filmului declara: „In Coloana fără sfârşit este cuprinsă şi această atitudine, această hotărâre a spiritului: de aceea i s-a dat omului Coloană vertebrală: să îşi ţină spatele drept şi fruntea în puterile Cerului”.

Coloana sonora este una de excepţie, încadrându-se perfect cu mesajul filmului.

„Nici  nu ştiţi ce vă las eu vouă!” spunea Constantin Brâncuşi.

O părere la “Mirela Teodorescu: CALEA EROILOR – ISTORIA UNEI CAPODOPERE – Cronică de film

  1. Organizate la Craiova, Zilele lui Brancusi („La Craiova m-am nascuta a doua oara” – dupa cum bine spunea chiar Constantin Brancusi) s-a prezentat filmul documentar artistic „Calea Eroilor- Istoria unei capodopere” in regia lui Horia Muntenas, un brancusolog, care a depus mult efort in strangerea si prezentarea unor documente si marturii inedite. Acest documentar, prezinta intr-o forma dramatica, istoria Ansamblului Monumental de la Tg Jiu, de la „Facere” pana in prezent , insotita de o coloana sonora care marcheaza pas cu pas mesajul filmului.
    Mesajul filmului este sa nu ne pierdem identitatea, sa nu ne uitam originile.
    Coloana fara sfarsit a lui Brancusi este bine „infipta” in pamantul stramosesc, si de cate ori suntem pe punctul sa ne uitam originile sa mergem si sa ne incarcam cu energie care vine din interiorul pamantului stramosesc si sa ridicam fruntea si privim spre cer, si sa ne tinem spatele drept. Coloana fara sfarsit a lui Constantin Brancusi este „coloana nostra vertebrala” ce nu trebuie ‘plecata niciodata.

Lasă un răspuns