Mirela Teodorescu: Barierele minţii. Trăieşti cum gândeşti

images

Mirela Teodorescu: Barierele minţii. Trăieşti cum gândeşti

În viaţa de zi cu zi sunt situaţii când ne plafonam, când nu ne iese ceea ce ne dorim, când drumurile sunt încurcate, când nu putem performa ceea ce ne dorim, când nu putem ajunge la nivelul la care ne dorim.

Cum putem identifica motivele, cauzele pentru care nu ne mişcăm in direcţia dorită?

Cum să găseşti ideile prin care să te muţi din locul, starea în care eşti şi să ajungi la starea, locul în care îţi doreşti să fii?

Diagnoza stării pleacă de la două elemente de bază care te conduc în viaţă:

  1. Claritatea – te orientează, ştii ce vrei să faci, încotro te îndrepţi, arată cum gândeşti;
  2. Starea – arată cum te simţi, arată forţa, vitalitatea, energia de care dispui când faci pas după pas pentru a-ţi atinge scopul, pentru a merge pe direcţia dorită;

In cartea lor, The power of full engagement,  Jim  Loehr şi Tony Schwartz  afirmă:

 “Every one of our thoughts, emotions and behaviors has an energy consequence, for better or for worse. The ultimate measure of our lives is not how much time we spend on the planet, but rather how much energy we invest in the time that we have. Performance, health and happiness are grounded in the skillful management of energy.”

Dispunând aceste  două elemente, energia şi claritatea, pe cele două axe obţinem patru cadrane fiecare dintre ele determinând o stare distinctă în care ne putem afla la un moment dat.

Cadranul 1: Fricţiune internă

 

În această stare, ai foarte puţină energie, forţa, vitalitate şi foarte puţină claritate. Eşti într-o stare de apatie. Este o stare în care nu ne dorim să fim, dar alunecam în ea fără să vrem.

Cum ieşim din ea? Cum depăşim situaţia? Ieşirea se face cu trecerea timpului, pentru că stările mentale, emoţionale nu sunt permanente, sunt valuri. Trecem prin stări de furie, frustrare, tristeţe, nemulţumire, bucurie, exuberanţă în valuri precum un “montagne-russe”.

Raportul dintre lipsa de claritate şi energie apare ca un conflict intern, ca o fricţiune internă, ca să ieşi din această stare trebuie să te mişti. Inteligenţa corpului spune că este mai bine să te mişti, să nu stai în aceasta stare, să nu te macini în interior, acest lucru se face prin puterea voinţei. Când eşti în stare de conflict interior îţi erodezi puterea voinţei şi trebuie găsită calea de a ieşi din această stare.

Cadranul 2: Fantezie

Starea corespunzătoare acestui cadran este caracterizată de multa energie, este o stare bună, entuziastă, confortabilă, o stare de bine, dar nu ştii încotro te îndrepţi, există o confzie. Starea aceasta provine după un act în care ai vîzut un film bun, ai dansat pe ritmuri antrenante, ai mâncat o mâncare bună ai o stare chimică internă bună, ai avut o discuţie plăcută, eşti într-o stare de reverie.  Este o stare de fantezie, de escape. Poţi fi productiv fără prea mare efort dar nu evoluezi către un scop mai înalt decât cel pe care-l deţii, la care eşti acum. Nu este indicat să stai prea mult în această stare.

Cadranul 3: Frustrare

 

Aceasta stare este specifică performerilor “burn out”, cei ce vor mai mult, ai viziune clară, ştii ţinta dar nu ai suficientă forţa, energie, fantezie. Dacă stai prea mult timp în această stare în care energia nu te ajuta, se ajunge la frustrare.

Cadranul 4: Flux

Aceasta este starea dorită. Când suntem în starea de flux, timpul trece repede, eşti absorbit de ceea ce faci, nu simţi efort, te bucuri de ceea ce ţi se întamplă, trăieşti momentul la maxim, totul îţi iese. Este o senzaţie de combinaţie între energie, forţă, vitalitate şi foarte mare claritate, ştii încotro te îndrepţi, ce ai de făcut. Este o stare în care nu poţi să stai tot timpul, ea vine, pleacă, revine.

Fantezia şi frustrarea te îndepărtează de conflictul interior. Toate aceste stări depind de capacitatea creierului de a diagnostifica starea şi de a lua măsuri de tratare.

Diagnosticare înseamnă să identifici în ce stare eşti, în ce stare stai mai mult, cât de mult poţi să stai în starea de flux. Toate aceste stări depind de evaluarea făcuta de cele trei creiere: reptilian/ arhaic, limbic/emotional şi neocortexul.

Vorbind de forţa gândului trebuie să amintim povestea lui Joe Dispenza – doctor specialist în neuroştiinţe, care în urma unui accident de circulaţie a avut 6 vertebre fracturate în coloana, multiple fracturi, fragmente osoase în maduva spinării şi alte câteva vertebre într-o stare foarte proastă. Medicii i-au pus un diagnostic destul de grav – nu credeau că va mai merge vreodată – şi i-au recomandat o intervenţie chirurgicală complexă, în care să-i introducă o tijă pe toată lungimea coloanei, pentru a o susţine.

Principiul în care credea Dr. Dispenza este ca puterea care a creat corpul  îl şi vindecă. Momentul în care a luat decizia a fost critic, deoarece a trebuit să creadă cu adevarat că poate aplica acest principiu, astfel încât să treacă de la filozofie la aplicarea practică, încât să vadă dacă poate crea unele efecte în corpul său.

Dr. Dispenza a luat două decizii. Prima: nu va lasa să treacă nici un gând fără să-l verifice. A doua: dacă crede în aceasta putere, e posibil să poată crea o relaţie cu ea, să interacţioneze cu ea, să-i dea un model şi niste instrucţiuni.

Zilnic, timp de două ore dimineaţa şi două ore seara a re-creat în mintea sa fiecare vertebră în parte. Acesta era planul pe care dorea să-l “vada” subconştientul său. În zece săptămâni şi jumătate Dr. Dispenza s-a întors la birou, la munca sa, avea pacienţi, mergea, nu avea nici un ghips şi nu făcuse nici o operaţie.

Conceptul de neuro-plasticitate ne spune că ori de câte ori învăţăm ceva nou, facem noi conexiuni prin sinapse. Învăţarea creează aceste conexiuni, reamintirea menţine şi susţine aceste circuite. E nevoie de câteva repetiţii pentru a face ca grupuri de neuroni să înceapă să creeze relaţii pe termen lung. Conceptul de evoluţie a creierului se referă la a învăţa lucruri noi şi a avea experienţe noi.

Creierul este un organ anatomic, nu cu mult diferit de ficat sau rinichi. Dar mintea este atunci când creierul este în acţiune, când lucrează. Mintea este ceea ce “face” creierul.

Avem trei creiere într-unul, trei creiere care ne permit să trecem de la “a gândi” la “a face”, la “a fi”. Creierul care gândeşte este neurocortexul (partea mare, cutată). Este aşa pentru că în această formă sinuoasă poate intra mai mulăa materie cenuşie.

 

 

Această parte este creierul nou, creierul care gândeşte când învăţăm informaţii şi fapte noi. Nu e suficient să învăţăm informaţie. Putem învăţa toate cuvintele din dicţionar, putem citi un manual, putem asculta nişte înregistrări audio, totuşi toate aceste informaţii sunt încă stocate în creierul care “gândeşte”.

Pentru a activa al doilea creier trebuie să aplicăm ceea ce am învăţat. Trebuie să personalizăm, să demonstrăm, să ne modificăm cu adevărat comportamentul. Când facem asta vom avea o nouă experienţă. Când trăim acea experienţă nouă, când suntem în mijlocul ei şi folosim toate cele 5 simţuri, iar informaţiile de la simţuri se duc către creier prin cele 5 căi diferite, atunci neuronii se grupează şi forţează creierul să elibereze substanţe biochimice. Acele substanţe biochimice se numesc sentimente. În momentul în care avem un sentiment nou, înseamnă că avem o experienţă nouă. Sentimentele şi emoţiile sunt produsul final al experienţelor.

            Cunoaşterea este pentru minte, experienţa este pentru corp. Trebuie să învăţăm corpul ceea ce mintea a înteles din punct de vedere intelectual.

Când suntem în stare să facem asta, al doilea creier (numit creierul limbic – creierul ce elibereaza substantele biochimice, creierul emoţional) se activează. Acum lucrează două creiere împreună. Acesta este creierul „a face”.

Trecem apoi de la „a face” la „a fi”. Acest al treilea creier este cerebelul şi ne referim astfel, la subconştient. El ne permite să ţinem minte abilităţi, reacţii emoţionale, comportamente, condiţionari, amintiri asociate. Dacă practicăm asta de suficiente ori procesul devine subconştient, condiţionând neuro–chimic corpul să le memoreze, împreună cu creierul conştient.

Un exemplu: atunci când eram mici şi cineva ne întreba cum se scrie un cuvânt şi nu puteam să ne amintim, mâna îl scria în aer; atunci când nu ne amintim un număr de telefon, corpul îl ştie şi îl formează.

            Asta înseamnă că “trupul a devenit minte”. Aşa se formează un obicei, atunci când trupul devine minte. Dacă repetăm experienţa de multe ori, ea este stocată în sistemul subconştient, numit sistemul „A FI”.

Doctorul Joe Dispenza spune că ”Daca nu putem gândi mai bine decât ne simţim, nu ne vom schimba niciodată”.

 

 

Referinţe

 

Andy Szekely, 2015, Cum identifici cauzele problemelor.

Jim  Loehr, Tony Schwartz, 2003,   The power of full engagement.

Joe Dispenza, Evolve Your Brain: The Science of Changing Your Mind (Health Communications, Inc., 2007),

Joe Dispenza, 2012,  Breaking the Habit of Being Yourself: How to Lose Your Mind and Create a New One (Hay House, 2012).

Joe Dispenza, 2014, You Are the Placebo: Making Your Mind Matter.

Liliana Stanciu, www.eliberareemotionala.ro

 

 

Lasă un răspuns