Mircea Eliade: Romanul adolescentului miop. Analiză, de Dan IONESCU

2.

Ambiția primordială a tânărului este să sublinieze cel puțin egalitatea în spirit cu exponenți ai mai vechii generații: „Noi, adolescenții de atunci, eram treji spiritualicește și trupește”.

Afirmația: „Doream altceva, visam altceva” aparține unui ins care dispune de sentimentul singularității, care presimte că poate fi lider; își dă seama că fondul este asigurat, pentru a deveni liderul de frondă al unei generații, trebuie numai scânteia.

Scânteia va fi dată probabil de apariția unui roman adresat masei juvenile, care să ia din pagini, imboldul necesar, iar el, tânărul Eliade, e în stare să-l elaboreze. Ajungând să gândească pentru toată generația, considerăm că adolescentul miop este un lider veritabil. Sarcina de a transforma leatul căruia îi aparține devine ea însăși personaj.

În afara scopului general pe care și-l asumă, de lider, tânărul, elev la liceul Spiru Haret, mai are unul personal, de a scrie „despre colegii și profesorii lui”.

Protagonistul este un adolescent care nu vrea să fie ca alții. Începe să fie interesat de propria persoană și de realitatea văzută cu propriii ochi. Avântul și-l ia din ideea că literatura nu înseamnă doar inspirație, importantă e și propria-ți viață, al cărei curs poate fi dezbătut într-o carte. Este o orientare modernă aceasta, de a monologa pe baza propriului sine.

Creația propriu-zisă se inițiază de la întocmirea fișei morale a lui Robert, un coleg. Antiteza dintre cei doi pune în lumină o psihologie aproape anacronică astăzi întrucât ambițiile adolescenților din romanul lui Mircea Eliade se acutizau pe teme culturale. Modelul lor de bază era intelectualul. Robert are gestul de a imita atitudinea unor gânditori, prinsă în poză. Deși este un adversar declarat al protagonistului benign, totuși Robert îi recunoaște acestuia forța și talentul de a da la iveală un roman consistent, se vede inclus în perimetrul livresc și începe să poarte măști, deci să nu mai fie el însuși, se dedublează în ceea ce autorul (adolescentul miop) i-a spus că ar vrea să-l transforme. Robert fuge de el însuși de teamă să nu fie surprins într-o ipostază ridicolă și aceea să fie trecută în carte. Se abandonează ideii universului livresc, însă tot într-o formă cabalistică. Pretenția de a deveni personaj pozitiv nu este suficient de serioasă.

Deducem latura morală a adolescentului miop, din ceea ce acestuia nu-i place la Robert: „Mă supără Robert pentru că este sentimental, mărginit și încrezut”. Prin urmare, protagonistul este rațional, un individ urban, civilizat, comunicativ, tolerant în acceptarea altor idei, are un caracter natural, nu de superioritate. Infatuarea produce rău celui care o trăiește. Perdant devine înfumuratul însuși: crezând despre sine că este superior tuturor, riscă să fie disprețuit și ocolit de ceilalți și să se izoleze într-o lume fictivă.

Romanul adolescentului miop, de Mircea Eliade este bazat pe jurnal și fiecare dintre file conține un element nou de conduită, însușit fie din cărțile citite, fie din propria voință de a deveni. În concluzie, comportamentul pe care și-l impune acest june ambițios, de la un moment dat înainte, constituie un model de succes pentru oricine.

Intrăm în atmosfera Bucureștiului interbelic, al cărui punct principal de petrecere a vremii vacante era parcul Cișmigiu.

Lasă un răspuns