Mihai Eminescu: Stau în cerdacul tău. Sonet interpretat de Dan Ionescu

 

imagesSonetul exprimă ideea expectativei. Este un fel de intrigă întrucât lectorului i se trezește o curiozitate despre un moment mult așteptat.

Viziunea romantică se deconspiră prin amplasamentul protagonistului în natură. El este singur, doar mediul îi preia din stare.

Perspectiva este celestă. În așteptarea unei îmbrățișări, poate din partea iubitei, tânărul este ocrotit de ansamblul naturii.

În catrenul al II-lea, se schimbă perspectiva, de la una celestă, intermediară, la alta terestră, chiar intimă. Admirația față de persoana vizată se exprimă cu ajutorul epitetului (mâna) „cea fină” – epitet care subliniază aspectul mâinii, metafora ,,în val”, întrebuințată pentru podoaba capilară, epitetul metaforic și cromatic ,,de aur”.

Conjuncția „dar”, care deschide a II-a secvență, exprimă o opoziție la viziunea anterioară, adică indiferent de cât de spectaculos este cerul nopții, totuși în centrul atenției (celui care pândește din cerdac), se află femeia admirată.

Putem reconstitui un portret al femeii: sensibilă, cochetă și în același timp, fragilă, blândă, preocupată de ea însăși, încât nu-l observă pe admiratorul ei. Pe ea o interesează numai ceea ce-i oferă oglinda. ,,În lumină” este o metaforă, fie pentru lumânarea aprinsă, fie pentru oglinda în care se reflectă eventual raza lunii: „Dar prin fereastra ta eu stau privind /
Cum tu te uiți cu ochii în lumină”.

Pe de altă parte, femeia este confuză, privește pierdută în spațiu.

Portretul este continuat conform esteticii romantice: „Ai obosit, cu mâna ta cea fină /
În val de aur părul despletind. // L-ai aruncat pe umeri de ninsoare, / Desfaci visând pieptarul de la sân, / Încet te-ardici si sufli-n lumânare…”.

Vestimentația este specifică secolului al XIX – lea.

Stihul: „Încet te-ardici si sufli-n lumânare…” spulberă visurile admiratorului. Scena s-a încheiat. Ultima terțină îl readuce în primul stadiu, dar de o însingurare mai mare. Versurile confirmă pierderea iluziei:

„Deasupra-mi stele tremura prin ramuri
În întuneric ochii mei ramân,
S-alaturi luna bate trist în geamuri”.

 

Stau în cerdacul tau, de Mihai Eminescu

Stau în cerdacul tau… Noaptea-i senina.
Deasupra-mi crengi de arbori se întind,
Crengi mari în flori de umbra ma cuprind
Si vântul misca arborii-n gradina.

Dar prin fereastra ta eu stau privind
Cum tu te uiti cu ochii în lumina.
Ai obosit, cu mâna ta cea fina
În val de aur parul despletind.

L-ai aruncat pe umeri de ninsoare,
Desfaci visând pieptarul de la sân,
Încet te-ardici si sufli-n lumânare…

Deasupra-mi stele tremura prin ramuri
În întuneric ochii mei ramân,
S-alaturi luna bate trist în geamuri.

Lasă un răspuns