*Mărturie făcută de Gheorghe Dumitrică (din satul Molănești), în anul 1937

download

Mărturii* deosebite de pe vremea ocupației (Primul Război Mondial)

La cântarea întâi a cocoșilor, pornirăm pe Valea Jiului în sus. Ajunsesem la defileu, întâlnirăm puțin inamic și-l aruncarăm înapoi. La 4 septembrie, am ocupat localitatea Petroșani. Am stat aici până la 14 – 15 septembrie și am ocupat pozițiile de la Merișor. Ne pomenim cu un bombardament puternic. Ascunși în tranșee, trăgeam foc cu mitraliera ce răpăia ca o ciocănitoare. Trăgătorul căzu lovit de o schijă. Îi luai locul. Eram înconjurat de două părți și muniția era pe terminate. Se porunci retragerea. Formăm tranșee la Bănița, dar dușmanul ne urmări și aici, am fost scoși din poziție și azvârliți până la Petroșani. Dușmanii ne atacă cu furie și suntem azvârliți din Petroșani cu pierderi mari. Luăm și noi atacul, ne urcăm pe munte și începem să secerăm rândurile inamice.

Dup ce am învins, compania noastră a fost schimbată și eu am fost mutat în regimentul 27 Teleorman. Făcurăm tranșeele pe valea râului Argeș, apoi ne mutarăm la o cotitură a Neajlovului lângă o pădurice. Eram gata de luptă. Trecem Neajlovu, o luăm în susul lui și cădem în spatele dușmanului, care era aproape. Deodată, pe nesimțite, din pădurea de unde plecasem, se pornește un atac nemaivăzut. Se vedea că am fost trădați. Soldații bulgari apăreau din pădure și germanii ne atacau din două părți. Dușmanii veneau viforos. Mitralierele românești secerau valuri după valuri, noi seceram întruna, dar numărul lor creștea. Țeava mitralierei roșise, dar nu înceta. Mă cuprinse jalea: locotenentul căzuse, camaradul meu era mort, fața îi era năpădită de sânge.

Dușmanul sări lacom pe noi, ca niște barbari, omorâră pe răniți și pe noi, care mai rămăsesem, ne târa cu ei peste Dunăre. Nu mai rămăseseră din regimentul nostru decât vreo două sute de oameni.

Eram prizonieri. Am fost dezarmați și împinși cu baioneta de la spate către un lagăr de vite. Hainele ni le schimbară și ne dădură în locul lor niște zdrențe, pe care nu puteai să le porți. Noaptea fu un ger de crăpau pietrele și noi cu haine de saci tremuram și ne băgam unu-n altul să ne încălzim. Nimeni nu îndrăznea să zică o vorbă, că viața i se curma de baionetă sau de glonțul soldatului bulgar. Dimineața opt din oamenii noștri erau înțepeniți. Nu mâncasem de două zile. Ne porni între două rânduri de santinele. Prin părțile pe unde treceam, oamenii ne arătau pumnul și mormăiau înjurături. La Rusciun erau și ofițeri de-ai noștri tot cu haine făcute din sac, nu se deosebeau de noi. Făcurăm un fel de lagăr pe-o miriște și ne dădură niște pâine făcută din tărâță mestecată cu nisip, scârțâia între dinți. Plecarăm către Șiștov (localitate în Bulgaria, n. r.) și de aici, uzi și frânți de oboseală, ne târârăm o zi și o noapte până la Setoi, unde fuserăm puși la muncă. Căram pietriș din râul Bușița de la doi kilometri, din zori până noaptea, târând după noi roabele și bocancii fără talpă. Soldații strigau: „La muncă, români!”. Voinicul bulgar tăbăra cu un ciomag plin de noduri și lovea unde nimerea. Plini de sânge și leșinați, cădeau și alții mureau. Credeam fericit pe camaradul care murise lângă mine, pentru că scăpase de chinuri.

Iarna a doua pe care am trăit-o în Bulgaria a fost cea mai mare nenorocire. De ger, a trebuit să ne îndesăm și mai mult în grajdul ud, așa că păduchii făceau grozăvii și au curățat mai mult de jumătate din camarazii mei.

Trupurile lor zac și acum într-o groapă mare din apropierea orașului. Nu le-a fost dat să moară pe pământul țării. Dimineața trebuia să ne spălăm la un râu, de unde ieșeam pe jumătate înghețați.

Ce bucurie când ne-am văzut iar la malul Dunării în ziua de 20 martie 1918.

*Mărturie făcută de Gheorghe Dumitrică (din satul Molănești), în anul 1937, lui V. Vârcol, care atunci era insp. general școlar.

3 păreri la “*Mărturie făcută de Gheorghe Dumitrică (din satul Molănești), în anul 1937

  1. Mesaj din sânge cald de camarad

    – Ce-ar fi – din groapă – vă provoc
    Pe voi – liderii lumii – la un joc:
    Să fiţi în primul rând – veşnic noroc! –
    Şi-atunci când inamicul strigă : FOC!?

    Petre Cazangiu

Lasă un răspuns