Premiera: Stampe azere cu parfum oriental- la TVR2- duminica, de la ora 12.00

cap compas1 12 iulie

Mariana Rusen: Stampe azere cu parfum oriental: de la Tufandag, la Moschea  din Ganja şi mormântul poetului Nizami

 

În premieră la Cap Compasduminică, 12 iulie, de la ora 12.00, la TVR 2 şi TVR HD

 

În această săptămână, echipa Cap Compas ajunge în Azerbaijan, ţara cu 9 zone climatice dintre cele 11 existente pe Pământ (cu clima ce trece de la cea alpină la cea sub-tropicală), cu un relief divers, cu izvoare termale şi cu singura sursa de petrol cu proprietăţi curative din lume.

După Tufandag, locul în care ajungi la propriu cu capul în nori după ce telefericul te duce la peste  4000 de metri altitudine, Cap Compas ajunge la Ganja, oraşul istoric al cărui nume vine tocmai de la perşi şi care înseamnă comoară. Şi într-adevăr, Ganja este o comoară la vedere care te încântă nu numai pentru că îmbină tradiţia cu modernitatea, ci mai cu seamă pentru că îţi dă ocazia unică de a auzi cum sună limba persană .

 

Periplul continuă prin Gabala (menţionată de istorici în scrierile lor încă din secolul I d.H), apoi prin Naftalan (care în limba greacă înseamnă petrol sau, mai precis, cumpărător de petrol), centrul spa-urilor sau a băilor de petrol, atât de cunoscute în întreaga lume.

 

Tot în această ediţie, la Cap Compas putem vedea unul dintre puţinele monumente din lume dedicate unui poet a cărui operă constă doar în cinci scrieri. Este vorba de poeme pline de învăţături şi patru romane istorice, toate cunoscute sub numele de Cvintetul lui Nizami.- operă larg apreciată din Afganistan şi Azerbaidjan în tot Iranul, Kurdistan, până în Tadjikistan.

 

Creaţia lui Nizami este mărturia unei gândiri profund ancorate în valorile de referinţă ale umanităţii şi a unei culturi prodigioase. Muzeul este în egală măsură şi un templu al frumosului unde, printre sculpturile  şi tablourile expuse, te bucuri de alchimia parfumului oriental, cu miresme persane şi gust dulceag de naşarab, vestitul vin din rodii.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.