Marghioală, Marghioală…

25 septembrie

1913 – S-a născut Maria Tănase, celebră interpretă de muzică populară românească (m.23.06.1963).

Marghioală, Marghioală…

de Liviu Florian Jianu

 

Marghioală, Marghioală,

Când îţi văd suveica goală,

N-aş mai aştepta apusul,

Să îmi joc în dânsa, fusul –

 

Să tot torcem fir de lână,

Unu-n altul, împreună,

Nu ne-ar mai ajunge viaţa,

N-ar da zorii, dimineaţa!

 

Marghioală, Marghioală,

Vino să te ţin în poală,

Să îţi mângâi, a desface,

Trandafirul din găoace –

 

Desfoindu-te de frunze,

Să-ţi storc zmeura din buze –

Să te învelesc cu gura,

Să-ţi muşc fragile şi mura –

 

Marghioală, Marghioală,

Să te ar cu mine, goală,

Să îţi las, cântând, vâlceaua

Să-ţi fac iar, şi iar, safteaua!

 

24 septembrie 2012

 

Lasă un răspuns