Marcu Mihail Deleanu: Trial – o carte complexă. Recenzie, de Andreea-Ştefania Albulescu

trial

Marcu Mihail Deleanu şi-a obţinut titlul ştiinţific de doctor în filologie la Universitatea din Timişoara. S-a născut la 21 februarie 1940 în Boiu, comuna Albeşti, judeţul Mureş. A absolvit Şcoala Generală din Boiu şi liceul la Şcoala Medie de Băieţi din Sighişoara. A studiat la Facultatea de Filologie a Universităţii din Timişoara. În 2003 a fost ales în consiliul de conducere al Societăţii Române de Dialectologie.

Volumul de proză scurtă, Trial, publicat în 2014, la Editura David Press Print, are ca fundal viaţa de la sat.

Liniştea vagonului, în prima povestire, Domnule, câtu-i ceasul?, este întreruptă de o întrebare adresată de un ţăran. O femeie deranjată de tonul pe care îl folosise omul, îl avertizează pe soţ să nu-i răspundă. Totuși, după insistenţele bătrânului, soţul femeii îi va spune cât e ceasul.

Alt personaj pe care autorul ni-l descrie este Costel, cel care la doisprezece ani, când s-a angajat la săpat şanţuri, ajutase un tânăr: „A ajuns ucenic pentru purtat geanta cu scule şi adus apa…; aşa a început el lăcătuşeria.”.

În diegeza Trial, ne vorbeşte despre consfătuirea de trei zile desfășurată într-un loc prea mic şi fără ventilaţie. Pe băncile prea scurte din gară dormeau navetiștii, visând la căldura patului.

În proza lui Marcu Mihail Deleanu, aflăm o lume a neîmplinirii, a vagabondajului spiritual şi afectiv, a disocierii amânării. Scriitorul este pus între a fi propriul său Mecena şi, simultan, măscăriciul acestuia.

Venind dinspre critică, Marcu Mihail Deleanu îşi propune şi reuşeşte structuri epice cât mai înscrise prozei româneşti din anii optzeci. Deşi variate ca formulă, povestirile se rotunjesc, neuitând clasica lege a închiderii în cerc, dar deschizându-se unei perspective româneşti.

Cartea lui Marcu Mihail Deleanu este elaborată, marcând sincronizarea dintre proza actuală şi omul contemporan.

Lasă un răspuns