Luni, ediţie de record la concursul „Câştigă România!”

Luni, ediţie de record la concursul „Câştigă România!”

Singurul concurent care a câştigat nouă ediţii consecutive luptă să încheie ciclul victorios

Luni, 12 iunie, de la ora 20.00, la TVR 2 urmăriţi o ediţie eveniment a concursului “Câştigă România!” în care Virgil Ianţu se va întâlni cu primul concurent care a câştigat consecutiv nouă ediţii şi a ajuns în faţa cele mai mari provocări: câştigarea celei de-a zecea.

Este vorba despre Marius Hoară, informatician la Uzina Mecanică Sadu, absolvent al Facultăţii de Matematică din cadrul Universităţii Bucureşti. El va intra în concursul „Câştigă România!” decis să demonstreze că este cel mai bun şi că este primul român care câştigă toate cele zece ediţii consecutive la care are dreptul, prin regulament.

Dar pentru aceasta, el va avea de depăşit pe alţi doi concurenţi extrem de puternici: pe Magda Elena Slave, din Bucureşti, şi pe inginerul de aeronave Toma Dan Creţu, amator de şah.

Va fi oare Marius Hoară primul „integralist” la „Câştigă România!”, sau va fi depăşit de adversari în ultima etapă? Răspunsul îl vom afla luni, 12 iunie, de la ora 20.00, la TVR 2.

Lasă un răspuns