Lucian Blaga: Filosofia (I). Referat, de D. Ionescu

Lucian Blaga reprezintă o fericită întrupare a poetului de geniu cât şi a filosofului format la şcoala filosofică germană postkantiană, deşi Blaga susţinea că „ar fi greşit să mi se spună poet filosof, precum şi filosof poet”. În anii debutului, 1919, Blaga se afirmă ca filosof cu volumul de eseuri Pietre pentru templul meu, dar şi ca poet, prin vol. Poemele luminii, la a cărui apariţie, Tudor Vianu scria: „Bucuria Unirii nu putea veni singură. Iată că a venit şi Blaga”.

În primul volum în Pietre pentru templul meu, Blaga apreciază că „veşnicia s-a născut la sat”, ceea ce ilustrează ideea că opera sa poetică şi teatrală îşi trage seva din viaţa spirituală, din mitologia satului românesc, sat căruia îi va închina un elogiu cu prilejul primirii sale la Academie; discursul său de recepţie se numeşte Laudă satului românesc.Acest elogiu îl regăsim şi în poezia 9 mai 1895, data naşterii poetului.

Datorită ancorării poetului în mitologia românească, atât Lovinescu, cât şi Călinescu l-au situat fie în capitolul poeţilor tradiţionalişti, fie în cadrul poeţilor ortodocşi. Mai mult, Crohmălniceanu, în studiul Lucian Blaga, observa că „este imposibil de analizat poezia şi teatrul lui Blaga fără a cunoaşte, cât de sumar, sistemul său filosofic” expus în Trilogia cunoaşterii, sau concepţia lui despre cultură din Trilogia culturii.

Trilogia cunoaşterii cuprinde trei lucrări:

  1. Eonul Dogmatic (Marele Anonim);
  2. Censura transcendentală;
  3. Cunoaşterea luciferică.

Blaga aprecia că universul a fost creat de Marele Anonim, iar omul, care este creaţia centrală a universului, trăieşte într-un spaţiu plin de mistere pe care nu le  poate descifra pe cale raţională din cauza censurii transcendentale instituite de Marele Anonim. În locul cunoaşterii paradisiace ‚crede şi nu cerceta’, Blaga propune cunoaşterea luciferică (poetică). Acest tip de cunoaştere cuprinde trei modalităţi:

  1. Plus cunoaşterea, adică atenuarea misterului;
  2. Zero cunoaştere, adică permanentizarea misterului;
  3. Minus cunoaşterea, adică adâncirea misterului prin intuiţia bergsoniană.

Adevăratul obiect al cunoaşterii este misterul, cheia de boltă a întregii opere a lui Blaga, după afirmaţia Melaniei Livadă din lucrarea Iniţiere în poezia lui Blaga. De altfel, în Filosofia stilului, atunci când vorbeşte de expresionism, Blaga menţionează că „datoria noastră în faţa unui adevărat mister nu este să-l lămurim, ci să-l adâncim aşa de mult, încât să-l prefacem într-un mister şi mai mare”.

Mariana Şora în lucrarea Cunoaştere poetică şi mit în opera lui Lucian Blaga, atrage atenţia că marele scriitor şi filosof nu respinge verificarea experimentală a ştiinţei, pentru că el însuşi era un om de ştiinţă, iar „drama în procesul cunoaşterii rezultă din scindarea obiectului într-o parte care se arată, fanicul, şi în altă parte care nu se ascunde, cripticul. Interesantă este şi reprezentarea grafică a spiritului uman dată de Blaga în Trilogia cunoaşterii.

Lasă un răspuns