Liviu-Florian Jianu: Solemna ebrietate

casa din visCitesc in ultimul numar ar revistei DILEMA un articol. Un film? Un fapt real? Marturisesc ca uit, iar sursa, revista, am dat-o deja mai departe unui vecin, sa plece intr-o stafeta nevazuta de lectura. Fac o paranteza. In urma cu mai bine de un an, intr-o noapte, am visat ca am plecat cu socrul meu undeva la marginea orasului. Cautam o casa de tara, de

cumparat. Am iesit din oras, si am luat-o pe un drum curb, batatorit, de pamant, printre ultimele case de stuf ale orasului. Am mers pe acel drum, intins intre maluri de iarba, si am dat de doua case. Una, locuita. Alta, nelocuita. Vecinul ne-a spus ca gradina si casa de alaturi sunt de vanzare. Casa era acoperita cu stuf, trebuia reparata, pe ici, pe colo, lipseau caramizi. Uluci de gard erau imprastiate in jurul casei. Am  cumparat-o pe mai nimic. Ca mai mult nu aveam.   Omul a fost multumit. Desi nu era el proprietarul.Casa nu mai avea proprietar. Si noi am plecat multumiti, ca avem o locuinta la tara. Din cand in cand, o vizitam, cu socrul. In alte vise. Nici nu mai stiu daca o visam, sau imi aminteam de ea, doar.  Era tot acolo. Neschimbata. Bani nu aveam sa ii facem nimic. Nici gard, nici reparatii la acoperis, nici tencuit. Si totusi, noaptea, sau dimineata, nu mai stiu cand, eram fericit. Ca avem undeva o casa, cu curte, la tara.  Aproape. Intr-o noapte, mergand spre ea, am ajuns intr-o gradina asezata in panta. Cu vie. Cu pomi, pe perimetru. Cu legume. Cu gard de maracini.  Ne-am bucurat. . Asta e gradina noastra. Si ne-am pus pe treaba. Am lucrat acolo. Am mancat poame. Si  ne-am intors acasa. De unde o fi aparut gradina asta? Ma intrebam. Este a noastra. Parca era alta. Nu. E si cea veche, e si asta. Nu am stiut noi de ea. Apoi, am plecat singur. Departe. Intr-un sat. In Transilvania. Acolo era o alta gradina fara gard. Si un vecin.  Si el a spus: gradina asta este a voastra. Si am luat-o de la capat. Gard. Sapat. Lucrat. Cand am terminat, am coborat dealul in panta, pe care era gradina, si am trecut strecul, in sat. peste vale. Stiam locurile astea. Dar oamenii? Ma mai stiau? Parca, parca, ne mai salutam. Mult timp am trait cu sentimentul ca am,  cu adevarat, o casa acoperita cu stuf, si o gradina, la tara, la marginea orasului. Cativa kilometri de mers pe jos. Pana intr-o zi in care mi-am dat seama ca am visat. Ca am o casa. O gradina. La tara. Dar alta. Nu aceea pe care am visat-o. Asa se face,  ca inchid paranteza. Uneori, nu mai stii ce este vis, ce este viata, ce este film. Autorul articolului povestea ca un pilot de avion de pasageri a ajuns alcoolic. Avea o varsta. Si o viata. A baut in cabina doua sticlute de whisky, inante de plecarea in cursa. . In timpul zborului, avionul a  avut o defectiune tehnica catastrofala. Cu un curaj si o indemanare nebune, pilotul a redresat aparatul. Pasagerii l-au aplaudat usurati. Dar inainte de aterizare, au aparut alte probleme aproape imposibil de rezolvat. Pilotul a reusit si de aceasta data sa evite coliziunea cu solul, si sa aterizeze fortat. Din 100 si mai bine de pasageri, au murit 6. Pilotul a fost eroul recunoscut de toti cei implicati, si de cei care au aflat. Niciun pilot nu a reusit sa rezolve pe simulatoare de zbor situatiile prin care el trecuse. Comisia de ancheta a stabilit  ca defectiunile tehnice au fost cauza  accidentului. Si totusi, a intrebat sefa comisiei, ce e cu cele doua sticlute de whisky din cabina pilotilor? Pilotul putea sa dea vina pe o stewardesa care murise, incercand sa salveze un copil. Dar a spus: eu le-am baut.  A, legea e lege pentru toti. A spus presedinta, si a hotarat comisia. Nimeni nu este mai presus de lege. Cam aceasta este concluzia articolului. A comisiei? A autorului? Nu imi dau seama. Fapt este ca pilotul a fost condamnat la 5 ani de inchisoare. Daca as fi judecator, sigur, nu pe lumea justitiei, ci pe lumea justitiei din vis, sau, mai corect spus,  a justitiei constiintei mele,  nu as fi dat niciodata o asemenea sentinta, ci as fi propus ca pilotului sa ii fie acordat titlul de erou national. Pe de o parte. Iar pe de alta, de a doua zi, orice pilot care urca la bordul unui avion sa sufle intr-un balon.  iar daca cineva mi-ar fi spus ca legea este lege pentru toti, si ar fi trebuit sa dau sentinta, m-as fi imbolnavit subit de amnezie retrograda, care necesita pentru cei care ar fi trebuit sa aplice o asemenea enormitate, tratament pentru solemna ebrietate.

O părere la “Liviu-Florian Jianu: Solemna ebrietate

Lasă un răspuns