Liviu-Florian Jianu: Scrisori care nu s-au deschis. Cronică de carte

descărcare (1)
Scrisori care nu s-au deschis
Azi am citit cartea “Scrisori de la mila O…” a domnului Ion Cepoi.
17 scrisori. 17 clipe ale primăverii vieții unui scriitor, în fața Domnului Cal. Cititorule.  Salahorule al fiecărei zile. Al muncii tale de animal de povară, cu scurtele, rarele, clipe de fericire. Weekend. Concediu. Seară. Nunți. Botezuri. Petreceri. Tot mai grăbite.  Și de la capăt.  Fără putință de eliberare.

 
Scrisori dintr-un Glissando. Dintre realitate, memoria istoriilor personajelor, fantastic, reverie, natură, povesțuire, și poezie.
 
Poate, ați citit “Șarpele”, de Mircea Eliade. Dacă nu ați făcut-o, imaginați-vă ca pe lumea aceasta întâlnești oameni care deformeaza timpi, spații, destine, destinații… Răpesc sabine… Asmut  și ucid oameni…  Nasc legende terifiante… Semne, dezastre, și spaime… 
 
Dacă ați citi “Scrisori de la mila 0 “, ați vedea că există  oameni – pe aceeași graniță a casei, dintre real și percepție, pentru fiecare om, o altă lecție fractală recurentă, și pentru sine, și pentru ceilalți – care contemplă, memorează, îmbogățesc, și redau – timpului în metastază – pentru încurajare, pentru ridicarea de sub povara vieții dumitale, domnule cal,  o stranie boemă poemă lucidă absurdă fantastică.   
          A Selinei-Solina.
          O localitate a tuturor, și a nimănui.
          A Poliniei.
          O Galateee. O Apolonia. A tuturor bărbaților, și a nimănui.
          A Amiralului Zodig.
          Coriolan Drăgănescu – în zorii uceniciei de meșter.
          Și tot el – Cezar, Măscăriciul istoriei, după digurile bătrâneții.
 
          Sulina. Și orice alt loc – care te pune pe fugă – nesfârșește prin a te copleși să-l iubești mai mult decât paradisul cu tronuri și volane de aur,  pietre prețioase pe caldarâmuri, și zidiri în travalii însingurate zadarnic.
          Prin oamenii ei.
          Cu care ai ajuns să te cunoști.
 
          Sunt atât de altfel. Și totuși, atât de în urma tuturor oamenilor înaintați  la fel.
   
          Poate locurile par părăsite. Cenușii.
          Ei – sînt vii. Chiar și plecați demult, cu trenul, privind fix, înainte, pe mare, cu armura, doar, întoarsă, acasă. 
 
          Și ca în atâtea alte părți – ei toți, de toate lipiciurile cuibardelor – trăiesc prin cărți.
 
          Domnilor cai, veți fugi și din Paradis.
          Fără cei care i-au scris măcar 17 scrisori de dragoste.
Din tot ceea ce au trăit, și știu, și retrăiesc, și simt, la infinitul necontenit, și v-au oferit, pe cât au putut de scurt:
          Măcar un vis. Inspirat și trăit  din realitate.
 
          Scrisori de la mila O…mul.
9-10 noiembrie 2015

Lasă un răspuns